Cearta parintilor, trauma copiilor

Ne amintim cu groaza de certurile parintilor care ne-au chinuit copilaria, de momentele in care era atata tensiune in casa incat ne doream sa disparem pur si simplu, si de sentimentele confuze de teama, revolta si disperare mai urate ca orice baubau din cartile de povesti.
- de Evenimentul Zilei
Erau vremuri in care majoritatea parintilor puteau doar sa intuiasca efectele pe care le au certurile lor asupra copiilor. Nu aveau acces la materiale de specialitate, emisiuni TV si diverse studii, asa cum au parintii cu copii mici din ziua de azi, din care sa inteleaga clar raul pe care il fac celor mici atunci cand ii fac martori ai scandalurilor inerente din familie.
„Tu nu auzi, proasto, ca te strig?”
In fata unui bloc de langa Parcul Sebastian, un copil de aproximativ 4 ani striga cat il tin plamanii: mamaaaa, mamaaaa! Mama, aflata la cativa metri de el, este prinsa intr-o discutie cu o vecina.
Copilul oboseste sa urle, merge la mama, o loveste cu palma si ii spune: “Tu nu auzi, proasto, ca te strig?”. Femeia, rusinata, il dojeneste usor, lasandu-i cu gura cascata pe cei din preajma. Vecinii stiu ca sunt o familie de scandalagii, urletele lor se incheie tarziu in noapte si nu de putine ori tipetele copilului razbat pana la parterul blocului.
Acesta este un caz extrem in care, este clar, copilul a invatat de mic ca vorbele grele fac legea si ca prin violenta fizica si verbala se poate impune. Ce se intampla, insa, in familiile in care certurile sunt moderate si in ce masura gresesc parintii inchipuindu-si ca situatiile conflictuale nu ii afecteaza pe cei mici?
Atentie la somnul copilului!
Gabriel are 5 ani, iar parintii lui admit ca in urma cu cativa ani nu se fereau sa se certe in fata lui, considerand ca este prea mic sa fie afectat.
„Nu ne certam foarte urat, nu ne aruncam vorbe grele, iar de cele mai multe ori el nu reactiona deloc cand situatia era tensionata. Pana cand, la 3 ani, a inceput sa se tranteasca de pamant de cate ori intram in casa si sa se trezeasca noaptea si sa tipe fara motiv”, povesteste Alina, mama baiatului.
Un prieten psiholog le-a spus ca starile conflictuale il pot afecta pe cel mic mai mult decat lasa el sa se vada, iar problema s-a re zolvat dupa ce parintii si-au schimbat comportamentul in fata lui.
Se imbolnavesc pentru a readuce linistea
Orice modificare de comportament a copilului poate fi un semn ca-i fac rau conflictele parintilor: tulburarile de somn, reactiile exagerate, plansul la gradinita, izolarea de restul copiilor etc.
Simona Buzila, medic specialist in psihiatria copilului si a adoles centului, spune ca sunt frecvente cazurile in care copiii, ob servand ca parintii stau la capataiul lor atunci cand sunt bolnavi si ca nu se mai cearta, isi induc suferintele fizice. „Au dureri de burta sau de cap ori varsa pentru ca stiu ca in felul acesta este liniste in casa”.
Perioadele cele mai sensibile, spune specialistul, sunt pana in adolescenta, cand copilul este foarte vulnerabil. Ulterior, el isi construieste un mecanism de aparare si adaptare, insa si atunci poate reactiona prin gesturi extreme la ase menea conflicte: fuge de acasa sau dezvolta diverse comportamente antisociale.
„Mami, tati, nu e frumos sa tipati!”
Ramona are 32 de ani si isi aminteste ca toata copilaria si adolescenta i-au fost marcate de certurile parintilor si de tensiunea aproape permanenta din familie. Si-a gasit singura, de mica, un mic colac de salvare, care a ajutat-o sa tina la distanta traume ce ar fi putut-o urmari toata viata. „De cate ori ieseam pe usa imi impuneam, si de cele mai multe ori reuseam, sa uit ce se intampla acasa. Aveam doua vieti, iar cea de acasa nu trebuia sa o influenteze pe cealalta”.
Acum are doua fetite mici si evita disputele cu sotul in fata lor. „Cand ridicam tonul unul la altul, cea mare ne pune la punct: mami, tati, nu mai tipati! Nu e frumos sa tipati”. Unul dintre motivele dese de cearta intr-o familie tine chiar de educatia copilului. Cand tatal ii da voie la desene animate atunci cand mama l-a trimis la teme, conflictul este ca si inceput.
„Daca certurile de acest tip au loc de fata cu cel mic, acesta va crede ca neintelegerile parintilor sunt cauzate de el. Repetarea acestor situatii il vor bulversa, nu va intelege ce vor parintii de la el si poate deveni anxios sau se va impotrivi parintelui pe care il percepe ca fiind mai slab”, atentioneaza medicul Simona Buzila.
Conflictele usoare ii fac sociabili pe micuti
Un studiu aparut intr-o publicatie americana de psihologie si psihiatrie infantila arata ca un copil se poate dezvolta armonios chiar daca este expus conflictelor. Conditia este insa ca acestea sa fie civilizate.
In familiile in care mama si tatal isi rezolva conflictele de fata cu copilul prin discutii contradictorii, dar cu argumente rationale expuse pe un ton nu foarte ridicat, cei mici au sanse mai mari de a fi sociabili, empatici si cu un simt dezvoltat al dreptatii.
Publicatia „Journal of Child Psychiatry and Psychology” arata ca micutii invata astfel cum se poate ajunge la compromis si cum pot negocia pentru a obtine ceea ce vor. Studiul a fost efectuat pe copii de 5-7 ani, in 235 de familii, pe o perioada de trei ani.

