Sanda Nicola, "cel mai prietenos roman de pe Facebook", explica mecanismul succesului in retelele sociale

Abordarea optimista a subiectelor, deschiderea si sinceritatea, interesul acordat anumitor cauze umanitare precum si faptul ca nu "impovareaza" pe altii cu problemele personale sunt "tehnicile" care au ajutat-o pe Sanda Nicola, jurnalist si sociolog, sa atraga mii de romani ca prieteni pe contul sau de Facebook.
Aflati din acest interviu cum procedeaza ea, dar si ce o deranjeaza la aceasta retea sociala, in care se afla peste 1 milion de romani, ce greseli a facut si ce sfaturi ofera altor utilizatori. Sanda Nicola are 32 de ani. A activat 17 ani in televiziune ca reporter, prezentator de stiri, moderator de talk-show. In prezent, este sociolog si jurnalist freelancer. Nicola ofera corespondente din estul Europei retelei de stiri France 24, colaboreaza cu Al Jazeera, Channel 4 si are o rubrica de dialog pe Cotidianul.ro.
"In campania electorala din 2009 am gazduit emisiunile electorale de la Kanal D in care am intervievat toti candidatii la Presedintia Romaniei. Acela a fost un moment interesant in comunicarea mea cu prietenii de pe contul meu de Facebook pentru ca am refuzat sa-mi fac publice optiunile politice si am incercat sa-mi reprim propriile frustrari cetatenesti. Foarte multi au apreciat asta", povestestea ea pentru DailyBusiness.ro.
Recent, Cristian Manafu, blogger si managing partner al companiei organizatoare de evenimente Evensys i-a acordat Sandei Nicola titlul neoficial de "Cel mai prietenos roman de pe Facebook". Cititi aici care au fost criteriile alegerii acesteia din cei peste un milion de romani prezenti pe reteaua sociala.
Sanda Nicola face parte si din comunitatea premium de afaceri Key People.
DailyBusiness.ro: Ai cont pe Facebook de un an si ceva - in cat timp ai atras cei 5.000 de prieteni si care ar fi "secretele" a ceea ce multi ar zice ca este "o mare reusita"?
Sanda Nicola: Nu mai tin minte precis cand am creat contul. Cert e ca l-am facut iar ulterior n-am mai dat multa vreme pe acolo. De ziua mea, anul trecut, m-am pomenit cu zeci de urari de bine in casuta de pe Yahoo venite de pe Facebook carora era firesc sa le raspund. Atunci am intrat de-a binelea in retea, i-am inteles functiile si am inceput sa-mi cultiv prieteniile. Reteaua mea a crescut natural, comunicand, aderand la cauzele initiate de altii, oferind feedback la postarile lor, raspunzand celor care mi se adresau. M-am deprins sa tin tot timpul pagina deschisa pe calculator si pe telefon si ii dau refresh de cateva ori pe zi. Practic, mi-am facut un obicei din a consulta Facebook la fel de des ca pe celelalte surse de stiri cu care lucrez.
DB: Cat de mult te-a ajutat notorietatea ta ca jurnalist?
SN: In mare masura, dar nu intru totul. Printre cei cu care comunic sunt si oameni foarte tineri care nu ma stiau din perioada in care eram foarte vizibila pe TV. Altii au crezut initial ca-i doar o coincidenta de nume. Adevarul e ca nu mi-am afisat background-ul jurnalistic pe Facebook, el a iesit la iveala ulterior. Eu n-am intrat in retea ca sa colectionez fani ci ca sa particip la un schimb de idei. Am invatat foarte multe din preocuparile altora si am venit in contact cu cativa oameni exceptionali cu care derulez in prezent campanii umanitare si proiecte profesionale interesante . Cu altii fac doar schimb de informatii despre muzica, si tot e un castig. Foarte multi oameni ma cauta pentru ca vor infomatii despre cancerul de col uterin (Sanda Nicola a luptat cu aceasta boala anii trecuti - n.r.), primesc zilnic mesaje tulburatoare de la femei in suferinta. Asta e principalul motiv pentru care am dat intotdeauna accept, fara rezerve, oricarui necunoscut.
DB: Am observat ca ai si un blog. De cand si cam ce trafic atragi?
SN: Blogul e, fara indoiala, o consecinta a activitatilor mele de pe Facebook si e structurat in baza feedback-ului pe care l-am primit in timp de la cei cu care am comunicat. SandaNicola.ro exista de numai o saptamana, e prematur, cred, sa vorbesc acum despre trafic. Ma bucur sa observ ca cei care au intrat o data obisnuiesc sa revina ulterior pe blog iar pana acum n-am fost nevoita sa cenzurez niciun comentariu. Vizitatorii mei percep platforma mea exact asa cum am gandit-o - un loc in care dezbatem idei, ne completam unii pe altii, ne contram, dar intotdeauna ramanem intr-un registru civilizat.
DB: Ce fel de comentarii/post-uri ai sesizat ca atrag cel mai mult comunitatile de pe Facebook? Care sunt "tehnicile" prin care atragi comentarii/feedback pozitiv din partea comunitatilor de pe Facebook?
SN: Nu sunt pe Facebook ca sa-mi creez un comitet de fani sau o galerie care sa aplaude ce debitez eu. Postez ceea ce simt, uneori lucruri foarte personale, albume foto din calatoriile mele, ponturi care pot fi utile si altora si multa muzica. De exemplu, cand dau peste informatii despre companii care fac angajari in acesta perioada, postez imediat. Stiu ca multi au nevoie de un job. Orice articol pe care-l citesc si care ma inspira in vreun fel pe mine, il dau mai departe. Nu scap niciodata din vedere ca azi, mai mult decat oricand, oamenii au nevoie sa se destinda, sa rada, asa ca postez clipuri care sa le ofere o pauza din incrancenarile de zi cu zi. Cu toate acestea, prietenii mei de pe Facebook au dovedit intotdeauna disponibiliatea de a "digera" si subiecte grave, dramatice. De fiecare data cand popularizez un apel umanitar, ei raspund, se implica, doneaza, fie ca e nevoie de bani, sange sau o semnatura pentru vreo petitie.
DB: Cum ar putea fi "cosmetizat" un post care initial ar parea banal pentru a atrage audienta?
SN: Imi place sa postez intr-o maniera cat mai expresiva si mai ingrijita. Imi aranjez pagina de Facebook asa cum mi-as face ordine in sufragerie ca sa primesc musafiri. Sunt ardeleanca, sufar de complexul gazdei si vreau ca cei care ma viziteaza sa se simta bine la mine. Prefer sa postez un link catre o melodie care transmite o stare in loc sa afirm eu sec "viata-i urata, doamnelor si domnilor". In general, eu nu postez verdicte, ci invitatii la dialog, si acesta este un lucru ce atrage comentarii. Nu livrez oamenilor pareri, ci lansez teme de discutie. Veti fi suprinsi sa aflati cati oameni au chef de vorba si, mai mult, chiar au ceva interesant de spus.
DB: Cat de des recomanzi ca cineva sa posteze pe Facebook pentru crearea unor "prieteni fideli", care sa urmareasca constant contul respectiv?
SN: Recomand sinceritatea in comunicarea cu ceilalti. Daca iti face realmente placere sa participi la discutii, sa te implici in promovarea unui om, a unei cauze, cand dai mai departe cu bucurie ceea ce ai aflat, ceilalti vor simti asta si iti vor fi alaturi. Daca urmaresti doar sa te faci tu cunoscut si vezi in Facebook doar instrumentul de marketing, se vor prinde. Am vazut recent un comentariu foarte destept al unei fete care remarcase ca o serie de personalitati media au cont si un numar impresionant de prieteni, dar nu ies niciodata din pagina lor si nu dau semne sa le intereseze ce fac altii.
Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil.
DB: In ce scopuri folosesti Facebook si care consideri tu ca este, in definitiv, utilitatea acestui canal de comunicare, pentru tine ca si persoana fizica, pentru (re)numele tau?
SN: Pe mine ca persoana fizica m-a imbogatit comunicarea pe Facebook. Chiar mi-am facut multi prieteni in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca "vizitandu-i" periodic am ajuns sa-i identific pe cei cu care am preocupari comune si nu o data am transferat in offline prieteni de pe Facebook. Pe 17 aprilie o sa fiu alaturi de un amic, pe care inca nu l-am vazut la fata, la lansarea cartii lui in Cluj. Sambata ma vad cu alti "feisbuchisti" la ziua unei fete pe care am ajutat-o impreuna sa mearga la tratament in strainatate. Pentru mine ca jurnalist si sociolog, Facebook e poarta de acces catre preocuparile si ingrijorarile celorlalti, iar asta e foarte important in munca mea.
DB: Poate fi activitatea pe Facebook "o rampa de lansare" si un plus in cazul angajarii intr-o anumita companie? Te-a ajutat vreodata profesional prezenta ta pe Facebook?
SN: Nu mai e cazul sa caut o rampa de lansare, dar Facebook m-a ajutat de multe ori in munca mea. Sunt oameni care, avand posibilitatea de a ma contacta direct, imi livreaza informatii interesante, iar eu la randul meu am acum acces direct la o serie de personalitati pe care as vrea sa le intervievez.
Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii se pot afirma lesne in comunitatea Facebook
DB: Cum te poate ajuta Facebook in dezvoltarea propriei companii? Se pot gasi clienti/parteneri pe aceasta retea sociala, poti primi feedback important? Da-mi te rog cateva exemple, daca se poate.
SN: Am supus vreo doua idei profesionale dezbaterilor de pe Facebook si mi-a fost util feedback-ul ca sa inteleg oportunitatea unor proiecte. Pe de alta parte, nu cred ca este indicat sa luam absolut totul in serios si sa dam valoare de studiu de piata comunicarii de acolo. O avalansa de "I like"-uri nu-ti garanteaza in niciun fel ca cei care au dat click chiar au vizionat ce ai postat.
DB: Ce fel de companii ar trebui sa fie prezente obligatoriu pe Facebook? De ce?
SN Pentru companiile de media cred ca este un "must" sa se integreze in comunitatea Facebook, foarte multe publicatii si televiziuni din toata lumea au cont acolo si castiga tot mai multi cititori pe online. Facebook inglobeaza multi oameni cu diverse nevoi si cred ca-i poate favoriza pe micii intreprinzatori. Daca as fi un instalator bun, sigur m-as afirma in comunitatea de acolo. Cred ca orice client prefera sa apeleze la un meserias pe care il stie cat de cat, macar din poze, decat sa cheme un necunoscut sa se ocupe in miez de noapte de o teava sparta in baie. Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii cred ca se pot afirma lesne in comunitate.
DB: Da-mi te rog exemplu de 3 lucruri pe care o companie e indicat sa le faca pe Facebook si 3 lucruri pe care NU trebuie sa le faca niciodata acolo.
SN: E indicat sa isi plaseze reclama pe coloana din dreapta, sa aiba un fan page daca vorbim de un brand cunoscut sau, daca afacerea e noua, un cont de user. In oricare situatie, pagina trebuie alimentata constant cu noutati pentru ca brandul sa fie cat mai des vizibil in news feed. E contraindicat sa arunce reclama la produsele lor pe paginile altora. Pagina mea e "sufrageria" mea, nu-i normal sa pui tu mobila si sa-mi vopsesti peretii cum vrei. De asemenea, e contraindicat sa fie o entitate rece, institutionala, lipsita de personalitate. Pe Facebook suntem "prieteni", nu furnizori si clienti. In al treilea rand, nu recomand sa te folosesti de reputatia unui "prieten" ca sa cresti cota produselor tale. De exemplu, daca Victor Rebengiuc (cel mai prestigios "feisbuchist", in opinia mea) iti transmite, printr-un mesaj privat, ca a mancat iaurt de care vinzi tu si i-a placut, nu-i in regula sa jubilezi in status "Lui Victor Rebengiuc ii place iaurtul nostru, hehehe, ce tari suntem". Asta e un abuz.
DB: Vorbesti despre importanta atitudinii deschise si optimiste. Cat de important este acest lucru pentru succesul in business? De multe ori efectele crizei ii coplesesc pe manageri, mai ales pe cei care stiu ca de ei depind poate sute de angajati. Ce le recomanzi lor?
SN: Cred ca atitudinea deschisa si optimista e importanta in absolut toate aspectele vietii. Cine isi doreste inca un morocanos prin preajma? Nu cred ca o atitudine prietenoasa e garantia succesului in afaceri dar in mod sigur nu-ti dauneaza. Am vazut firme care mergeau binisor atunci cand erau doar mici afaceri "de familie", atunci cand isi tratau clientii "prieteneste" si care au dat chix atunci cand s-au transformat in organizatii de tip "corporate", rigide si prea protocolare. N-am un sfat pentru managerii care poarta azi raspunderea pentru securitatea financiara a sute de familii, ii compatimesc. Pot doar sa le recomand sa nu piarda prea mult timp pe Facebook, nici ei, nici angajatii lor. "Escapismul" in Farmville nu le va readuce firma pe profit.
DB: Ce schimbari de atitudine ai remarcat intr-un an de zile in comunitatea de romani de pe Facebook? S-a "diluat" calitatea lor sau a comentariilor?
SN: Pot sa ma refer exclusiv la cei care viziteaza pagina mea. Acestia sunt oameni din toate paturile sociale, oameni care cauta informatia utila, aceea care sa-i ajute sa-si rezolve problemele, oameni care nu sunt deloc straini de problemele politice, sociale si economice si care isi manifesta ingrijorarile. Pe durata campaniei electorale am vazut o dezlantuire de furie pe Facebook, oameni care luau foc la cuvinte cheie precum "Basescu", "Geoana", "alegeri", "presedinte", cred ca atunci s-a degradat un pic calitatea comentariilor. Insa nu pot sa nu remarc ca reteaua aceasta de socializare a facilitat o dezbatere fara precedent si bag mana in foc ca Facebook are niste merite in prezenta destul de ridicata a tinerilor la vot pe 6 decembrie 2009.
Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine, dar i-am eliminat apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe pagina mea.
DB: Consideri ca Facebook-ul se va umple usor-usor cu asa-zisii "cocalari" si "pitipoance". Ai sesizat ceva in acest sens?
SN: Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil, dupa cum sunt si indivizi dubiosi care adauga in lista numai si numai femei fotogenice. Da, pe Facebook "locuiesc" si oameni vulgari, deviati sau infractori, si e absolut normal sa fie asa. Insa ai destule instrumente sa te pui la adapost de penibil si sa-ti selectezi anturajul.
DB: In functie de ce factori ai ales prietenii de pe Facebook si cat de des "renunti" la unii dintre ei, pentru a putea sa adaugi pe altii?
SN: Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine eliminand apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe peretele meu. Gazduiesc absolut orice parere cata vreme limbajul e unul civilizat. Cand am atins limita de 5.000 de prieteni am fost nevoita sa mai elimin si am anuntat ca ma despart de cei care n-au alte activitati decat Farmville si Mafia Wars, aplicatii pe care eu nu le folosesc. Cineva "m-a tras de urechi" explicand ca simplul fapt ca nu comenteaza ce spun eu nu inseamna ca nu-i intereseaza ce am eu de spus si atunci mi-am dat seama ca oamenii au obiceiuri diverse de consum si pe Facebook. Daca un om se destinde pe Facebook jucandu-se in Farmville si nu intra in dezbaterile mele asta nu insemna ca n-a dat fuga sa doneze sange cand am postat eu un apel disperat. Asa ca am renuntat la criteriul acesta si am eliminat doar cateva persoane care, de regula, afiseaza mai multa nuditate decat am eu nevoie sa vad.
DB: Spune-mi te rog ce fel de personalitate consideri ca esti si cum se reflecta aceasta pe Facebook.
SN: Sunt un om foarte deschis si foarte curios. Nu am pretentia ca parerile mele sunt mai bune decat ale altora si cred ca numai din confruntarea de idei se naste progresul, atat individual cat si colectiv. Nu scriu articole pe blog ca sa primesc comentarii de genul "bravo, esti cea mai tare, tine-o tot asa!". Eu aduc in discutie prespectiva mea asupra unor lucruri si ofer tuturor prilejul sa ma combata sau sa ma completeze. Pretind doar decenta, nimic mai mult.
Facebook este in mare masura oglinda mintii si a sufletului meu dar as minti sa spun ca intru totul. Daca ma uit acum pe postarile mele din ultimul an si as incerca sa-mi fac o parere exclusiv in baza informatiilor de acolo, ar reiesi ca Sanda Nicola o duce tare bine, calatoreste mult, asculta muzica intr-o veselie, face poze si nu se enerveaza prea tare din nimic. Ceea ce, sincer vorbind, nu-i chiar asa. Deschid larg usa catre bucuriile si ideile mele dar niciodata catre necazurile mele cele mari. Simt ca n-am niciun drept sa-i incarc pe ceilalti cu problemele mele.
DB: Ofera-mi te rog cateva informatii despre Play Media, firma ta - angajati, venituri, profit. De asemenea, da-mi te rog cateva exemple deproductii realizate de tine.
SN: Play Media este firma prin care imi derulez toate activitatile profesionale si al carei unic asociat sunt. Ca si pentru multi dintre micii intreprinzatori romani, si pentru mine a fost un an foarte dificil, in care am fost nevoita sa-mi reorganizez planurile si sa renunt la colaboratori. Sunt multumita ca am reusit sa supravietuiesc si, desi m-a tentat de cateva ori, n-a fost nevoie sa suspend activitatea. Deocamdata, Play Media nu este un brand, ci doar cadrul legal in care Sanda Nicola desfasoara activitati de productie media, training tv, comunicare si PR. Sunt ceea ce se numeste freelancer sau self-employed, nu ma consider "patron".

