miercuri, 15 august 2012

Din topuri Oraşe în prezent

Un imens oraş-fantomă construit de chinezi în Africa
05 iul 2012 | Sursa: Money.ro | Numar afişări: 1032
S-au scris multe despre oraşele-fantomă din China. Iar acum, China International Trust and Investment Corporation (CITIC), companie de stat chineză, a construit un astfel de oraş în Angola, oraş care momentan e absolut gol.
Lângă capitala Angolei, Luanda, se afla Nova Cidade de Kilamba, un cartier rezidenţial cu 750 de blocuri de opt etaje, 12 şcoli şi peste 100 de magazine, arată Business Insider.
Proiectul de 3.5 miliarde de dolari se întinde pe 12.355 de acri şi a fost conceput pentru a adăposti circa 500.000 de oameni. Acesta este doar unul din "cele câteva oraşe-satelit construite de firmele chineze în Angola", conform Redvers.
Preşedintele angolez José Eduardo dos Santos a promovat proiectul Kilamba drept un exemplu al politicii sale sociale, aducând politicieni din toată lumea, inclusiv pe vice-preşedintele chinez Xi Jingping, pe şantierul acestui oraş.
Apartamentele din acest complex costă însă între 120.000 şi 200.000 de dolari, iar un apartament cu trei dormitoare costă în jur de 250.000 de dolari.
Niciuna din aceste variante de locuinţe nu îl ajută pe angolezul de rând, având în vedere că PIB-ul pe cap de locuitor este de 5.144 de dolari pe an, potrivit Băncii Mondiale. Să nu uităm că Angola este pentru China cea mai mare sursă de petrol din toată Africa. Unii experţi în energie spun că asta ar fi de fapt o pregătire pentru banii care ar urma să fie obţinuţi din petrol şi din dezvoltarea acestei industrii în Angola.
_________________

Cum arată cel mai faimos oraş-fantomă al Chinei
11 aug 2012 | Sursa: Capital | Numar afişări: 517
Chinezii sunt renumiţi pentru viteza cu care construiesc, fie că este vorba de drumuri, clădiri sau poduri suspendate. În ţara Marelui Zid există în prezent zeci de oraşe ridicate de la zero, singura lor problemă este că nimeni nu se înghesuie să locuiască în ele.
Cel mai faimos oraş fantomă din China este Kangbashi, scriu cei de la businessinsider.com. Construcţia oraşului a început în 2004 şi trebuia să găzduiască milioane de chinezi. Potrivit celor de la Daily Mail, doar 30.000 de persoane locuiesc în prezent în acest oraş.
Preţul mare al locuinţelor a fost motivul principal pentru care chinezii nu s-au mutat în număr mare aici, însă nici când piaţa imobiliară a căzut dramatic, anul trecut, nu s-a înregistrat vreo schimbare. Chiar dacă preţul metrului pătrat a scăzut de la 1.100 de dolari la 470 de dolari, apartamentele nu s-au vândut.
Jurnaliştii de la Al Jazeera English au vizitat oraşul Kangbashi anul trecut şi au observat că încă se construiau blocuri, semn că asiaticii nu ţin cont de faptul că sunt puţini aceia care vor să locuiască aici.
_________________