Cercetari despre copii (bebelusi, balbaiala, autism)

Bebelusii stiu sa recunoasca o limba straina la 4-5 zile de la nastere

Potrivit unui studiu al Universitatii din Cardiff, bebelusii stiu sa recunoasca o limba straina la 4-5 zile de la nastere. Inca din pantecul mamei, ei sunt obisnuiti cu "limba materna".

de Gandul.info

Inca dinainte de a veni pe lume, bebelusii se invata cu limba mamei, iar la numai 4-5 zile dupa nastere ei pot deja sa faca diferenta dintre aceasta si limbi "straine", arata un studiu al Universitatii din Cardiff.
Profesorul de psihologie Todd Bailey a urmarit comportamentul copiilor in primele zile de viata si a descoperit ca ei au deja memorie si abilitati de recunoastere faciala foarte apropiate de cele ale adultilor, relateaza The Daily Mail. In urma unor experimente, Bailey a descoperit ca, daca le este captivata atentia, bebelusii se hranesc mai bine.
In functie de limba pe care o aude vorbindu-se in jurul sau, copilul suge la san mai "cu pofta" sau mai putin lacom. Interesul este captat cu precadere daca i se vorbeste in limba materna, cu care este obisnuit deja din pantece, insa - dupa mai multe minute - acest interes se diminueaza.
Pentru a-i recapta atentia, este de ajuns ca mama sa vorbeasca putin intr-o alta limba. Auzind o alta limba, pofta bebelusului la supt sporeste, ceea ce nu inseamna ca el a "invatat" deja alta limba, ci doar ca este capabil sa faca diferentierea intre limba materna si o alta.
Mai mult, pana la varsta de 18 luni, chiar daca cei mai multi copii nu vorbesc, toti au memorat deja un vocabular de vreo 400 de cuvinte. Ei au retinut pronuntia corecta a celor din jur si pot reactiona la fiecare pronuntie incorecta (cu accent strain) a vreunuia dintre cuvintele stiute.
In privinta capacitatii bebelusilor de a recunoaste fetele persoanelor din jur, experimentele au aratat ca aceasta capacitate a lor este mai lenta - dar numai cu cateva fractiuni de secunda - decat in cazul adultilor.