Marian Roman din Piteşti ar propune să fie schimbat Imnul României

Piteşteanul este autorul versurilor Imnului Piteştiului, dar este hotărât să nu se oprească aici şi propune un concurs naţional de poezie patriotică, în scopul găsirii unor versuri reprezentative pentru Imnul României.
În 1991, Marian Roman punea pe hârtie prima variantă a Imnului Municipiului Piteşti. A fost nevoie de 17 ani pentru ca versurile lui să răsune în sfârşit, în 2008, pe muzica lui Tiberiu Hărăguş, ca imn al oraşului. Piteştiul împlinea atunci 630 de ani de atestare documentară, iar versurile melodiei au prins repede la public.
„Din legende strămoşeşti
Te-ai născut, iubit Piteşti
Fii acum şi-n viitor
Fala argeşenilor!”
(refren Imnul Piteştiului)
După succesul versurilor sale, Marian Roman şi-a luat inima în dinţi pntru a propune organizarea unui concurs naţional de poezie patriotică. ,,Ar fi frumos să găsim nişte versuri patriotice care să ne reprezinte pe noi ca popor, mai mult decât o face actualul imn national”, argumentează Marian Roman
„Actualul imn nu e reprezentativ pentru noi”
Marian Roman crede că versurile din „Deşteaptă-te, române!“ nu sunt suficient de reprezentative pentru români. „Cele 11 strofe se referă la perioada Revoluţiei de la 1848 din cele trei principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, perioadă care a fost foarte scurtă. Acest moment istoric, petrecut înaintea Unirii de la 24 ianuarie 1859, nu poate să definească identitatea istorică a românilor, mai ales că lipsesc cei 160 de ani care despart epoca fanariotă de epoca modernă a României din sec. al XXI-lea”, explică Marian Roman.
Marian Roman este de părere că Imnul României ar trebui să facă referire la mult mai multe momente din istoria poporului român.
„În aceşti ani de istorie a românilor, au avut loc evenimente remarcabile. La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Moldovei cu Ţara Românească, născându-se în lume o nouă ţară, numită România. A urmat instaurarea domniei Regelui Carol I şi dobândirea Independenţei de la 1877. Trebuie amintită şi Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Nu trebuie trecută cu vederea instaurarea puterii comuniste, în perioada anilor 1944, Revoluţia din Decembrie 1989, care a marcat căderea comunismului în România şi nici aderarea României la NATO, în anul 2004, sau intrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007”, spune Marian Roman
 Argumentele pe care Marian Roman le aduce la iniţierea concursului de poezie patriotică sunt, potrivit acestuia, multiple. „Paradoxul mesajului pe care-l transmite actualul imn constă în faptul că poporul român este chemat la luptă împotriva asupririi turceşti, spre a dobândi independenţa, atunci, în anul 1848, iar astăzi, în 2004, suntem ţară membră NATO alături de Turcia, care în Imnul României este duşmanul nostru. Dacă poporul turc ar cunoaşte conţinutul integral al celor 11 strofe ale imnului nostru, oare nu s-ar declanşa un scandal de proporţii la nivel diplomatic?”, se întreabă Marian Roman.
Prima propunere. Pentru a porni concursul, Marian Roman vine cu prima propunere de poezie patriotică ce ar putea candida, după spusele sale, la transformarea în imn naţional.