Top 10 – Oraşe-fantomă
01 iun 2012 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4792
Oraşe prospere sau sătucuri liniştite, toate au ajuns în paragină din diverse motive. Fie că au fost invadate de cotropitori, părăsite de localnici sau distruse de incendii, toate aceste aşezări sunt astăzi atracţii turistice, unele intrând chiar în atenţia unor mari regizori. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai cunoscute oraşe părăsite din lume.
10. Belchite – Spania
Orăşelul spaniol Belchite este astăzi considerat monument istoric, având circa 1.500 locuitori. Amplasat în provincia Zaragoza, Belchite a fost scena câtorva bătălii din istoria Spaniei. Cucerit pe rând, de numeroase ori, atât de naţionalişti, cât şi de republicani, orăşelul a fost aproape complet distrus în timpul unor lupte din 1937. Rămăşiţele vechiului sat au fost decorul de filmare pentru mai multe filme, dintre care cel mai cunoscut este „Labirintul lui Pan”, scris şi regizat de Guillermo Del Toro.
9. Agdam – Azerbaidjan
Agdam este un oraş-fantomă din sud-vestul Azerbaidjanului, distrus după războiul cu Karabah dintre 1988 şi 1994. După ofensivele sângeroase din vara lui 1993, Agdam a fost ocupat de forţele Republicii Nagorno Karabakh. Întreaga populaţie s-a refugiat în estul Azerbaidjanului, deşi mulţi localnici au fost executaţi de soldaţii armeni. Aceştia au decis să distrugă tot oraşul, pentru a preveni reîntoarcerea locuitorilor, astfel că au incendiat chiar şi vegetaţia din jurul aşezării. Agdam se află în prezent în ruină, neavând niciun locuitor.
8. Epecuen – Argentina
La 600 km de Buenos Aires, de lungul lacului de sare Epecuen, a fost înfiinţat în anii ’20 un mic sătuc turistic, numit Villa Epecuen. Staţiunea a prosperat, apogeul fiind atins în anii ’70, când locuiau permanent aici peste 5.000 oameni. Dar din cauza ploilor în cantităţi din ce în ce mai mari, în 1985, apele sărate au dărâmat digurile, iar în 1993, o inundaţie cu creştere lentă a „înecat” complet oraşul. Din 2009 încoace, apele au început să se retragă, iar astăzi un singur locuitor s-a întors acasă.
7. Hashima – Japonia
După descoperirea unui imens zăcământ de cărbune, insula Hashima a fost cumpărată de compania Mitsubishi şi a devenit printre cele mai dens populate zone din lume: aproape 5.500 locuitori trăiau pe insula de şase hectare (adică peste 80.000 locuitori/kmp), având infrastructura deosebit de dezvoltată. Odată cu înlocuirea cărbunelui de către petrol, toate minele s-au închis rând pe rând, iar Hashima nu a fost o excepţie. Mitsubishi a anunţat oficial închiderea minelor în 1974, când au fost evacuaţi şi ultimii locuitori. De trei ani, Hashima a fost deschisă turiştilor.
6. Craco – Italia
Craco este o comună medievală, construită încă din secolul al VIII-lea î.e.n., cu o existenţă prosperă înainte de a se confrunta cu numeroase cutremure şi alunecări de teren. Aşezarea şi-a pierdut treptat din locuitori, care au plecat către alte zone mai bogate, iar din 1975 a fost abandonată definitiv. Peisajul actual îi atrage totuşi pe artişti: aici se organizează anual festivaluri, iar numeroşi regizori vin pentru decorul părăsit. Una dintre cele mai faimoase producţii cinematografice filmate aici este „Patimile lui Hristos”, cu Maia Morgenstern, în regia lui Mel Gibson.
5. Oradour-sur-Glane – Franţa
Din cauza Resistenţei franceze, acest sătuc liniştit din Limousin a fost masacrat de soldaţii germani. În 1944, nu mai puţin 8.000 ofiţeri SS au invadat Oradour-sur-Glane, au ucis cei aproape 1.000 locuitori, au distrus şi incendiat clădirile. Mulţi ani după, a fost ridicat un alt sătuc la mică distanţă de ruine, în memoria victimelor. În zilele noastre, ruinele pot fi vizitate de către turiştii interesaţi.
4. Sanzhi – Taiwan
Compania Hung Kuo Group a început construcţia unui centru de vacanţă, cu locuinţe de lux, în formă de OZN-uri. Proiectul a fost abandonat din cauza lipsei de finanţare, deşi zvonurile spun că locul ar fi fost bântuit de fantomele celor care au murit aici din cauza unor accidente de muncă. Au rămas, în continuare, câteva clădiri finisate la exterior, astfel că zona atrage turişti, în special amatori de fotografie.
3. Varosha – Cipru
Varosha era una dintre cele mai atractive staţiuni turistice din Cipru, în urmă cu patru-cinci decenii. Dar armata Turciei a debarcat aici în august 1974, a evacuat locuitorii şi a interzis accesul oricui. Negocierile internaţionale nu au ajuns nici până astăzi la un rezultat, iar staţiunea este încercuită cu bariere, semne restrictive şi garduri ghimpate, în timp ce clădirile se degradează de la an la an.
2. Pripiat – Ucraina
Pripiat era un adevărat simbol al Uniunii Sovietice, fiind fondat în 1970. Amplasat la numai trei kilometri de centrala nucleară Cernobîl, oraşul îi găzduia pe muncitorii care lucrau acolo şi pe familiile acestora, existând aici cele mai bune condiţii: clădiri moderne, parcuri, şcoli şi grădiniţe etc. Circa 50.000 oameni se aflau aici în aprilie 1986, când a explodat centrala. Locuitorii nu au fost informaţi, ci au fost evacuaţi abia a doua zi, când erau deja puternic iradiaţi. Specialiştii spun că vor trebui să treacă mii de ani până când zona va fi din nou lipsită de pericole.
1. Bodie – California, SUA
Fondat în perioada goanei după aur, orăşelul Bodie este astăzi complet părăsit, deşi pe la 1880 avea peste 10.000 locuitori. În afară de gară, în oraş mai existau şi două bănci, închisoare, staţie de telegraf şi sediul unui ziar local. Aşezarea a început să fie părăsită odată cu deprecierea aurului, după 1900, dar a fost cu adevărat distrusă de un incendiu din 1932. Bodie este astăzi monument istoric, unde vin anual circa 200.000 turişti.
CITEȘTE ȘI: Top 10 – Cele mai înfiorătoare castele din lume
______________