Balbaiala la copii poate ascunde si o cauza emotionala

Psihologii ii sfatuiesc pe parinti sa nu rada de copil atunci cand se balbaie si sa nu-l puna sa dea o astfel de "reprezentatie" in fata adultilor. Micutii trebuie sa se simta acceptati in familie asa cum sunt ei, iar daca ii imitati sau ii dojeniti, copiii vor incepe sa se simta tensionati.
Dupa cateva repetari ale sunetelor si incercari nereusite de pronuntie a cuvintelor, probabil ti-ai dat seama ca micutul tau se balbaie. Specialistii in psihologia copilului spun ca se intampla frecvent, ca la debutul vorbirii, cel mic sa se impiedice in pronuntia cuvintelor. Acest defect apare, adesea, in jurul varstei de trei ani sau chiar mai devreme si este mai frecvent la baieti decat la fete. Psihologii ii sfatuiesc pe parinti sa nu rada de copil atunci cand se balbaie si sa nu-l puna sa dea o astfel de "reprezentatie" in fata adultilor. Micutii trebuie sa se simta acceptati in familie asa cum sunt ei, iar daca ii imitati sau ii dojeniti, copiii vor incepe sa se simta tensionati.
"De obicei, atunci cand apare balbaiala, parintii ar trebui sa mearga cu copilul la medic, sa afle ce origine are acest defect de vorbire. Poate fi consecinta unei probleme de respiratie sau a unei afectiuni aparute in zona cavitatii bucale. Daca aceste aspecte sunt excluse, atunci ne referim la balbaiala psihogena - de origine psihica", explica Anca Munteanu, psiholog la o clinica din Bucuresti. Acest lucru inseamna ca, spune specialistul, copilul are capacitatea de a vorbi corect, dar nu reuseste.
"Fie apare senzatia de graba - copilul ar vrea sa spuna repede mai multe lucruri deodata si, atunci, apare o vorbire precipitata, fie nu stie exact ce vrea sa spuna", precizeaza psihologul. Balbaiala este insotita si de o stare de enervare, tensiune, teama aparuta atat la cel care o manifesta, cat si la cei din jur. Atunci cand copilul a inceput sa vorbeasca dupa varsta de trei ani, el va incerca sa recupereze timpul pierdut, avand tendinta de a vorbi mai repede si, astfel, nu va putea sa pronunte corect cuvintele. In unele situatii mai speciale, balbaiala poate surveni si dupa un soc emotional.
"Cazurile despre care vorbim sunt cele ale copiilor sau adultilor care au inceput sa se balbaie in urma unui eveniment, precum nasterea unui frate, intrarea la gradinita, mutarea, separarea parintilor, decesul unei rude, un accident, o interventie medicala. Evenimentul poate parea lipsit de semnificatie pentru cei din jur si, de aceea, ei nu-si explica de unde a aparut aceasta tulburare de vorbire", subliniaza psihologul Anca Munteanu.
Pentru tratarea balbaielii, cel mai bun ajutor vine din partea logopezilor. "Sedintele oferite de specialisti sunt foarte importante in corectarea balbaielii, deoarece logopedul lucreaza cu copilul, invatandu-l sa respire, sa faca pauze intre cuvinte", precizeaza Munteanu. O sedinta la logoped costa 10-15 lei. Numarul sedintelor este variabil, in functie de varsta copilului si gradul de afectare al balbaielii. "Este foarte important ca parintii sa vina cu copilul la logoped imediat cum au observat ca cel mic se balbaie si are dificultati de pronuntie", spune Nicoleta Stanciu, psiholog si logoped.

Autismul ar putea fi detectat inca din stadiul intrauterin

O metoda de identificare a autismului in stadiul intrauterin a fost descoperita de cercetatorii britanici, fapt care ar putea conduce la punerea la punct a unor teste prenatale pentru depistarea acestei boli, informeaza telegraph.co.uk

Cercetatorii de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, au descoperit ca un anumit nivel al testosteronului prezent in lichidul amniotic al femeilor insarcinate are o stransa legatura cu aparitia autismului. 

 

Aceasta descoperire ofera posibilitatea efectuarii unor teste si a unor masuratori pentru a detecta boala in stadiu intrauterin, fapt care le-ar permite parintilor sa ia o decizie in privinta controversatei probleme a intreruperii de sarcina.

Cercetatorii vor sa initieze o dezbatere nationala asupra consecintelor amniocentezei, o metoda de investigatie invaziva, care consta in prelevarea de lichid din sacul amniotic, care se foloseste deja de multa vreme pentru detectarea sindromului Down in stadiul intrauterin.

Parintii copiilor autisti sunt foarte critici in ceea ce priveste amniocenteza, care poate conduce la avort spontan, temandu-se ca metoda de investigatie va conduce la o discriminare mai mare si la un sprijin mai scazut pentru fiii lor.

Printre bolnavii de autism se numara atat persoane cu abilitati extraordinare in domenii precum matematica si muzica, dar si copii care nu pot sa comunice si au nevoie de ingrijire pe tot parcursul vietii lor.