"Noi ne-am născut români, din daci şi din romani,
Ne spun strămoşii noştri, de două mii de ani.
De noi vorbesc Danubiul, Carpaţii cei bogaţi,
Şi marea şi câmpia, cu care suntem fraţi.

Prin Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai, ce-n vremuri au domnit,
Ne definim pe noi; popor viteaz, popor unit.
Suntem datori ca să păstrăm hotarul strămoşesc,
Stropit mereu în lupte mari, cu sânge românesc.

Prin martirii Brâncoveni, istoria ne-a lăsat
Pildă de curaj şi jertfă, când duşmanul ne-a călcat.
Ca în vremea paşoptistă, pentru toţi românii fraţi,
Libertatea şi Bălcescu, au fost marii exilaţi."

Aşa începe varianta propusă de Marian Roman şi continuă cu şapte strofe, ale căror versuri, mărturiseşte autorul, nu au fost alese la întâmplare. „Pentru realizarea acestei poezii patriotice, pe care aş vedea-o Imnul de Stat la României, am consultat în prealabil lucrarea „Istoria românilor“, enciclopedie - 1997, autor prof. dr. Costin Scorpan. Aşa am reuşit să indic din cine s-a format poporul român, locul unde a trăit, etapele de dezvoltare în istorie, faptele de vitejie ale înaintaşilor noştri şi poziţia actuală a României în lume.“
Poezie patriotică în 11 strofe. Marian Roman face un apel către autorităţile centrale pentru organizarea şi susţinerea concursului propus de el. Autorul primei propuneri s-a gândit la toate detaliile: „Poezie patriotică din 11 strofe, pusă pe note muzicale, prin care să se definească identitatea poporului român, între secolele II – XXI. Lucrarea care va avea textul şi muzica cele mai reprezentative pentru România să fie declarată, de un juriu naţional, drept imn de stat. Orice cetăţean român să poată participa la acest concurs, deoarece avem mulţi oameni de valoare, care pot dărui ţării un imn cu adevărat reprezentativ”, susţine Marian Roman.
Întrebări şi răspunsuri:
De când scrieţi versuri?
"Din copilărie. Făceam portretele în versuri ale colegilor de clasă, spre satisfacţia atât a lor, cât şi a profesorilor, pentru că reuşeam să redau în catrene profilul lor, fie el pozitiv sau negativ."
Aveţi deja la activ un imn al Piteştiului şi o propunere pentru Imnul României. Aveţi o înclinaţie pentru imnuri?
"Pot spune că da. Am compus şi versurile Imnului FC Argeş: Vulturii din galerie/ Stăm mereu la datorie/ Plouă, ninge sau e soare,/ Pentru noi e sărbătoare./Amintiri din cer ne vin,/ Jocul, fenta lui Dobrin,/El vrea iar să te numeşti/ Campioana din Piteşti."
Ce-i place
„Îmi place drapelul naţional, tot ce are legătură cu identitatea noastră românească, tot ce ţine de tradiţiile noastre, tot ce ne identifică pe noi ca români”
Ce nu-i place
„Nu-mi plac mincinoşii, puturoşii şi certăreţii. Nu-mi plac femeile care nu ştiu să păstreze echilibrul unei familii”

Profilul lui:
Născut: 15 mai 1944, Piteşti, jud Argeş
Studii: Liceul „Nicolae Bălcescu“, profil matematică-fizică
Experienţă: mecanic utilaje

România - informaţii generale

Numele oficial: ROMANIA

Localizare geografica: sud-estul Europei Centrale, nordul Peninsulei Balcanice, in bazinul inferior al Dunarii, cu iesire la Marea Neagra.

Limite:
- Est: Ucraina, Republica Moldova si Marea Neagra;
- Sud: Bulgaria;
- Sud si sud-vest: Iugoslavia;
- Vest: Ungaria;
- Nord: Ucraina.

Suprafata: 238.391 km² (locul 12 ca marime in Europa).

Lungimea granitelor: 3.190,3 km

Varsta geologica: Aceeasi cu cea a continentului european, aproximativ 550 milioane de ani.

Relief: Munti (31%), dealuri si podisuri (33%), campii (36%).

Hidrografie: Fluviul Dunarea in sudul tarii, lungime - 1.075 km (din totalul de 2.850 km de la izvoare pana la varsarea in mare).
Alte rauri: Mures, Olt, Prut, Siret, Ialomita, Somes, Arges, Jiu, Buzau, Bistrita etc.
Lacuri: aproximativ 2.300 de lacuri si peste 1.150 de iazuri (2.650 km²). Cele mai cunoscute sunt Razelm (415 km²), Sinoe (171 km²), Brates (21 km²), Tasaul (20 km²), Techirghiol (12 km²) and Snagov (5,8 km²).

Clima: Temperat continentala, cu influente oceanice in vest, mediteraneene in sud-vest, excesiv continentale in nord-est. Temperaturi medii anuale: intre 8°C in nord si 11°C in sud. Media anuala a precipitatiilor nu depaseste 700 m.

Populatie: (conform recensamantului din ianuarie 1992) 22.788.993 locuitori.
Densitate: 95,7 locuitori pe km². Aproximativ 9 milioane de romani traiesc in strainatate - in Europa, aproximativ 4 milioane in Republica Moldova si 2 milioane in Ungaria, Serbia, Grecia, Albania; peste 2 milioane in Statele Unite ale Americii si Canada; altii in America de Sud, Africa de Sud si Australia.
Distributia pe categorii de varsta: 0-14 ani - 22,7%, 15-18 ani - 7,4%, 20-34 ani - 22,3%, 35-54 ani - 25,3%, 55-64 ani - 11,4%, 70-79 ani - 6,4%, peste 80 ani - 4,5%.

Structura demografica: romani - 89,47%; maghiari (inclusiv secui) - 7,12%; rromi - 1,76%; alte nationalitati - 1,65%.

Speranta de viata - barbati 66,5 ani; femei 73,2 ani.

Cresterea populatiei (anii corespunzatori efectuarii recensamantului): 8.600.000 (1859), 12.923.600 (1912), 18.052.896 (1930), 15.872.624 (1948), 17.489.450 (1956), 19.103.163 (1966), 21.559.910 (1977).

Capitala: Municipiul Bucuresti (1.521 km², impartit in sase sectoare administrative, cu o populatie de 2.066.723, situat in the sud-estul tarii, in Campia Romana (altitudine 85 m). Asezarea dateaza din secolul XIV, prima atestare scrisa datand din 1459, ca resedinta a domnitorului Vlad Tepes. Capitala Tarii Romanesti in secolele XVII-XIX si apoi a Romaniei din 1862, Bucurestiul este cel mai important centru politic, economic, cultural si stiintific al tarii. Este traversat de raul Dambovita si marginit de pitorestile lacuri de pe valea Colentinei. Bucurestiul este un oras cu vegetatie bogata si parcuri intinse, fapt ce i-a atras denumirea de 'oras-gradina'.
Bucurestiul este un oras activ, cu cladiri monumentale, remarcabile valori arhitectonice, muzee de interes, teatre, opera, sali de expozitie, case memoriale, universitati, institutii publice si administrative centrale. Palatul Parlamentului, de exemplu, este cea de-a doua cladire din lume ca marime, dupa Pentagon. Bucurestiul este totodata cel mai important centru industrial al Romaniei, cu numeroase fabrici si uzine (metalurgie, constructii de masini, mecanica fina, pielarie, industrie alimentara).


Diviziuni administrative: 41 judete si municipiul Bucuresti (cu rang de judet), 260 orase (din care 57 municipii), 2.688 comune (cu aproximativ 13.000 de sate).
Orase principale: (locuitori la 7 ianuarie 1992): Constanta (350.581), Iasi (344.425), Timisoara (334.115), Cluj-Napoca (328.602), Galati (326.141), Brasov (323.786), Craiova (303.959). Douazecisicinci de orase au o populatie de peste 100i000 de locuitori, iar opt orase depasesc 300.000.

Porturi:
La Marea Neagra: Constanta (poate primi vase de peste 150.000 tdw), Mangalia si Sulina (port liber).
La Dunare: Turnu Severin, Turnu Magurele, Giurgiu, Oltenita, Cernavoda, Braila, Galati, Tulcea (ultimele trei sunt porturi fluviale si maritime).
Canalul Dunare-Marea Neagra: (64,2 km lungime) intre Cernavoda si Agigea-Constanta a fost deschis traficului in 1984. Inaugurarea Canalului Rin-Main-Dunare, in 1992, a facilitat legatura directa cu Marea Nordului. Este navigabil pentru vase fluviale si maritime de pana la 5.000 tdw.

Aeroporturi: Bucuresti-Otopeni, Constanta-Mihail Kogalniceanu, Suceava, Arad, Timisoara (toate internationale), Bacau, Baia Mare, Bucuresti-Baneasa, Caransebes, Cluj, Craiova, Deva, Iasi, Oradea, Satu-Mare, Targu Mures, Tulcea.

Drapel national:
Trei benzi verticale de latime egala - rosu, galben si albastru.


Stema nationala:
(din 1992)
Un vultur tinand o cruce in cioc si o spada si un sceptru in gheare, precum si simbolurile celor cinci provincii istorice - Tara Romaneasca, Moldova, Transilvania, Banat si Dobrogea.

Ziua nationala:
1 decembrie (aniversarea unirii tuturor romanilor intr-un singur stat in 1918).

Forma de guvernamant:
Republica, potrivit Constitutiei votate de Parlament pe 21 noiembrie 1991 si validata prin referendum national pe 8 decembrie 1991. Parlamentul bicameral (Camera Deputatilor si Senatul), ales pe patru ani, este organul suprenm de reprezentare a poporului si singura autoritate legislativa. Presedintele este ales prin vot universal pentru cel mult doua mandate a cate patru ani. Guvernul, validat de Parlament, asigura conducerea administratiei centrale.