Top 10 – Oraşe cu cele mai bune condiţii pentru cumpărătorii de locuinţe de închiriat
13 iul 2012 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2525
Preţul în continuă scădere al locuinţelor, dar şi cererea ridicată de pe piaţa chiriilor, deci creşterea preţului de închiriere, împreună fac ca anumite oraşe americane să ofere cele mai bune condiţii pentru proprietarii care doresc să investească într-o locuinţă, pentru a o închiria ulterior. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul oraşelor care oferă cadrul propice pentru investitori, conform National Association of Home Builders (NAHB) şi portalului Rent Jungle.
10. Tampa, Florida
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 100.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 150.271 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 11.186 dolari
Pentru investitori, Tampa pare să fie locul perfect pentru a cumpăra o proprietate imobiliară. Locuinţele au un preţ mediu relativ accesibil pentru câştigurile americanilor, iar chiriile sunt în creştere – în ultimul an, chiria medie a crescut cu aproape cinci procente, conform Rent Jungle.
9. Reno, Nevada
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 137.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 152.509 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 11.366 dolari
Spre deosebire de celelalte oraşe din acest clasament, piaţa imobiliară din Reno atrage cumpărătorii în căutare de o locuinţă de vacanţă, nu neapărat pentru închiriere de lungă durată. Reno este privit ca un al doilea cămin de către locuitorii din California, astfel că reflectă tendinţele pieţei imobiliare din oraşele la mică distanţă cu maşina, cum ar fi Sacramento, San Jose şi, în special, San Francisco.
8. Atlanta, Georgia
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 122.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 164.253 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 12.255 dolari
Segmentul rezidenţial din Atlanta a fost blocat de numeroasele executări silite, astfel că există mii de locuinţe disponibile care au scăzut preţul mediu în zonă. În luna martie, scăderea preţului mediu era de aproape 20% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. În schimb, aceste probleme au impulsionat piaţa chiriilor: chiria a urcat cu aproape 15% într-un an, astfel că randamentele din chirii au crescut simţitor.
7. Phoenix, Arizona
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 135.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 162.053 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 12.268 dolari
Investitorii sunt cei care stabilesc regulile pe piaţa imobiliară din Phoenix, deoarece multe proprietăţi au fost închiriate după ce au fost executate silit. Spargerea bulei imobiliare a făcut ca cererea de închiriere să urce semnificativ, astfel că chiria medie a urcat cu 7%, conform Rent Jungle.
6. Bakersfield, California
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 115.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 135.660 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 10.628 dolari
Prăbuşirea pieţei imobiliare a lovit multe familii în Bakersfield. Mulţi proprietari au fost executaţi silit, astfel că nu au avut de ales şi au fost nevoiţi să se mute cu chirie. Proprietarii din zonă au profitat de această situaţie, astfel că chiria medie a crescut cu peste 20%, arată Rent Jungle. Preţul mediu al locuinţelor a ajuns la 115.000 dolari, respectiv cu 60% mai mic decât în 2006, conform datelor NAHB.
5. Warren, Michigan
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 114.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 116.706 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 9.308 dolari
General Motors a adus orăşelul Warren pe harta internaţională în anii ’50, creând mii de locuri de muncă şi transformându-l în cel mai avut oraş din statul Michigan. Dar când vânzările de autoturisme au scăzut semnificativ, economia locală a urmat aceeaşi tendinţă. Preţul mediu al locuinţelor a ajuns la 114.000 dolari, de la 175.000 dolari în 2005, arată datele NAHB.
4. Orlando, Florida
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 115.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 150.491 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 13.105 dolari
Proprietarii din Orlando au devenit extrem de mulţumiţi de randamentele din chirii din ultima vreme. Cererea a crescut cu 7% în ultimul an, în timp ce proprietarii executaţi silit au fost nevoiţi să îşi închirieze o locuinţă. Investitorii nu pot decât să se bucure de faptul că preţul locuinţelor este actualmente la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, conform NAHB.
3. Daytona Beach, Florida
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 114.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 123.282 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 11.048 dolari
Deşi există pe piaţă multe locuinţe accesibile din punct de vedere financiar, cei mai mulţi localnici încă nu se avântă să îşi cumpere un cămin. Casele spaţioase cu grădină au ajuns să aibă un preţ care poate fi plătit de mulţi americani, dar istoricul negativ al creditării adus de criza financiară face ca mulţi potenţiali clienţi să nu îndeplinească condiţiile băncilor, fiind astfel obligaţi să închirieze o locuinţă.
2. Detroit, Michigan
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 78.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 93.982 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 9.016 dolari
Oraşul a fost afectat puternic de problemele industriei auto şi de prăbuşirea pieţei imobiliare, astfel că preţul mediu al locuinţelor s-a înjumătăţit comparativ cu anul 2004, când era de 157.000 dolari, conform NAHB. Chiriile au urcat cu cinci procente în ultimul an, astfel că investitorii pot găsi adevărate oportunităţi.
1. Las Vegas, Nevada
Preţul mediu al locuinţelor în 2012: 122.000 dolari
Preţul mediu al locuinţelor prognozat pentru 2015: 121.087 dolari
Chiria medie anuală prognozată pentru 2015: 12.829 dolari
Preţul locuinţelor din supranumitul Sin City a scăzut dramatic, fiind cu 62% mai mic faţă de apogeul atins în anul 2006. Investitorii au fost atraşi de preţurile scăzute, fiind convinşi că economia oraşului se va redresa, iar vremurile bune vor reveni. Mai mult, chiriile au urcat încet, dar sigur, în ultimii cinci ani.
_________________