Criticii sustin ca testele prenatale nu vor putea sa identifice diferentele individuale ale efectelor pe care maladia le are asupra bolnavilor.

Expertii de la centrul de cercetari asupra autismului din Marea Britanie au descoperit asocierea dintre autism si nivelul de testosteron dupa un studiu efectuat pe 235 de copii, de la nasterea acestora si pana au implinit varsta de opt ani.

Astfel, daca nivelul de testosteron este mare, copiii prezinta trasaturi autiste, precum lipsa caracterului sociabil si a aptitudinilor verbale pana la varsta de aproximativ opt ani.

Sursa: mediafax.ro

Prietenii necuvantatori ai copilului

Animalele poarta microbi, lasa par, sunt imprevizibile, fac mizerie, deci intr-o casa cu copii, nu are ce cauta un animal. Aceasta e parerea multor parinti care refuza copilului catelul, pisica sau hamsterul mult dorit. De fapt, nu e deloc asa. Atata pediatri cat si psihologi spun ca prietenia dintre un copil si un animal nu este numai lipsita de pericole, ci chiar benefica. Un animal curat, vaccinat si bland nu poate face rau. Ba chiar copilul poate gasi in el un prieten pe viata.

Mai multe studii au aratat ca existenta unui animal in casa intareste sistemul imunitar al copilului, prevenind alergiile si astmul.

Mai multe si mai importante sunt beneficiile psihologice. Chiar si un necuvantator poate fi un prieten bun pentru un copil. Ii asculta toate secretele fara sa le spuna nimanui, il insoteste la joaca, il consoleaza cand e trist, ii este credincios. Mai mult, un catel bine dresat poate sa devina si o bona responsabila care il apara pe cel mic de pericole sau alunga rauvoitorii. Un animal reprezinta legatura dintre copil si natura, ajutandu-l sa invete ce inseamna respectul pentru alte fiinte si cat de importanta este protejarea naturii, casa prietenilor necuvantatori. Lectiile de viata pe care le ofera animalele sunt de nepretuit. Urmarind viata prietenului sau, copilul invata despre reproducere, despre nastere, boala, accidente si, din pacate, despre moarte.

Si, cel mai important, convietuirea cu un animal il invata pe cel mic ce inseamna responsabilitatea. Avand grija de un animalut, copilul invata ca trebuie sa-si faca datoria fata de cei pe care ii iubeste, ca trebuie sa fie responsabil si grijuliu. Singura conditie este ca animalul si nevoile lui sa fie potrivite cu varsta copilului. Daca ii dai sarcina sa ingrijeasca singur animalul, dar puterea fizica sau cunostintele nu ii permit sa o faca, nu obtii decat frustrare si lipsa de incredere. Catelul si pisica sunt potrivite pentru copiii peste 10 ani. Cei mai mici pot avea grija de un papagal, un hamster sau un acvariu cu pesti.

Unii parinti nu vor sa renunte la animalele pe care le aveau inainte sa apara copilul. Si nici nu e nevoie. Daca urmezi cateva reguli simple, copilul, oricat de mic, va fi in perfecta siguranta. Ce trebuie sa retii :

• Copiii mici (pana in 4 ani) trebuie supravegheati permanent in prezenta animalelor. La aceasta varsta inca nu-si pot controla agresivitatea si nu stiu ce comportamente sunt sau nu sunt potrivite. Chiar si cel mai bland animal poate sa raspunda violent, la randul lui, daca se considera atacat.
• Daca ai in casa un acvariu ai grija sa fie in permanenta acoperit. Copiii se pot ineca chiar si intr-o cantitate foarte mica de apa. Nu te baza pe faptul ca acvariul e pus la inaltime. Copiii sunt foarte inventivi daca isi doresc sa atinga ceva.
• Animalul trebuie sa fie la zi cu vaccinurile, iar daca se imbolnaveste trebuie tratat imediat. Intreaba veterinarul care sunt sansele ca boala animalului sa se transmita la copil.
• Animalele nu au voie in patutul bebelusului (atentie la pisici, care se catara peste tot) si nici in camera lui, mai ales daca nu e un adult in preajma. Exista riscul sa il sufoce (involuntar) sau sa il raneasca (in joaca) pe cel mic.
• Fii atenta la puii de caine sau pisica. Dornici de joaca, pot sa-l raneasca pe cel mic. Cateii luati de mici pot sa devina prieteni pe viata cu copilasii, dar este important sa fie dresati la timp.