Datele cuprinse in aceasta pagina sunt preluate din Anuarul Statistic al Romaniei(2000)

Continuitatea populaţiei dacoromane la nordul Dunării

Izvoarele istorice, adică documentele şi cronicile din acea vreme pomenesc despre românii din Dacia, numai ca populaţie barbară stăpânitoare. De aceea unii istorici care aveau interesul de a nega drepturile românilor istorice au emis o teorie falsă şi greşită cum că românii n-ar fi urmaşii coloniştilor lui Traian, ci tot romani, dar veniţi mai târziu în Evul Mediu de peste Dunăre, cum că Aurelian ar fi plecat cu toată populaţia în sudul Dunării şi abia în veacul XII populaţia romanică ar fi trecut în nord. După aceşti istorici poporul român s-ar fi format în sudul Dunării şi ar fi emigrat mai târziu pe teritoriul fostei Dacii. Însă această teorie este dezaprobată fiind o afirmare de incorectitudine şi greşită.
Dacia a fost romanizată intens şi majoritatea coloniştilor erau agricultori şi nu funcţionari şi negustori care se puteau muta dintr-un loc în altul. La părăsirea (armată) Daciei au putut pleca doar funcţionarii şi militarii în Dacia Aureliană. S-ar putea crede că deşi a rămas o populaţie romanică în nordul Dunării ar fi fost nimicită de barbari.
Cronicile Bizantine din acea vreme vorbesc despre barbarii care prădau dincolo de Dunăre şi de care se temeau grecii, nu însă de populaţia supusă lor, care nu-i interesa. În 1146 cronicarul bizantin Kinamos trimis într-o expediţie de împăratul Manuil Comneu împotriva ungurilor prin Câmpia Munteniei pomeneşte că în ajutor a venit de la Dunăre un popor romanizat. Un călugăr rus din Kiev scria o cronică în care îi pomeneşte pe români în nordul Dunării, vecini cu slavii.
Cronicile cele mai vechi pomenesc pe români în nordul Dunării, începând din veacul al XI-lea. Pentru vremea mai veche nu avem izvoare scrise şi de aceea cercetătorii istoriei au făcut apel la altfel de izvoare.
Multă vreme s-a crezut de cronicari şi de istorici că poporul nostru a fost retras în munţi în timpul năvălirilor barbare în locuri ferite şi de nepătruns. Dar românii au trăit nu numai în munţi, ci şi în şesul dunărean căci altfel n-ar mai fi putut fi în contact cu românii din sudul Dunării, ei fiind mereu pe malurile danubiene. Numele Dunării provine din limba vechilor Thraci (Dunaris) păstrat din vremuri străvechi. Din studiul limbii române deducem că apar multe cuvinte vechi, strămoşeşti, care rezultă din contopirea daco-geţilor, moesi şi romani, în limbă existând şi cuvinte slave.
În timpul migraţiilor au venit populaţii barbare. În vremea stăpânirii ungureşti românii ajung într-o stare de inferioritate faţă de unguri, saşi şi secui. Ţăranii români ajung într-o stare de iobăgie, iar nobilimea română pierzându-şi treptat toate vechile drepturi, fapt ce arată că românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării, băstinaşi, iar poporul unguresc a năvălit, cucerit şi supus populaţia românească mai veche luându-i drepturile, stăpânirea şi privilegiile. Dacă românii ar fi venit mai târziu, ar fi fost primiţi în calitate de colonişti cu privilegii deosebite de regii unguri aşa cum au fost primiţi saşii şi secuii. Drepturile românilor sunt mai vechi decât stăpânirea regilor unguri.
Românii formează populaţia băstinaşă în aceste părţi. Deci a fost o continuitate a elementului român în Dacia de la Traian până acum.

Copyright © România

Orele de dirigenţie vor fi întâlniri în afara programului şcolar

Orele de dirigenţie de la liceu se vor scoate din programa şcolară obligatorie, urmând ca activitatea dirigintelui să cuprindă organizarea unor întâlniri extracurriculare, la care să participe specialişti din diferite domenii de interes, excursii şi şedinţe cu anumiţi elevi sau părinţi.

"Am decis că orele de dirigenţie pot fi scoase din programa şcolară obligatorie, pentru că nu este nevoie să stea toată clasa dacă sunt probleme cu câţiva elevi, pot să rămână la şcoală elevii respectivi şi, eventual, părinţii acestora. La fel, se poate face consiliere prin activităţi extracurriculare la care să fie invitaţi psihologi, poliţişti şi alţi specialişti din diverse domenii, se pot organiza excursii şi întâlniri de acest fel", a precizat preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Theodor Fîrţolea.

Prin scoaterea din programa şcolară obligatorie a orelor de dirigenţie se reintroduce ora de istorie la clasa a XII-a, la liceele tehnologice. La fel şi geografia va rămâne în programa clasei a XII-a la aceste licee.
La Ministerul Educaţiei, în cadrul întânirii cu sindicatele, s-a mai discutat despre programa şcolilor speciale la care se păstrează şi orele de practică şi cele de limbi străine pentru elevii care au aptitudinile necesare pentru a urma astfel de cursuri.
Ministerul Educaţiei a redus programa şcolară de la 33-37 de ore, la 29-32 de ore, în funcţie de tipul de liceu, cele mai multe ore fiind în clasele intensive şi la filiera vocaţională. Prevederile sunt aprobate prin ordin de ministru şi vizează anul şcolar 2009-2010.

Citeşte şi Secretarul general al FEN: Orele de educaţie fizică ar putea să nu fie obligatorii pentru toţi elevii

Sursa: NewsIn

Orele de dirigenţie au fost scoase din programa şcolară obligatorie

Programa şcolara obligatorie de la liceu nu va mai include orele de dirigenţie, urmând ca activitatea dirigintelui să cuprindă organizarea unor întâlniri extracurriculare, la care să participe specialişti din diferite domenii de interes, excursii şi şedinte cu anumiţi elevi sau părinţi. Unul din rezultatele acestei decizii este reintroduce ora de istorie la clasa a XII-a, la liceele tehnologice. La fel şi geografia va rămâne în programa clasei a XII-a la aceste licee.

„Am decis că orele de dirigenţie pot fi scoase din programa şcolară obligatorie, pentru că nu este nevoie să stea toată clasa dacă sunt probleme cu câţiva elevi, pot să rămână la şcoală elevii respectivi şi, eventual, părinţii acestora. La fel, se poate face consiliere prin activităţi extracurriculare la care să fie invitaţi psihologi, poliţişti şi alţi specialişti din diverse domenii, se pot organiza excursii şi întâlniri de acest fel”, a precizat preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Theodor Fîrţolea.
Ministerul Educaţiei a redus programa şcolară de la 33-37 de ore, la 29-32 de ore, în funcţie de tipul de liceu, cele mai multe ore fiind în clasele intensive şi la filiera vocaţională. Prevederile sunt aprobate prin ordin de ministru şi vizează anul şcolar 2009-2010.

Citate româneşti

“Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura” Lucian Blaga

“A ceti şi a nu înţelege ieste a vântura vântul sau a fierbe apa” Miron Costin

“Omul nu evoluează, se dumireşte” Nae Ionescu

“Iară dachii, prea marea lor limbă deosebită având, cum o lăsară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nu se poate socoti, nici crede” Constantin Cantacuzino Stolnicul

“Jumătate din cuvintele fundamentale, fără derivate, au în dicţionarele noastre explicative, origine necunoscută” Tudor Diaconu

“Străinii se-nteresează de-o mie de ori mai mult de istoria patriei noastre, pe când noi stăm cu mâinile-n şolduri” Simion Florea Marian

“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” Grigore Vieru

“În România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul sistematic” Emil Cioran

“Propaganda şi manipularea opiniei publice, iată principalii parametri care jalonează întreaga istorie a lumii” Paul Ştefănescu

“Poporului român îi fierbea mintea de deştept ce este! Dar, din păcate vremurile, ca să nu spun stăpânirile străine, nu l-au lăsat să se manifeste pe deplin” Henri Coandă

“Istoria se făcea în Apus, fără noi, dar datorită sângelui nostru” Mircea Eliade

“Oamenii te iartă dacă faci crime, dar nu te iartă dacă eşti fericit” Constantin Noica

“De aceea, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adica e ceii corecte, totuşi dacă vom avea a grăi oblu, limba românească e muma ceii latineşti” Petru Maior

“Originea neamului românesc trebuie căutată la traci cu mii de ani înaintea altor popoare şi aceasta ne dă dreptul a ne considera, noi, românii, ca adevăraţii moştenitori ai acestor locuri” Nicolae Iorga

“Geţii şi sarmaţii apar ca popoare înrudite şi vorbesc aceeaşi limbă barbară latină” Ovidiu

“Bucovina rămâne o rană deschisă, cusută strâmb cu sârmă ghimpată” Ion Filipciuc

“Măi, suntem un neam de slugi! Călcaţi pe vârfuri în propria voastră ţară ca să nu-l deranjaţi pe cel care a ocupat-o hoţeşte” Ion Ungureanu

“Logica ne dă mijloace de a insufla altora convingeri pe care nu le avem” Grigore Moisil

“Cine vrea să afle adevărul să se întoarcă înspre trecut” Mihai Eminescu

“Toţi aceia care vorbe mari aruncă numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă” Mihai Eminescu

“Sunt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic” Petre Ţuţea

“Sunt român prin vocaţie. Tot ce gândesc devine românesc” Petre Ţuţea

“Ascensiunea unei ţări este singura ei morală” Emil Cioran

“A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel” Mircea Vulcănescu

Timocul e pământ românesc

Am preluat acest articol fiindcă el este 100% în concordannţă cu opinia mea relativă la chestiunea timoceană, pe care desigur o cunosc foarte puţini. E tmpul să spunem că prietenia româno-sârbă nu e decât o abureală. Redau integral articolul şi cei care mai au posibilitatea să îl reproducă şi să îl împrăştie pentru a fi citit de cât mai mulţi oameni interesaţi de chestiune şi nu numai sunt rugaţi să o facă.

Pana cand sa mai induram, noi, romanii timoceni ?
Libertatea trebuie sa ne calauzeasca spre victorie ! Iar Victoria consta in cucerirea independentei !
Am suferit sub turci, acum suferim sub sarbi, dar gata ! Ajunge ! E timpul sa luam atitudine si sa ne ridicam impotriva dusmanului nostru, al neamului geto-dac (romanesc).
Toate minoritatile din Serbia ne sustin si ne vor sustine in continuare, indiferent de modul de actiune pe care il vom adopta !
Croatii, Albanezii, Bulgarii, Slovacii, Ungurii, si Bosniecii ne sustin si ne vor ajuta sa fim liberi.
Timocul este pamant geto-dac, adica romanesc, a facut parte din regatul tracic al lui Burebista,devenind apoi provincie romana (Dacia Ripensis), populatia Timocului si Moravei fiind tracica, adica romaneasca.