Top 10 – Metropole care atrag cei mai mulţi bani din turism
20 iul 2012 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2876
Cele mai importante metropole din lume sunt nu numai centre financiare, economice şi culturale, ci atrag anual şi numeroşi turişti. Fără aceste oraşe globale, economia mondială ar fi la pământ, iar industria turismului aduce din ce în ce mai mulţi bani, de la un an la altul. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul oraşelor în care turiştii au cheltuit cei mai mulţi bani anul trecut, realizat de MasterCard.
10. Hong Kong
Suma lăsată de turişti în 2011 – 10,4 miliarde dolari

Vibrant şi cosmopolit, Hong Kong este considerat a fi printre cele mai sigure metropole din lume, fiind şi printre oraşele cu cel mai bine pus la punct sistem de transport în comun din lume. Cândva parte a Imperiului Britanic, Hong Kong este astăzi o metropolă a lumii, un important nod în sistemul economic mondial, în care se împletesc armonios elemente ale culturii chineze cu cele ale culturii britanice.
9. Singapore
Suma lăsată de turişti în 2011 – 10,8 miliarde dolari

Singapore este unul dintre cele mai apreciate oraşe asiatice, atât de turişti, cât şi de oamenii de afaceri. Numeroase companii americane şi europene au ales această metropolă pentru a-şi deschide un centru regional, datorită nivelului ridicat de civilizaţie şi curăţenie. După ce s-a separat de Malaezia, în 1965, Singapore a fost un model perfect de oraş din ce în ce mai înfloritor, de la an la an.
8. Madrid
Suma lăsată de turişti în 2011 – 11,8 miliarde dolari