Inainte de a-ti invata copilul ce inseamna responsabilitatea, trebuie sa o cunosti tu insati. Cand aduci acasa un animal, fie el catel, hamster sau peste, in primul rand iti asumi tu o responsabilitate fata de o fiinta vie si trebuie sa fii 100% pregatita pentru asta. Nu te baza pe faptul ca va fi ingrijit de copil. Cel mic se poate plictisi rapid sau isi poate da seama ca nu e capabil inca sa ingrijeasca un animal. Asa ca, pana la urma, tu esti singura cu adevarat responsabila de soarta acelei fiinte si trebuie sa ai timpul si banii necesari pentru a o ingriji. Analizeaza situatia din toate punctele de vedere: cateii si pisicile au nevoie de vaccinuri si vizite la veterinar, testoasele si pestii se imbolnavesc rapid daca nu stii sa ai grija de ele, hamsterii se inmultesc rapid. Cauta toate informatiile necesare inainte sa iei decizia. Din nou, tine cont de varsta copilului. Nu numai copilul trebuie protejat, ci si animalul. Cele mititele (hamsteri, testoase) isi pot gasi sfarsitul in mana unui copil mic care nu stie sa se poarte bland cu ele.

Ce invata copiii gresit la scoala si acasa

Educatia este ceea ce iti ramane din anii de scoala dupa ce ai uitat totul. Dupa ce ai uitat cum se extrage radacina patrata dintr-un numar, dupa ce ai uitat in ce an a avut loc rascoala de la Bobalna, dupa ce ai uitat formula chimica a benzenului si cum se numea eroina romanului “Baltagul”. Dupa ce ai uitat diferenta intre muson si ciclon sau dintre watt si volt.

Ce iti ramane de la scoala cand, sa spunem, ai 30 de ani si un copil pe care il trimiti acum in locul tau la scoala, in clasa intai? Daca ti-a placut cartea, vei pastra deprinderea si placerea de a invata si unele cunostinte pe care le-ai retinut ca elev pentru ca te interesau si poate ca te mai intereseaza si acum. Dar daca esti ca majoritatea elevilor, ca majoritatea actualilor adulti, pun pariu ca nu a ramas mare lucru din ce ai invatat la scoala.

In afara de amintirile fericite ale unor vremuri fara griji. Ceea ce ramane nu este vizibil. Si de aceea nu este sesizabil usor. Ceea ce ramane nu este la suprafata. Este in adancul mintii noastre. In subconstient. Acolo au fost inregistrate si depozitate toate intamparile, toate experientele din anii de scoala. Iar daca ele au fost traite cu intensitate sau au fost repetate deseori, s-au intiparit profund in subconstient si au devenit tipare mentale. Credinte, repere.

Aceste tipare mentale ghideaza viata noastra ceas de ceas, zi de zi, fara sa ne dam seama. 99% din viata o traim pe pilot automat, apeland la programe mentale adanc inradacinate in subconstientul nostru in timpul copilariei si anilor de scoala. Viata noastra este de fapt expresia acestor credinte si convingeri pe care le-am dobandit in primii ani de viata si de scoala. Pentru ca subconstientul nostru cauta permanent si gaseste evenimente, ocazii si persoane care sa dovedeasca adevarul credintelor si convingerilor noastre dobandite.

Sa ma explic. Un copil care primeste note proaste si este de fiecare data admonestat de invatatoare cu un “Nu e nimic de capul ta !” va inregistra in subconstientul sau aceasta afirmatie ca pe o instructiune de program. Mai tarziu, cand in clasele mai mari sau in anii de liceu va mai auzi de la profesori replici asemanatoare, de genul “Nu o sa iasa nimic bun din tine!”, mesajul initial va fi intarit si transformat in convingere. Copilul respectiv va avea sanse mari sa devina un ratat, un esec profesional si social. Mintea lui subconstienta a fost programata sa caute in experientele vietii dovezi ca el nu este bun de nimic.

Instructiune de program pentru viata de adult

Elevii care invata la scoala ca “Trebuie sa muncesti din greu ca sa castigi banii“ sau ca “Banii n-aduc fericirea“ vor avea mari probleme financiare cand vor fi adulti. Cu atat mai mult cu cat aud si acasa asemenea afirmatii. Tiparele mentale gresite formate in scoala si cu sprijinul parintilor vor fi o frana serioasa in calea viitoarei lor prosperitati. Este foarte greu sa castigi multi bani cand “stii” ca ei nu iti aduc fericrea, ci dimpotriva!

In afara de virusii mentali transmisi de dascali (evident, fara nici o rea intentie!), elevii invata si de la cei din clasele mai mari. Invata, de pilda, ca “Fumatul este un semn de barbatie”. Daca vor incepe sa fumeze de mici, la inceput pe ascuns, cand vor fi mari sau adulti nu vor putea renunta usor la acest viciu. Pana cand din mintea lor nu va fi sters acest mic programel: “Fumatul este un semn de barbatie”.

Lista lucrurilor gresite pe care le invata copiii nostri la scoala este mai lunga, din pacate. Mecanismul este mereu acelasi. Ceea ce este repetat de persoanele cu autoritate in fata elevului - dascali, colegi din clase mai mari - este inregistrat si intiparit in subconstient, devenind instructiune de program pentru viata lui de adult. N-ar trebui sa ne mai mire procentul atat de mare de oameni saraci si debusolati din societatea romaneasca. Tiparele mentale gresite functioneaza tragic pentru ei.

Ce ar trebui facut?

Parintii nu trebuie sa lase toata sarcina educatiei pe seama scolii. Mintea copilului trebuie hranita cu exemple pozitive, cu incurajari si ganduri pozitive, asa cum, pentru a creste mari si sanatosi, le dam mancare buna si vitamine. Multi parinti isi inscriu copiii la cursuri de arte martiale pentru ca ei sa se poata feri de posibilii agresori. Dar s-au gandit ca odraslele lor sunt supuse unei permanente agresiuni mentale, prin ceea ce aud si vad in scoli sau, mai rau, la televizor? Mintea copiilor este foarte impresionabila. In ea poate fi turnat, ca intr-un vas, orice fel de lichid. Dar nu ne poate fi indiferent daca inauntru este turnat nectar de portocale sau apa murdara.

Ia-l cu binisorul cand are rezultate slabe la scoala

Primii ani de scoala conteaza enorm pentru viitorul copilului. Daca il scapati de sub control intr-o perioada in care el se formeaza ca om, in care ia contact cu societatea mai mult decat a facut-o in timpul gradinitei, sunt putine sanse ca el sa recupereze mai tarziu.

Rezultatele slabe si repetate la invatatura sunt un motiv de ingrijorare pentru orice parinte responsabil. Unii isi pierd cumpatul in astfel de situatii, se enerveaza si, in loc sa-l ajute pe copil, mai mult il inhiba. Cheia succesului este insa tocmai rabdarea si vorba buna. Iata cateva sfaturi pentru a-l aduce pe drumul cel bun, fara scandal sau bataie, chiar daca se spune ca aceasta este rupta din Rai.

● In primul rind, incercati sa nu va simtiti vinovata pentru rezultatele slabe ale copilului. Mai bine inarmati-va cu rabdare si puneti la cale o strategie pentru a-l castiga de partea dumneavoastra.
● Este mai bine sa vada in mama sa o prietena decat un fel de sperietoare. Patrundeti mai mult in universul lui scolar. Stati de vorba mai mult cu el pe tema aceasta, puneti-l sa va povesteasca despre colegii lui, despre doamna invatatoare, despre ce ii place la scoala, dar si ce nu ii place, ce face in pauze, daca simpatizeaza vreo colega.
● Inainte de a-l dojeni, laudati-l pentru ceva ce a facut bine. Astfel, el va accepta mai bine mustrarea dumneavoastra. Spuneti-i ceva de genul: “Bravo, uite ce ordine ti-ai facut in camera, ma bucura asta, dar ar trebui sa-mi faci o bucurie si la scoala. La matematica, iar m-ai dezamagit”.
● Nu treceti cu vederea incercarile sale de a obtine rezultate mai bune, ci, dimpotriva, aratati-i ca le vedeti. Stimulati-l tot timpul, aratati-i ca aveti incredere in el, ca sunteti convinsa ca va reusi sa obtina calificative mai bune.
● Daca simtiti ca situatia e tensionata, ca se simte timorat atunci cand vine acasa, pentru ca isi constientizeaza problemele scolare, incercati sa-l ajutati sa se relaxeze usor. Cateva glume sunt bine venite pentru a mai “indulci” atmosfera.