A urmat perioada bizantina. Invazia slava din sec. 6-7 nu a lasat urme semnificative în aceasta zona.
Acest fapt ar putea fi cauza mentinerii unei populatii romanesti pâna pâna în ziua de azi.
A umat apoi perioada sub imperiul vlaho-bulgar al Asanestilor (Dinastia Asan)
Principele sârb Stefan Uroš IV. Dušan (1331 - 1355) reuseste sa aduca sub stapânirea Serbiei pentru scurt timp regiunea dintre râul Morava si masivul muntos Homolije.
Catre sfârsitul secolului XIV, regiunea intra complet sub stapânirea Imperiului Otoman. Stapânirea otomana este întrerupta doar de o scurta perioada habsburgica (1718-1739).
Pâna în 1817, anul reînfiintarii statului sârbesc, românii timoceni traiau într-o unitate administrativa comuna care se numea „Provincia Morava - Lom“ si care era situata pe o mare parte a teritoriului vechii provincii Moesia Superior si pe teritoriul Daciei Aureliene.
În perioada ocupatiei turcesti, aceasta zona a format “Pasalâcul de Vidin”, cu centrul administrativ la Vidin.
Unii istorici sârbi si bulgari spun ca, în antichitate, în Peninsula Balcanica traiau trei mari popoare: celtii, traco-dacii si ilirii. Celtii din Balcani au disparut fara urmasi, din iliri au aparut albanezii, din triburile tracice ale getilor si dacilor au aparut romanii si timocenii, din ceilalti traci sudici si macedoneni au aparut aromanii (vlahi), fratii romanilor de pretutindeni.
Alti istorici precizeaza ca Serbia a aparut abia în perioada 1718-1739, ca o creatie a politicii austriece care cauta sa faca un pas în Peninsula Balcanica.
Serbia nu avea autonomie nationala sau locala. La sud, Serbia se întindea pâna în apropierea Pasalâcului de la Belgrad, care era sub stapânire otomana. În timpul primei rascoale sârbesti împotriva turcilor (1804-1806) eroul Caragheorghe, pentru a putea face legatura cu trupele rusesti din zona Vidinului, a cerut sa se rascoale si populatia din judetele timocene, care apartineau Pasei de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însa nu au avut multe de câstigat din acest tip de politica.
Cu alte ocazii s-au împotrivit unor rascoale, cum a fost cea condusa de haiducul Veljko Petrovic. Caragheorghe împreuna cu o armata de 3.000 de oameni a desfintat satele “neascultatoare” locuite de români, cerând înca din anul 1809 ca granita rasariteana a viitoarei Serbii sa fie râul Timoc. La Pacea de la Bucuresti din mai 1812, sultanul turc a refuzat sa cedeze judetele Timocul Negru si Craina. Astfel, pâna în 1833, granita rasariteana a Serbiei era masivul muntos Omolie (Homolije), neexistând astfel vecinatate cu Tara Româneasca.
Milos Obrenovici, un erou national sârb, reia miscarea de eliberare a poporului sau, si obtine în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pasalâcului de Belgrad, reusind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est si Timoc, însa nu a cucerit Timocul si Craina.
La Pacea de la Adrianopole din 1829 si prin Hatiseriful de la 1830, Milos Obrenovici solicita anexarea judetelor majoritar românesti, Timoc si Craina. Printr-o interventie militara trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granita cu Bulgaria este stabilita pe râul Timoc. În acest mod, se realizeaza pentru prima data o segregatie între românii din Timocul sârbesc si cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima data în istoria sa, Serbia reuseste sa se învecineze cu Tara Româneasca.
Obrenovici initiaza un program agresiv de asimilare fortata a românilor din Timoc. Educatorii români sunt inlocuiti de sârbi, care nu vorbeau româna. Preotii români sunt alungati în România, fiind înlocuiti de preoti slavi, iar serviciul religios a început sa fie oferit în limba slavona. Procesul de asimilare fortata a românilor din Timoc a durat zeci de ani, si a crescut în intensitate si complexitate.
Ultima expansiune teritoriala a Serbiei în spatiul timocean are loc în 1919, când în urma tratatului de la Neuilly sur Seine sunt anexate Bulgariei mai multe teritorii, printre care si o mica regiune situata între râul Timoc si Muntii Balcani, pe care bulgarii o denumeau Timoshko si care era alcatuita din 8 localitati (dintre care 7 erau curat românesti si una bulgareasca). Aceasta regiune revine pentru o scurta perioada în componenta Bulgariei între 1941 si 1947.
La recensamântul bulgaresc din 1924 au fost numarati 42.184 români în regiunea Vidin.
Comunitatiile române din Serbia au continuat sa tipareasca însa ziarul Vorba Noastra, la Zaiecar (dar acesta a fost interzis începând cu anul 1948, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pojarevat).
Majoritatea populatiei din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupatie principala în trecut cresterea animalelor, negotul cu lemne, vanatoarea si extragerea carbunelui. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta zona trece printr-un proces de industrializare rapida. Au fost create mine de cupru si aur, iar cea mai mare parte a populatiei, neavând studii, a fost angajata ca personal necalificat. Personalul calificat era adus din marile orase, fiindu-i oferit locuinte si diverse beneficii. Industrializarea rapida a zonei a ridicat nivelul de trai, iar muncitorii au început sa-si construiasca locuinte si sa investeasca în agricultura (achizitionând utilaje) pentru a-si spori productia.
In Timocul sarbesc numarul neoficial dar real al romanilor este mai mare de 400.000 !
Sarbii spun ca in Timoc sunt doar 42.075 de vlahi (romani) adica 5.9%.
In timp ce in Vojvodina romanii sunt recunoscuti sub numele de “romani” si au drepturi egale cu toate minoritatile, inclusiv limba oficiala si studii in limba romana, in Timoc ei nu au aceste drepturi, fiind recunoscuti doar sub numele de “vlahi”, un vechi termen folosit pentru a numi populatia tracica din nordul peninsulei Balcani.
Tara Romaneasca in Evul Mediu a fost numita Valahia, un stat independent in Tesalia (nordul Greciei) in secolele 12 si 13.

TIMOC E ROMANIA / TIMOK JE RUMUNIJA !
LIBERTATE PENTRU ROMANII DIN TIMOK !
INDEPENDENTA PENTRU VOJVODINA !
SRBE NA VRBE !
Nigocin
Vă mai recomand un articol despre Timoc scris de un om bine documentat:
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
Partea a V-a
Partea a VI-a

Povestea lui Petru Lungu din Grebenaţ

Anul 1941:
În timp ce Voivodina era anexată de Ungaria, Banatul "sârbesc", la sugestia generalului Ion Antonescu, trecea sub administrarea militară germană.
Tânărul român Petru Lungu din Grebenaţ, a trecut frontiera în Banatul românesc şi s-a însurat.
La scurt timp dupa inceperea Războiului pentru Eliberarea teritoriilor românești cotropite de sovietici, versurile
Azi-noapte la Prut
Războiu’ a-nceput,
Românii trec graniţa iară !
Să ia înapoi,
prin arme şi scut;
Moşia pierdută astă-vară.
Să mergem în
Ţara Basarabiei,
Plină de grâne,
plină de flori,
Şi în Bucovina,
cu mănăstiri şi brazi…
Mergem la luptă,
dragi camarazi

l-au determinat să-şi lase tânara soţie şi să pleace voluntar pe frontul de răsărit.
A luptat în Armata română până la Stalingrad (fiind decorat de armata română şi de armata germană) de unde a scăpat printre ultimii. În 1944-1945 a luptat pe frontul de vest, fiind decorat şi de Armata Roşie.
Ajuns la Praga, a aflat de la prizonierii germani veşti despre atrocitaţile autorităţilor sârbe asupra germanilor şi maghiarilor din Banatul „sârbesc”, (ce au culminat cu „nivelarea” cu buldozerele a cimitirului german din Vârşeţ) dar şi de măsurile represive luate împotriva românilor socotiţi „colaborationişti”.
Aşa că a dezertat trecând printre liniile americane, a străbătut pe jos Austria, Elveţia, Franţa şi a ajuns la Marsilia, de unde a traversat Mediterana în Algeria şi s-a înrolat în Legiunea Străină.
A luptat apoi în Indochina, scăpând ca prin minune de la Dien Bien Phu în 1954.
După retragerea francezilor, a rămas în Vietnamul de Sud, unde s-a căsătorit cu o vietnameză şi cu care a avut 6 copii. A colaborat cu americanii şi a reusit să părăsească Saigonul împreună cu soţia vietnameză şi cei 6 copii, cu câteva zile înainte de căderea capitalei sud-vietnameze în mâinile Vietcongului în 1975. A revenit in Banatul sârbesc după 40 de ani, împreună cu familia vietnameză.
Anul acesta, un prieten din Banatul sârbesc mi-a spus că a murit prin 1999.
Soţia românca, dupa ce l-a aşteptat aproape 7 ani, l-a crezut mort şi, după terminarea războiului s-a căsătorit cu cel mai bun prieten al lui.
Pe 27 iunie 1948, la Satchinez, în Banatul românesc, acestora li se năştea un baiat: Ioan Cărmăzan.
(Poveste aflată în 1997, la Varset, de la regizorul Mircea Mihai, român din Banatul sârbesc)

Cele două Tribalii

Tribalia - teritoriu cuprins intre raul Morava la vest (in Serbia de azi) si raul Iantra la est, a apartinut in cea mai mare parte Taratului de Vidin, cu o populatie preponderent romaneasca si al carui penultim TAR (ce insemna conducator de tara(!) a fost Ioan Stratimir(foto), nepotul de fiica la lui Basarab I Intemeietorul, Domn si Voievod al Tarii Romanesti. Ducatul de Vidin a fost constituit in 1280 si cuprindea teritoriul dintre raurile Pec, Lom, Dunare si Muntii Heamus, primul duce fiind Ioan Sisman. Ioan Sratimir s-a nascut la Loveč c. 1324-1325 ca al doilea fiu al lui Ioan Alexandru (foto dreapta), si a primei sale sotii Theodora de Valahia cu care se casatorise in 1321. A mai avut doi frati, pe Mihail Asen (n.1322-m. 1355) si Ioan Asen (m. 1349) amandoi morti in lupta cu turcii otomani si o sora Thamara (Chera Tamara), casatorita intai cu despotul Constantine (Konstantin), si apoi cu Murad I sultanul Imperiului Ottoman .

Ioan Alexandru a continuat politica de stransa colaborare cu socrul sau, marele voievod si domn de la Arges, socotindu-se amandoi mostenitori legitimi ai dinastiei asanestilor, a carei traditie imperiala s-a restaurat acum de cei doi suverani prin adaugirea numelui de Ioan: cel de la Arges isi va zice Ioan Basarab, si dupa el toti basarabii si domnii Tarilor Romane isi vor adauga numele domnesc "Ioan", iar Tarul de la Tarnova pe cel de "Ioan Asan". El se va numi Ioan Alexandru Asan.
In 1335, Ioan Alexandru, tarul Bulgariei, s-a indragostit nebuneste de de Sara-Rebecca, o evreica din Constantinopole venita sa-i prezinte o jalba la Tarnova! Tarul Ioan Alexandru si-a repudiat sotia romanca dupa un timp (si care s-a calugarit sub numele de Teofana) si s-a casatorit cu evreica pe care a botezat-o (formal) cu numele primei sotii, acela de Teodora !!!, incoronand-o in capitala Tarnova! Inteligenta si cultivata, ea a exerctat o mare influenta asupra afacerilor regatului. In timp ce sectele impanzisera Bulgaria si Biserica ortodoxa insasi era divizata intre autonomisti si adeptii Patriarhatului de la Constantinopole, nimeni nu s-a ofuscat de originile sale iudaice. Din contra, cronicarii epocii au fost unanimi in a lauda marea sa virtute!Conform cutumei romano-bizantine, Ioan Alexandru isi asociase fiii la tron, pe intaiul nascut, Mihail Asen IV inca din 1332, iar pe Ioan Sratimir si pe Ioan Asen IV in 1337, acestia primind ca rasedinte Vidin si Preslav. Moartea in lupta cu turcii intai a celui de-al treilea fiu, apoi a primului nascut, a facut din Ioan Sratimir mostenitorul tronului de la Tarnovo. Lucru de neacceptat de evreica botezata, acum Tarina, care dorea tronul pentru fiii sai Ioan Sisman si Ioan Asen V ! (In afara de cei doi fii, Tarina evreica i-a mai daruit tarului Ioan Alexandru trei fete, pe
1. Keratsa (Cherata), (n.1348-m.1390) casatorita cu Imparatul Byzantin Andronikos IV Palaiologos, imparateasa a Byzantului intre 1376 - 1379 si mama imparatului Byzantin Iōannēs VII Palaiologos (n.1370-m.1408) pentru cinci luni in 1390. Calugarita in ultimii ani ai vietii sub numele de Mathissa .
2. Desislava
3. Vasilisa
In aceste conditii, Ioan Alexandru imparte tara in doua, intaiului nascut Sratimir, acordandu-i zona de nord-vest, cuprinsa intre raul Pec, Dunare, raul Lom si Muntii Haemus (Balcani) (fostul Despotat al lui Ioan Sisman I) si titlul de tar, in 1356.Intaiul fiu al evreicei, nevarstnicul Ioan Sisman III (n.1350/1 si executat pe 3 iunie1395) e asociat in calitate de co-imparat in 1356, iar al doilea fiu, Ioan Asen V e asociat in 1359 (calitate pastrata pana la moartea sa survenita in jurul anului 1388)Ioan Sratimir a continuat politica de alianta de familie cu Domnitorii Tarii Romanesti prin casatoria (dupa moartea primei sotii si a copiilor rezultati) cu verisoara sa Ana, fiica domnitorului Nicolae Alexandru al Tarii Romanesti si a Doamnei Clara. Din aceasta casatorie au rezultat trei copii, cunoscuti fiind: Doroteja (Doroslava), casatorita cu Stefan Tvrtko I al Bosniei si Constantin II (in bulgara, Konstantin II), conducator ca imparat (tsar) al Bulgariei in Vidin intre 1397-1422. Acesta s-a nascut in jurul anilor 1370, si a murit in exil la curtea despotului Serbiei Stefan Lazarevici in ziua de 17 Septembrie 1422.

Anexarea Vidinului la Tara Romaneasca

(N.A.Constantinescu - CHESTIUNEA TIMOCEANA, Bucuresti, 1941)

Caracterul romanesc al noului stat avea sa-l impinga insa la unirea lui cu Tara Romaneasca.

Dar cel mai de seama eveniment al acestei epoci pline de atatea amintiri romanesti in regiunea Vidin - Morava este desigur acela al alipirii trecatoare a tinutului vidino-timocean prin interventia lui Vlaicu Voda peste Dunare in 1368-1369, un fapt pentru care romanii timoceni poate fi asemanat aceluia prin care Mihai Viteazul a unit Ardealul cu Tara Romaneasca in 1599-1600.Lucrurile s'au petrecut astfel: Vlaicu (Ioan Vladislav Basarab) luase tronul in 1364, fara saonoreze cu omagiul de vasal pe ambitiosul rege de sange francez Ludovic (Lajos) al Ungarieisi acesta porni contra lui o expeditie de pedepsire. atat de stransa era insa legatura dintredinastiile din Arges si din Vidin, ca regele socoti mai nimerit a navali in Taratul de Vidin, in loc de a lovi direct pe Vlaicu. Sub pretexul ca taratul de Vidin era amenintat sa cada in mana turcilor, fiindca Tarul Sisman din Tarnova, de abia suit pe tron, devenise vasal Turcilor, Ludovic ocupa taratul, prefacandu-l in "Banat al Bulgariei (1365) si trimite pe Sratimir cu sotia sa (Ana) ca prizonieri in Croatia. Vlaicu raspunde pradand tinutul Amlasului de la Sibiu (Hermannstadt). Anul nou aduce insa pacea intre cei doi adversari, regele impacand pe Vlaicu prin aceea ca-i dadea in schimb Ducatul de Fagaras si Banatul de Severin, dar numai partea olteana a lui, caci cea temisana, cu CaranSebes-ul si Timisoara (Temesvaros), se alipea la Banatul Bulgariei....Desi Vlaicu primise o compensatie pretioasa pentru ca sa accepte stapanirea lui Ludovic in Vidin, nu atat vanitatea, de care era cu totul lipsit, ci imprejurarile l-au silit sa reactioneze altfel. Turcii atacand, impreuna cu Sisman, la 1367, Banatul Bulgariei, banul ungur de Vidin cere ajutor lui Vlaicu, care trimite trupele sale si respinge atacurile turcesti. Aceasta "era cea dintai lupta dintre romani si turci si ea s-a dat in legatura cu stapanirea Vidinului". ........O diploma papala arata ca s'ar fi convertit atunci cam a treia parte din populatia taratului, care numara, dupa C. Jirecek, vreo 600.000 locuitori; alta diploma a Papei din 1370 aduce laude lui Vlaicu pentru luptele purtate de el, in fruntea unei ostiri numeroase, cu turcii.Ura ortodocsilor contra propagandei catolice se inteti, insa, dupa retragerea dusmanilor si plecarea lui Vlaicu in Tara. Atunci se produse actiunea plina de mare curaj si de o matura constiinta politica din partea lui Vlaicu la care-l impinge simtul afinitatii etnice si zelul de aparator al ortodoxiei. In toamna anului 1368, "chemat de cetateni", spune cronica misionarilor catolici, Vlaicu "ocupa Vidinul", cu intregul sau teritoriu pana la raul Pec si la Nis, sub pretextul "de a-l pastra pentru cumnatul sau Sracimir si spre a nu cadea in mainile lui Sisman si ale turcilor". Ca o dovada a indignarii poporului, se inregistreaza, la 2 februarie 1369, miscari de strada, in care misionarii catolici sunt ucisi. Indignat de aceste intamplari, regele Ludovic declara din nou razboi lui Vlaicu si trimite asupra'i doua corpuri de oaste: unul pe la Vidin, pe care-l reocupa, luandu-i si Severinul, alta pe Valea Dambovitei, unde trupele ardelene sunt crunt batute de Vlaicu. Izbanda Domnului roman se confirma in conditiile pacii incheiate in vara lui 1369: Sracimir este reasezat in tronul sau, ca vasal regal, dar sub garantia lui Vlaicu si a lui Dobrotici, despotul Dobrogei, care gravita si el, dupa cum se vede, in jurul lui Vlaicu; Banatul Severinului, impreuna cu partea olteana, se restituie lui Vlaicu, pe cand partea apuseana din Banat, zisa si Valachia Citerior, ramane sub comitele de Timisoara. Schimbarile urmatoare in politica lui Vlaicu n'au mai adus modificari de seama in situatia fixata la 1369: Taratul de Vidin va continua sa dainuiasca, la adapost de primejdii, sub garantia domnitorilor munteni, pana la caderea lui sub turci. (Intre 1397-1422).....

La cativa kilometri de Vidin se afla ruinele unei manastiri sapate in stanca de pe vremea lui Sratimir si a tarinei Ana. La poiana Albotina, aflata la poalele stancilor, se intalnesc romanii din satele din judetul Vidin in fiecare an, in ziua de Paste, venind unii de la zeci de kilometri!