Capitala Spaniei este centrul politic şi economic al ţării, dar şi o atractivă destinaţie turistică, astfel că anul trecut a fost vizitată de circa 23 milioane turişti. Madrid este un oraş animat, cu o bogată viaţă de noapte, nenumărate baruri şi restaurante, dar şi cu numeroase atracţii turistice.
7. Los Angeles
Suma lăsată de turişti în 2011 – 12,5 miliarde dolari

Los Angeles se clasează printre cele mai bogate oraşe din lume, dar şi printre cele mai puternice şi influente metropole. Los Angeles este un oraş turistic, dar şi un important centru de afaceri, aşa că nu e de mirare că anul trecut numărul vizitatorilor a fost unul record, de 26,3 milioane turişti.
6. Sydney
Suma lăsată de turişti în 2011 – 13,8 miliarde dolari

Sydney rămâne definiţia australiană a superlativului absolut: este cel mai mare oraş, cel mai mare centru industrial, cultural şi financiar, cel mai mare port, cel mai mare nod de comunicaţie, deţine în centru cea mai mare aglomeraţie de zgârie-nori, magazine galerii şi restaurante.
5. Frankfurt
Suma lăsată de turişti în 2011 – 14 miliarde dolari

Frankfurt pe Main este unul dintre cele mai importante şi mai dinamice centre financiare din Europa. Cel mai mare oraş din regiunea Rhein-Main, Frankfurt reuşeşte să îi uimească pe turiştii veniţi pentru prima oară prin înălţimea clădirilor şi numărul mare de zgârie-nori. Acest fapt i-a atras comparaţia cu Manhattan, astfel că metropola germană a fost supranumită „Mainhattan".
4. Bangkok
Suma lăsată de turişti în 2011 – 14,4 miliarde dolari

Bangkok, spectaculoasa capitală a Thailandei, este una dintre cele mai cunoscute destinaţii turistice din Asia. Metropola este numită de localnici Krung Thep, adică „oraşul îngerilor”, fiind cel mai mare oraş din Thailanda, cu toate că în secolul XV era o mică aşezare de comercianţi.
3. Paris
Suma lăsată de turişti în 2011 – 20,3 miliarde dolari

Capitala Franţei este vizitată anual de peste 25 milioane turişti, iar cele mai aglomerate luni sunt iulie şi august, când creşte considerabil şi preţul cazării. Parisul şi zona înconjurătoare deţin circa 3.800 monumente istorice, iar destinaţiile care atrag cei mai mulţi vizitatori sunt Muzeul Louvre, Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Notre Dame de Paris, Bazilica Sacre-Coeur sau Centrul Pompidou.
2. New York
Suma lăsată de turişti în 2011 – 20,3 miliarde dolari

În New York nu există un sezon propice pentru turişti, oraşul fiind aglomerat de vizitatori în orice anotimp. Metropola de 110 kmp a atras anul trecut un număr record de 50,5 milioane turişti, cea mai vizitată destinaţie fiind Empire State Building. De asemenea, Central Park este cel mai vizitat parc din Statele Unite ale Americii.
1. Londra
Suma lăsată de turişti în 2011 – 25,6 miliarde dolari

Londra atrage anual circa 30 milioane turişti, astfel că multe locuri de muncă depind de industria turismului. Anul trecut, cei mai mulţi turişti au venit din Franţa, Germania şi SUA, iar cea mai populară atracţie turistică a fost Muzeul Britanic, căruia i-au călcat pragul nu mai puţin de 5,8 milioane de vizitatori.
________________

