În timp ce Voivodina era anexată de Ungaria, Banatul "sârbesc", la sugestia generalului Ion Antonescu, trecea sub administrarea militară germană.
Tânărul român Petru Lungu din Grebenaţ, a trecut frontiera în Banatul românesc şi s-a însurat.
La scurt timp dupa inceperea Războiului pentru Eliberarea teritoriilor românești cotropite de sovietici, versurile
Azi-noapte la Prut
Războiu’ a-nceput,
Românii trec graniţa iară !
Să ia înapoi,
prin arme şi scut;
Moşia pierdută astă-vară.
Să mergem în
Ţara Basarabiei,
Plină de grâne,
plină de flori,
Şi în Bucovina,
cu mănăstiri şi brazi…
Mergem la luptă,
dragi camarazi
l-au determinat să-şi lase tânara soţie şi să pleace voluntar pe frontul de răsărit.
A luptat în Armata română până la Stalingrad (fiind decorat de armata română şi de armata germană) de unde a scăpat printre ultimii. În 1944-1945 a luptat pe frontul de vest, fiind decorat şi de Armata Roşie.
Ajuns la Praga, a aflat de la prizonierii germani veşti despre atrocitaţile autorităţilor sârbe asupra germanilor şi maghiarilor din Banatul „sârbesc”, (ce au culminat cu „nivelarea” cu buldozerele a cimitirului german din Vârşeţ) dar şi de măsurile represive luate împotriva românilor socotiţi „colaborationişti”.
Aşa că a dezertat trecând printre liniile americane, a străbătut pe jos Austria, Elveţia, Franţa şi a ajuns la Marsilia, de unde a traversat Mediterana în Algeria şi s-a înrolat în Legiunea Străină.
A luptat apoi în Indochina, scăpând ca prin minune de la Dien Bien Phu în 1954.
După retragerea francezilor, a rămas în Vietnamul de Sud, unde s-a căsătorit cu o vietnameză şi cu care a avut 6 copii. A colaborat cu americanii şi a reusit să părăsească Saigonul împreună cu soţia vietnameză şi cei 6 copii, cu câteva zile înainte de căderea capitalei sud-vietnameze în mâinile Vietcongului în 1975. A revenit in Banatul sârbesc după 40 de ani, împreună cu familia vietnameză.
Anul acesta, un prieten din Banatul sârbesc mi-a spus că a murit prin 1999.
Soţia românca, dupa ce l-a aşteptat aproape 7 ani, l-a crezut mort şi, după terminarea războiului s-a căsătorit cu cel mai bun prieten al lui.
Pe 27 iunie 1948, la Satchinez, în Banatul românesc, acestora li se năştea un baiat: Ioan Cărmăzan.
(Poveste aflată în 1997, la Varset, de la regizorul Mircea Mihai, român din Banatul sârbesc)