Tribalia Occidentala (Timocul "sarbesc")

Singurul lucru pe care pot sa-l fac e sa mediatizez existenta acestei minoritati romane care traieste in Serbia de N-E intre Morava, Mlava si Timoc si o linie care, pornind de la Varsca Ciuca (Vrska Cuka), trece la sud de muntele Ratani (Rtanj) si atinge gurile raului Resava. Romanii traiesc in 16 plasi, din cele patru judete nord-estice ale Serbiei, Craina, Tarna Reca (Crna Reka), Pojarevat (Podu Lung in romana, Passarowitz in germana sau Pozarevac in sarba) si Morava, in circa 320 de sate si 20 de orase. Suprafata teritoriului locuit de romani este de aproape 11.000 Kmp, iar populatia intre 300.000 si 1.000.000 de suflete. Asa cum am mai spus, in Evul Mediu acest teritoriu a facut parte din Taratul de Vidin (locuit de romani si al carui ultim tar, Sratimir, era nepotul de fiica al lui Basarab I, casatorit cu Ana, vara sa, fiica lui Nicolae Alexandru si sora vitrega a lui Vlaicu-voda). Dupa ocuparea Vidinului de catre turci la 1396-1397, in partea vestica, (aproximativ Timocul "sarbesc" de astazi) a domnit fiul lor Constantin al II-lea (n.c. 1370 d. 17 sept.1422 la curtea lui Stefan Lazarevici al Serbiei) Jumatate din acest teritoriu a a fost anexat de Serbia iar jumatate a facut parte din Pasalacul de Vidin. Partea de vest a pasalacului (Craina) a fost locuita in continuare de romani care se bucurau de autonomie, fiind condusa de chinezii (cnezii) locali romani. Armata otomana trebuia sa anunte din vreme pe ce rute va merge, iar domnitorii Tarii Romanesti au ctitorit biserici si manastiri in aceasta zona de la sud de Dunare, trimitand si preoti romani!. In sec al XVII-lea, Matei Basarab ctitoreste o biserica (e adevarat, ingropata) cu hramul sfanta Parascheva, la Vidin, capitala Pasalacului otoman! E deschisa si astazi si poate fi vizitata! Zona "otomana" situata la vest de Timoc a fost anexata de sarbi abia in 1833, ca un cadou facut principelui Milos Obrenovici de catre guvernatorul militar rus al Principatelor Romane, generalul conte Pavel Kisseleff! Romanii din Bor si Zaicear tineau minte in 1997, cand i-am vizitat, ca se aflau de 164 ani sub robia sarba! Obrenovicii, care au gasit azil in Principate, unde au cumparat mosii, i-au persecutat pe romani, goninndu-le preotii si inchizandu-le scolile romanesti! Cel mai vehement a fost Milan Obrenovici, primul rege al Serbiei, nascut in Moldova in 1854 din mama romanca, Maria Catargi, casatorita Obrenovici, celebra prin relatia cu Alexandru Ioan Cuza, caruia i-a facut doi copii!!! S-a dat ordin ca toate numele de familie romanesti sa fie "sarbizate" prin adaugarea sufixului "ovici" (ex.:Craciunovici, Stangacilovici, Iancovici, etc), apoi noii preoti sarbi n-au mai botezat copiii romanilor decat cu nume sarbesti! Si cu toate acestea, ei si-au pastrat pana acum constiinta de romani! In 1905, un istoric sarb, Tihomir Djeordjevici, a efectuat o calatorie pe vaile Moravei, Mlavei si Timocului, scriind o carte, tiparita in 1906 la Belgrad si intitulata "PRINTRE ROMANII NOSTRI" in care povestea despre obiceiurile romanilor. Unul dintre acestea este sugestiv: Cand moare un roman, in sicriu ii pun alaturi un ciomag. Sa aiba pe lumea cealalta cu ce sa se apere de sarbi! Romanii fac pomana pana la sapte ani, spre deosebire de sarbi, care fac pana la un an! Din al doilea an, romanii pun pe masa, alaturi de bucatele pentru pomana si un ciomag cu care dau periodic pe sub masa, sa nu fie vreun sarb care sa fure pomana romanilor! Obiceiuri pastrate si azi.

"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii." Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )

„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 1952 – 12 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Stema românilor din Tribalia

Iatã cã din strãfundurile istoriei, gãsim dovada peremptorie a existentei Tribaliei, prin descoperirea "Stemei Tãrii" alãturi de steagul în 5 dungi pe care Mihail Kogãlniceanu, marele om de stat român l-a înmânat lui Vasile Ion Câncea-Levski în anul 1863, ca simbol al unitãtii nationale a românilor de pe ambele maluri ale Dunãrii.
Stema poartã desenul unei bufnite si al unui mistret strãpuns de o sãgeatã, simbolizând întelepciunea poporului [bufnita], si curajul de a înfrunta si rãpune dusmanul cel mai primejdios [mistretul].
Lupta intereselor strãine de separare a românilor din Tribalia de cei din Valahia, de supunere a lor si desnationalizare petrecutã de-a lungul întregii istorii balcanice este total doveditã prin documentele mai vechi sau mai recente puse în valoare de cercetãtorul român-tribal: Ion di la Vidin. Prin prisma acestei documentatii, nu este surprinzãtor faptul cã si dupã 1866, istoricii interesati sã lase în tenebre adevãruri supãrãtoare intereselor sârbesti, grecesti sau slavone, au lãsat în mod interesat sã se astearnã praful uitãrii peste realitatea existentei istorice a Tribaliei si implicit a tot ceea ce ar fi dovedit existenta aceasta, asa cum este aceea a steagului si stemei TRIBALIFI. Despre românii de pe malul drept al Dunãrii nu se va mai vorbi. Epoca fanariotilor a accentuat mult aceastã uitare. Interesele ulterioare ale caselor de Habsburg si Hohenzollern, ambele de esentã germana, pentru mai usoarã supunere a popoarelor din Balcani au contribuit din plin la consolidarea frontierei dunãrene dintre cele douã teritorii românesti. Interesele rusesti de expansiune slavã si implicit de dominatie în Balcani pentru a ajunge la Marea Egee -visul lui Petru cel Mare- au impus de asemenea aceeasi strategie, de desfiintare a grupurilor neslavizate, mergându-se pana la strãmutãri de populatie româneascã din Tribalia spre Ucraina si sudul Basarabiei. Toate aceste ticãlosii premeditate sunt ascunse cu grije de istoricii aserviti intereselor acestor puteri, fie prin originea lor, fie pentru cã "adevãrul" istoric este scris întotdeauna de învingãtor. Si cu toate cã românii s'au luptat vitejeste mii de ani ca sã-si pãstreze fiinta nationalã, tesãtura de pãianjen a intereselor unor mari puteri ca Austria, Rusia si Turcia au dictat destinul acestui popor pasnic, harnic si cinstit. Un destin tragic care a fost plãtit cu milioane de victime în decursul secolelor si pentru a cãrui schimbare înspre bine ne luptãm noi astãzi, urmasii acelor martiri de altãdatã, pentru ca stergând praful cu grijã asternut de asupritori, sã arãtãm lumii întregi adevãrul. Sã ne strigãm cu forta dragostei de libertate dreptul nostru la acest pãmânt care a fost de totdeauna si este ROMÂNESC.
Sã stie dusmanii ca noi nu i-am uitat si cã dacã istoricii lor ne-au trecut sub uitare, noi ne-am scris istoria noastrã, spusã din gurã'n gurã si pãstrata prin limba noastrã strãmoseascã, româneascã. Trãiascã România Mare, a tuturor românilor.
Sursa: Valentin TITUS
Libertatea, New York, Anul VI, Nr. 52, Dec. 1986

Istoria secretă a planurilor de unire dintre România şi Ungaria

Fotografie-document: Ofiteri romani la marginea Budapestei, in anul 1919, chemati sa rastoarne republica sovietica a lui Bela Kun

» In timp ce istoriografiile oficiale ale Romaniei si Ungariei subliniaza mai degraba conflictele indelungate, istoria tentativelor de unire a celor doua tari a fost trecuta sub tacere.» "Romano-Ungaria" ar fi urmat sa ia forma unei uniuni dinastice realizate in jurul Regelui Ferdinand I sau in jurul Regelui Carol al II-lea.» Cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare au fost contii Banffy si Teleki.

Unul dintre cel mai putin cunoscute amanunte ale istoriei comune a Romaniei si Ungariei este reprezentat de planurile de unire a celor doua state. Este vorba de tentative care au avut loc in perioada interbelica. Ungaria, infranta si izolata dupa primul razboi mondial, cu economia ruinata si cu teritoriul redus la o treime din suprafata pe care o avea la inceputul secolului, a incercat o apropiere de Romania. O serie de oameni politici maghiari din dreapta conservatoare si din grupari fasciste au propus realizarea unei uniuni dinastice intre cele doua state. Astfel, in locul ultimului imparat austro-ungar, Carol al IV-lea de Habsburg, coroana
Ungariei ar fi urmat sa ii fie acordata regelui roman Ferdinand I de Hohenzollern sau fiului sau, Regele Carol al II-lea. Planurile au fost agreate de cei doi monarhi, precum si de regentul-guvernator al Ungariei, amiralul Miklos Horthy, care si-a trimis ministrii, de mai multe ori, ca sa trateze problema.
Si asta, cu atat mai mult cu cat Miklos Horthy a ajuns la putere dupa ce armatele romane au infrant Republica Sovietica Ungara, creata dupa primul razboi mondial de catre comunistul Bela Kun. Ca sa poata fi pastrat tronul Ungariei liber pentru regele Romaniei, au fost dejucate, chiar cu pretul varsarii de sange, tentativele lui Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei, in anul 1921. Istoricul roman Lucian Leustean a publicat o carte numita "Romania si Ungaria in cadrul Noii Europe (1920-1923)" in care abordeaza fara prejudecati subiectul cu pricina.

Pertractari si negocieri secrete in Budapesta

Astfel, conducatorii maghiari de dreapta, inclusiv Miklos Horthy, dar si contii Bethlen, Banffy si Teleki, care au detinut importante functii oficiale in guvernele maghiare de dupa rasturnarea lui Bela Kun in 1919, au incercat sa puna la cale o apropiere a Ungariei si a Romaniei. Conducatorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, in intervalul 1920-1926, coroana maghiara Regelui Ferdinand I al Romaniei sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe mostenitor al Romaniei. Istoricul Lucian Leustean mentioneaza ca tratativele in acest sens au fost incepute de cumnatul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu Romania.
Este vorba de Ioan Erdely, emisarul neoficial al Consiliului Dirigent Roman din Transilvania, fost parlamentar in Ungaria Mare si fost avocat la Budapesta. Informatiile sunt confirmate de documentele personale ale lui Alexandru Vaida-Voievod, cel care proclamase independenta natiunii romane din cadrul monarhiei austro-ungare, precum si de rapoartele oficiale ale diplomatului roman Nicolae Petrescu Comnen. Lucian Leustean scrie ca "ideea unei uniuni intre Romania si Ungaria intrase in circuitul diplomatic european, ceea ce, spre exemplu, a determinat Foreign Office-ul (n.r. – Ministerul Britanic de Externe) sa ceara lamuriri reprezentantului sau in Romania, Frank Rattigan". Acesta raporta la Londra ca Take Ionescu il informase ca cercurile guvernamentale romanesti ar fi agreat ideea unei uniuni cu Ungaria. Diplomatul englez din Bucuresti punea aceste informatii pe seama rivalitatii dintre Take Ionescu si premierul de atunci, Ionel Bratianu.
Cu toate acestea, existau fapte care alimentau aceste informatii. Generalul american Bandholtz, aflat in Budapesta, aminteste, intr-una dintre telegramele catre superiorii sai la Paris, ca, in data de 12 octombrie, la un banchet desfasurat in capitala Ungariei, principele Carol al Romaniei s-a laudat ca va fi regele Ungariei. Premierul maghiar din 1919, Istvan Friedrich, a afirmat in niste interviuri date in anul 1921, legate de uniunea dinastica romano-maghiara, ca in Budapesta "insusi principele Carol, care locuia la Hotel Hungaria, conducea aceste tratative, adesea personal". Tratativele au continuat si dupa retragerea armatei romane din Budapesta, in toamna anului 1919. "La inceputul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad isi manifesta ingrijorarea cu privire la actiunile unor persoane din Budapesta in vederea realizarii unei uniuni personale a Ungariei si Romaniei, sub sceptrul Majestatii Sale Regele Ferdinand", scrie Lucian Leustean.
Tot el afirma ca ideea era agreata de Regele Ferdinand si de maresalul Alexandru Averescu. Astfel de proiecte au fost reactivate dupa esecul celor doua tentative, din anul 1921, ale imparatului Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei. Unul dintre proiectele uniunii dinastice ar fi fost casatoria uneia dintre fiicele Regelui Ferdinand al Romaniei cu arhiducele Joseph de Habsburg, iar noua pereche sa fie instalata pe tronul vacant al Ungariei. Guvernul Romaniei a dezmintit ca ar agrea un astfel de plan. In martie 1922, rapoarte ale diplomatilor straini consemneaza o vizita in Budapesta a lui Anton Mocioni, unul dintre apropiatii Regelui Ferdinand, in care acesta ar fi discutat posibilitatea ca principele Nicolae al Romaniei sa fie incoronat rege al Ungariei.
Negocierile de la Sinaia
De partea ungara, cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare erau contii Banffy si Teleki. In vara anului 1922, contele Miklos Banffy, fost ministru de Externe si fost ambasador ungar la Paris, a renuntat la cariera sa din Ungaria, s-a intors in Transilvania, a solicitat si a obtinut cetatenia romana. Decorat de Horthy inainte de a parasi Ungaria, contele Banffy a fost bine primit de Regele Ferdinand in Romania, iar monarhul a oferit chiar si o receptie in onoarea celui care pledase atat de insistent pentru uniunea dinastica a celor doua tari. Un raport al Directiei Politiei si Sigurantei Statului din Ministerul de Interne din Bucuresti arata ca, dupa intoarcerea contelui Banffy, acesta ar fi negociat timp de doua saptamani, la Sinaia, cu Regele Ferdinand. Acelasi raport consemneaza ca tratativele de uniune ar fi esuat din pricina opozitiei taranilor romani din Transilvania, care se temeau ca nobilii maghiari isi vor recastiga pamanturile, dar si a liberalilor lui Bratianu, care se temeau ca maghiarii ar fi primit rolul preponderent in noul stat.
Rolul armatei române
Unul dintre lucrurile despre care manualele de istorie vorbesc foarte putin este faptul ca amiralul Miklos Horthy a ajuns la putere ca efect indirect al actiunilor armatei romane. Mai precis, in anul 1919, armata romana a intrat in razboi cu Republica Ungara a Sfaturilor sau Republica Sovietica Ungara. Este vorba de un stat de tip sovietic, instaurat de liderul comunist ungur Bela Kun in Ungaria, imediat dupa finalul primului razboi mondial. Republica Sovietica Maghiara era sustinuta de Lenin, cel care crease primul stat sovietic in Rusia. Bela Kun a refuzat sa accepte rezultatul primului razboi mondial si pierderea unor teritorii de catre Ungaria. Drept urmare, el a atacat si a infrant armatele cehoslovace. Armata ungara a intrat si in Transilvania, unde s-a ciocnit de armata regala romana.
Romanii au inceput o ofensiva de mari proportii, in urma careia au cucerit cea mai mare parte a teritoriului Ungariei, inclusiv capitala Budapesta. Bela Kun a fost nevoit sa capituleze, apoi a fost rasturnat de la putere si nevoit sa fuga in Rusia Sovietica, unde a sfarsit asasinat din ordinul lui Stalin. Armata romana a facilitat instaurarea unui regim de dreapta care avea sa deschida drumul spre putere al lui Horthy, in martie 1920. Istoricul clujean Leonard Horvath spune ca Horthy a primit titlul de guvernator al Ungariei tocmai pentru ca armata romana a desfiintat republica sovietica din Ungaria si pentru ca a favorizat un regim autoritar de dreapta. "Horthy a fost cel de-al doilea guvernator al Ungariei din istorie, dupa Iancu de Hunedoara", spune uistoricul Leonard Horvath. Ironia sortii a facut ca Horthy sa le ia Ardealul de Nord romanilor, peste 20 de ani.
Amiralul Horthy este una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei recente a Europei de Est. Imaginea sa este marcata puternic negativ de faptul ca Miklos Horthy a fost unul dintre cei mai apropiati aliati ai dictatorului nazist Adolf Hitler. In aceasta calitate, el a luat parte la cel de-al doilea razboi mondial, de partea puterilor Axei, alianta dominata de Germania nazista. si tot Miklos Horthy a taiat bucati insemnate din partea celor trei state vecine Ungariei, care in perioada interbelica formasera Mica Antanta: Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia. Astfel, el a ocupat Transilvania de Nord, o parte din Slovacia istorica, azi teritoriu ucrainean, si Voivodina.
Ocupatia maghiara din perioada celui de-al doilea razboi mondial a fost marcata de atrocitati. Cazurile romanilor ucisi la Ip ori la Traznea sau cazul contelui criminal Albert Wass sunt exemple ale terorii horthyste din timpul razboiului. De aceea, Miklos Horthy este considerat o figura odioasa. Dupa terminarea razboiului, amiralul Horthy a fost retinut de trupele americane, fiind adus in calitate de martor in Procesul de la Nürnberg. Aliatii au refuzat ulterior cererea Iugoslaviei ca Horthy sa fie judecat pentru crime de razboi. Dupa ce a fost eliberat, Horthy s-a stabilit in Portugalia, unde si-a scris memoriile pe care le-a publicat in 1956, cu un an inainte sa moara.
Istoricul Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babes-Bolyai, spune ca noile informatii nu au cum sa schimbe imaginea personajului Horthy. "Practic, Miklos Horthy, amiralul fara flota, cum i s-a spus, este un personaj fara dubiu vinovat si doar in vremuri tulburi s-ar putea pune sub semnul intrebarii aceasta vinovatie. Noi aveam aceeasi problema cu maresalul Antonescu. Mie imi ajunge episodul Transnistria ca sa imi dau seama ca Antonescu a fost un mare calau. Acest personaj Miklos Horthy m-a amuzat intotdeauna prin pretentiile anumitor istorici revizionisti, care spun ca acest personaj a fost mult mai complex si mult mai putin vinovat decat succesorul sau. si daca a arborat aparenta unui tatuc binevoitor, el este un mare vinovat al istoriei. Ca un amanunt picant, Horthy s-a insurat la Arad si, ca aradean, cunosc biserica in care a avut loc ceremonia.
O ironie a istoriei a fost aceea ca el nu ar fi ajuns la putere daca Antanta nu ar fi delegat armata romana sa termine cu Republica Ungara a Sfaturilor", spune Ovidiu Pecican.
Amiralul fara flota
Amiralul Miklos Horthy a fost comandantul flotei austro-ungare din Marea Adriatica in timpul primului razboi mondial. Istoricul Dumitru Suciu, in cartea sa "Anul 1918 in Europa Centrala si Rasariteana. Ideea de Europa Unita", scrie ca Miklos Horthy a predat flota austro-ungara la sfarsitul conflagratiei in mainile iugoslavilor. Predarea flotei a avut loc in celebrul oras croat de azi Pula, unde se afla una dintre bazele marinei austro-ungare. De atunci, Horthy a fost poreclit "amiralul fara flota".
Demis de Hitler
Miklos Horthy a condus Ungaria pana in anul 1944. Atunci, el a fost demis de aliatul sau nazist, Adolf Hitler, si inlocuit cu un fascist si mai radical, Ferenc Szallasy, conducatorul Partidului nazist al Crucilor cu Sageti din Ungaria. Unul dintre motive a fost acela ca Horthy initiase tratative secrete pentru scoaterea Ungariei din cel de-al doilea razboi mondial.

Pâcală şi negustorul

Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:
— De unde eşti, măi creştine?
— Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală.
— Din care sat de la voi?
— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.
— Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.
— Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?
— Doamne! da' nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.
Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!... aista-i chiar Pâcală.
— Dar cum te cheamă pe tine?
— Iaca!... ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:
— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
— Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Pâcală.
Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:
— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală.
— Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
— D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
— Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.
— Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Pâcală.
— Nu te-ntreb de înălţime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aş voi să ştiu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
— Să-ţi spun, dacă nu ştii, zise Pâcală. Grăuntele orzului este lungăreţ, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie şi c-o ţapă în vârf.
— Bine, ştiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aş voi să cumpăr şi eu.
— De! nu ştii dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, şi altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
— Nu mă-nţeleseşi nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
— Bre!... Nici asta n-o ştii. Să-ţi spun eu: iei baniţa ori dimerlia şi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeţii o razi ş-o torni în sac, pe urmă iarăşi o umpli şi tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti!
— Dar ce fel mă-ntrebi? zise Pâcală.
— Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei?
— Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei.
Negustorul, supărat, îl mai întrebă:
— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!... este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman şi alţii.
— Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toţi la voi în sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chiţu; el este mai nalt decât toţi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
— Bre!... proastă lighioaie mai eşti! Nu te-ntreb aşa.
— Dar cum? zise Pâcală.
— Eu îţi zic: pe cine ascultaţi voi aici în sat?
— I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moş Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii şi urechile ţintă la el.
— Nu zic aşa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu te-ntreb de cine aveţi frică aici în sat mai mult.
— Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moş popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoşat, de gândeşti că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar şi copiii din sat.
— Mă!... da'! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
— Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi.
— Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveţi butnari sau dogari în sat la voi?
— Avem.
— Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc.
Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.