Top 10 – Cele mai curate oraşe din lume
18 mai 2012 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 5644
Cele mai vizitate metropole din lume şochează adesea prin gradul scăzut de curăţenie. Localnicii dau vina pe primărie, în timp ce autorităţile dau vina pe numărul ridicat de turişti. Cu toate acestea, unele dintre cele mai îngrijite oraşe din lume au peste un milion de locuitori, ceea ce demonstrează că un rol foarte important îl are şi preocuparea cetăţenilor. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai curate oraşe din lume, alcătuit de specialiștii Mercer Consulting.
10. Calgary – Canada
Calgary este un oraş remarcabil, amplasat la o altitudine de 1.000 metri, într-o regiune apropiată munţilor şi pădurilor, fiind traversat de două râuri – Bow şi Elbow. Nu este uşor ca un oraş cu peste un milion de locuitori să fie menţinut într-o perfectă curăţenie, dar este un motiv de mândrie al cetăţenilor, ceva ce ţine de cultura şi educaţia lor.
9. Helsinki – Finlanda
Helsinki este capitala şi cel mai mare oraş al Finlandei, cu circa 1,1 milioane locuitori în zona metropolitană. Amplasat pe malul golfului Finic, pe insule, oraşul încântă prin priveliştile unice, dar şi prin arhitectura extrem de ordonată. În Capitală îşi au sediul cele mai importante companii locale sau internaţionale, dar şi principalele instituţii politice şi financiare, astfel că nu este de mirare că primăria îşi dă silinţa pentru a întreţine curăţenia atât pe marile bulevarde, cât şi pe străduţele puţin circulate.
8. Adelaide – Australia
Adelaide este un centru cultural şi economic al Australiei, unde autorităţile sunt foarte bine structurate şi organizate. În Adelaide îşi au sediul central cele mai importante instituţii financiare din ţară, dar şi companii importante pe plan internaţional. În ciuda faptului că aici locuiesc peste 1,2 milioane oameni, viaţa în Adelaide este atât de bine organizată, iar poluarea este menţinută la un nivel atât de scăzut, încât este este considerat a fi oraşul cu cele mai bune condiţii de trai din Australia.
7. Copenhaga – Danemarca
Cu circa 2 milioane de locuitori, Copenhaga este inima economică a Danemarcii, o ţară cu o bogată istorie şi tradiţie. Metropola este structurată impecabil, serviciile sunt ireproşabile, iar autorităţile se ocupă până şi de cele mai mici detalii. Capitala daneză este face parte dintre oraşele europene cu cea mai bună calitate a vieţii.
6. Ottawa – Canada
Ottawa este capitala Canadei dar, cu o populaţie de circa 1,2 milioane locuitori, nu este o metropolă la fel de mare ca Montreal sau Toronto. Cu toate acestea, este un oraş superb, recunoscut pe plan mondial pentru nivelul scăzut de poluare, pentru numărul ridicat de parcuri şi pentru eforturile atât ale primăriei, cât şi ale cetăţenilor, de a întreţine curăţenia şi verdeaţa. Condiţiile ridicate de trai din Ottawa atrag turişti, conferinţe internaţionale şi investiţii de afaceri, astfel că economia oraşului este înfloritoare.
5. Kobe – Japonia 
Japonia este recunoscută pe plan mondial pentru gradul ridicat de cultură şi disciplină, care se reflectă şi în modul de lucru al autorităţilor. Cu peste 1,5 milioane de locuitori, Kobe se află la mică distanţă de Osaka. Oraşul este îngust, mărginit pe o parte de coastă, iar pe cealaltă de munţi, astfel că priveliştile sunt încântătoare. Deşi cutremurul din 1995 a diminuat semnificativ din activitatea portuară a oraşului, rămâne în continuare pe locul patru printre cele mai importante porturi din Japonia.
4. Honolului – Hawaii 
Perla Hawaii-ului este Honolului, un adevărat paradis tropical. Fiind capitala insulei, Honolulu este oraşul unde sunt principalele structuri financiare, locul unde se desfăşoară cele mai importante evenimente culturale şi politice. Principala sursă de venit în zonă este turismul. Honolulu este un oraş cu circa 400.000 locuitori, unde oamenii menţin un nivel ridicat al curăţeniei, pentru a întâmpina în orice moment turiştii care au ales această destinaţie.
3. Oslo – Norvegia 
Cu peste 1,4 milioane locuitori în zona metropolitană, Oslo este cel mai dens populat oraş din Norvegia. Oslo este una dintre cele mai costisitoare metropole din lume şi este în clasamentul oraşelor cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor. Capitala Norvegiei este un oraş global, cu rangul de Oraş Beta, iar autorităţile şi cetăţenii încearcă să se menţină la nivelul tuturor acestor titluri, astfel că se preocupă intens de curăţenia şi întreţinerea oraşului.
2. Minneapolis – S.U.A.
Cu o populaţie de peste 3,3 milioane locuitori, Minneapolis reuşeşte să ocupe locul doi în clasamentul celor mai curate oraşe din lume. Denumit şi „Oraşul Apelor”, Minneapolis este străbătut de râul Mississipi şi găzduieşte numeroase lacuri, iazuri şi cascade. Oraşul este principalul centru de afaceri dintre Chicago şi Seattle, dar deţine şi nenumărate organizaţii culturale care atrag oameni creativi şi public interesat de teatru, arte vizuale, literatură şi muzică.
1. Wellington – Noua Zeelanda
Deşi nu este aşa faimos ca alte oraşe din acest clasament, Wellington se poate lăuda cu faptul că este cel mai curat oraş din lume. Cu o populaţie de până în 400.000 locuitori, Wellington este mult mai mic faţă de alte capitale ale lumii, dar nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător. Mai mult de atât, autorităţile sunt extrem de stricte în ceea ce priveşte imaginea oraşului. Clădiri, parcuri, locuri de parcare sau magazine – toate urmează un plan urbanistic extrem de riguros. Serviciile primăriei sunt ireproşabile, iar nivelul de poluare este printre cele mai scăzute din lume.
CITEȘTE ȘI: Top 10 – Cele mai prestigioase universităţi din Europa
_______________

Topul oraşelor din România cu cele mai multe malluri pe cap de locuitor
01 aug 2012 | Sursa: Capital | Numar afişări: 771
Livrările de spaţii comerciale de anul trecut şi rezultatele parţiale ale recensământului au adus o creştere de 24% a stocului mediu de spaţii de retail modern per mia de locuitori. Acesta a evoluat de la 64 mp, cât se înregistrau la finalul anului 2010, la 84 mp per mia de locuitori în prima jumătate a anului 2012, conform celui mai recent studiu realizat de DTZ Echinox.
Suceava rămâne în topul oraşelor cu cel mai mare stoc de retail, înregistrând un stoc ponderat de 736 mp, de aproape zece ori mai mare decât media ţării şi de două ori peste media capitalei, de 307 mp. Următoarele în clasament sunt Arad, Constanţa şi Iaşi, ultimul beneficiind în prezent de cinci centre comerciale moderne, Palas Mall, Iulius Mall, Felicia Shopping Center, Moldova Mall, Era Shopping Park (galeria comercială), şi aproximativ 366 mp per mia de locuitori.
În partea inferioară a clasamentului se situează Drobeta Turnu Severin, Brăila, Botoşani, Tulcea şi Giurgiu ale căror stocuri de spaţii comerciale moderne se situează în jur de 100 mp per mia de locuitori, în timp ce alte 13 reşedinţe de judeţ nu au în prezent niciun centru comercial modern. Dintre oraşele cu stocuri mici sau inexistente, numai trei au proiecte anunţate pentru următorii ani: Drobeta Turnu Severin, unde urmează să se deschidă o extensie a Severin Shopping Center, Galaţi, cu Galleria şi EuroMall şi Satu Mare, unde Real4You va construi un nou proiect MegaMall.
Sub vecini
Stocul de retail din Europa se situează la nivelul anului 2012 cu aproximativ 27% peste valoarea de la finalul lui 2010, ajungând la o medie de 326 mp per mia de locuitori. Stocul mediu al României este de două până la trei ori sub cel al ţărilor din regiune, care înregistrează valori între 124 şi 219 mp per mia de locuitori. La nivelul capitalelor, stocul cel mai mic este înregistrat de Kiev, cu 256 mp, deşi media ponderată a Ucrainei este peste cea a tuturor ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Varşovia, Praga şi Budapesta înregistrează stocuri medii per mia de locuitori peste cel al Bucureştiului, primele două situându-se de două ori peste valoarea de 307 mp per mia de locuitori înregistrată în capitala României.
„Variaţiile semnificative între stocul de centre comerciale al oraşelor mari din România demonstrează polarizarea interesului dezvoltatorilor către principalele zece centre urbane, care prin poziţie şi accesibilitate, atrag cumpărători din zonele adiacente. Diferenţele majore înregistrate faţă de ţările din regiune demonstrează potenţialul pe care îl are piaţa din România, însă trebuie să luăm în considerare şi faptul că veniturile sunt mult sub media regiunii”, a declarat Răzvan Sin, directorul departamentului de retail al DTZ Echinox.
_________________

Unele mall-uri din oraşe (în România) au fost răpuse de criză, altele cu cereri de insolvenţă, altele fantomă...
_________________

Toate acestea sunt preluate de la sursele aferente precizate aici, din lumea largă.

Niciun comentariu: