duminică, 31 mai 2009

Orele de dirigenţie au fost scoase din programa şcolară obligatorie

Programa şcolara obligatorie de la liceu nu va mai include orele de dirigenţie, urmând ca activitatea dirigintelui să cuprindă organizarea unor întâlniri extracurriculare, la care să participe specialişti din diferite domenii de interes, excursii şi şedinte cu anumiţi elevi sau părinţi. Unul din rezultatele acestei decizii este reintroduce ora de istorie la clasa a XII-a, la liceele tehnologice. La fel şi geografia va rămâne în programa clasei a XII-a la aceste licee.

„Am decis că orele de dirigenţie pot fi scoase din programa şcolară obligatorie, pentru că nu este nevoie să stea toată clasa dacă sunt probleme cu câţiva elevi, pot să rămână la şcoală elevii respectivi şi, eventual, părinţii acestora. La fel, se poate face consiliere prin activităţi extracurriculare la care să fie invitaţi psihologi, poliţişti şi alţi specialişti din diverse domenii, se pot organiza excursii şi întâlniri de acest fel”, a precizat preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Theodor Fîrţolea.
Ministerul Educaţiei a redus programa şcolară de la 33-37 de ore, la 29-32 de ore, în funcţie de tipul de liceu, cele mai multe ore fiind în clasele intensive şi la filiera vocaţională. Prevederile sunt aprobate prin ordin de ministru şi vizează anul şcolar 2009-2010.

vineri, 29 mai 2009

The Destruction of Atlantis - by Frank Joseph

The Destruction of Atlantis
by Frank Joseph

Although some Atlantologists concluded that the Great Flood was caused by a celestial event,
not until 1997 did the scientific community generally concede that a killer-comet was responsible for the demise of Bronze Age Civilization. During a three-day symposium in July, leading astronomers, geologists and climatologists met in Fitzwilliam College, Cambridge, England, at an international conference of the Society for Interdisciplinary Studies. Speakers included such notables as astrophysicist Mark E. Bailey, Director of the Armagh Observatory, in Northern Ireland; Marie-Agnes Courty, a geologist from the French Center for Scientific Research; and Bas Van Geel, a paleo-ecologist at the University of Amsterdam. Many of the one hundred participants came from as far afield as Japan, North America and Australia.

Their consensus was that an abundance of physical and cultural evidence confirmed that periodic close encounters of a large comet from the 5th Millennium B.C. to the early 11th Century B.C. were responsible for several eras of wide-spread destruction on the Earth's surface, including the forced end of the Bronze Age. Swedish physicist, Lars Franzen (University of Goeteborg) and archaeologist Thomas B. Larsson (University of Umea) pointed out that general cooling, extreme precipitation, followed by catastrophic flooding before 1000 B.C. were earmarks of a celestial cataclysm. They concluded, "it is obvious that these events were sudden and occurred world-wide". They mentioned a particularly sharp change in climate, a steep drop in temperatures and simultaneous rise in wet conditions, noticeable in Europe, the Americas, the Near East, as far north as Alaska and south to the Antarctic, circa 1,200 B.C. Lake levels increased drastically, in some cases (Turkey's Lake Van) as much as 240 feet. Larsson said the abrupt rise in lake levels has been verified in Sweden (Federsee), Ireland (Loughnashade), the United States (Great Salt Lake), Canada (Wald sea Basin), Bolivia (Titicaca) and Argentina (Lago Cardiel). Franzen told how Swedish, English and Irish oak bog preserve a record of extreme and sudden rainfall around 1,000 B.C. At Steng Moss, in Northumberland, there was a six-fold increase in peat moss accumulation.

While such finds are generally unknown to the public, they have long been recognized by climatologists as leading conditions of the Plenard Period, from 1250 to 1000 B.C., when Earth's climate sharply deteriorated. World temperatures suddenly fell nearly two degrees Centigrade and rainfall was prodigious. British anthropologist, Richard Desborough, said of the Plenard Period, "the changes that came about were little short of fantastic. The craftsmen and artists seem to have vanished almost without a trace: there is little new stone construction of any sort, far less any massive edifices; the metal workers' techniques revert to primitive, and the potter, except in the early stages, loses his purpose and inspiration; and the art of writing is forgotten. But the outstanding feature is that by the end of the 12th Century B.C., the population appears to have dwindled to about one-tenth of what it had been little over a century before. This is no normal decline, and the circumstances and events obviously have a considerable bearing on the nature of the subsequent Dark ages, and must be in part at least a cause of its existence". Franzen and Larsson locate the focus of the Bronze Age catastrophe in the the vicinity of Atlantis itself. "We even suggest that relatively large asteroids or comets (c. 0.5 km diameter) hit somewhere in the eastern Atlantic, possibly at the shelf of the Atlantic west coast of Africa/Europe ... mainly affecting the Mediterranean parts of Africa and Europe, but also globally". As our planet turned on its axis, the proto-Encke Comet, Oljato, bombarded every region in a world-wide swath from above the Equator to below the Arctic Circle, according to the comet's inclining angle to the Earth. Passing over the Caribbean, it fired down an object one mile across. Moving a hundred times the velocity of a 9 m.m. bullet, the asteroid plunged through the water to explode on the sea floor with an explosive force equal to one million megatons of TNT, excavating a crater on the submarine bottom 900 feet deep. The resulting 1,000-foot wall of water swept inland as far as Alabama killing every living thing in its path and set off volcanoes from the Antilles to El Salvador.

Over North America, the comet let loose a barrage that blasted a nuclear-like event in the Ohio Valley and triggered off a hellish series of volcanic outbursts in Washington, Oregon and Wyoming. Cosmic bomb-loads falling across the Pacific Ocean raised roaring walls of water to obliterate whole island populations. In the Hawaiian Islands of Lanai, Maui, Molokai and Oahu, deposits of unconsolidated coral were placed nearly a thousand feet above the coast by a monstrous wall of water. Tsunamis are gigantic waves set in motion by submarine earthquakes, but they never begin to approach the 1,000-foot high swell that was necessary to over-top the Hawaiian Islands. Only a wave caused by the plunge of a large meteorite or asteroid could have attained such enormous proportions.

Approaching Asia, Oljato conjured volcanic and seismic devastation throughout Japan and eastern Russia. The face of China was obscured by catastrophic storms of corrosive ash-fall, as nitrogen and oxygen in the atmosphere combined with nitric acid released by the relentless impacts of celestial debris thousands of miles away. India and the Middle East were tormented with geologic violence from the merciless onslaught high overhead. But Europe and the Near East, the cradle of Western Civilization, were the special targets of Comet Oljato. As it passed over Anatolia, the moment of "the Fire from Heaven" had arrived. A veritable deluge of flame descended in waves of thunder from out of the sky.

Hattusas, capital of the mighty Hittite Empire, erupted in a fiery holocaust. Hundreds of cities and towns with hundreds of thousands of their residents all across Asia Minor were abruptly incinerated. Burned in great flashes of flame were the commercial centers of Palestine and the Syrian fortresses. Unrelenting earthquakes smashed Pharaoh's monumental temples to smoking ruin, while the divine wrath threatened Lower Egypt with death by fire. Libya, her once-fertile neighbor, was seared into a barren desert.

Across the Aegean Sea, the people of Crete fled for their lives into the high mountains to escape the flaming, quaking doom of their cities and towns below. In mainland Greece, the light of civilization went out, replaced by a worse glow from the hundreds of her settlements, citadels, palaces and temples girdled in high flames. Coastal cities and harbors had their conflagrations quenched by over-powering floods scarcely less devastating. The same sea which nourished their inhabitants for a thousand years had become their murderer.

Several large rivers which converge in the Hungarian Plain, suddenly spilled over their banks to deluged this vast area of low-lying land. The entire region was inundated with the ferocious flood that wiped out a prosperous Bronze Age culture. It had come, in the words of Swedish archaeologist, Adolf Aberg, to "an unexpected end, after which the country is without any discoverable sign of occupation and seems deserted".

Europe's largest fire consumed the Black Forest down to the Swiss Alps. A counterpart to the ash-fall inundating China fell on Britain, killing the majority of all living things there. The worst was yet to come. Leaving the continent in flames, Comet Oljato dispatched a salvo of cosmic bombs hurtling at 20,000 miles per hour toward the ocean.

Breaking the sound-barrier each in turn, they filled the vast chambers of the sky with reverberating thunders. At least one meteorite hit the geologically sensitive Mid-Atlantic Ridge. It suddenly awoke like the enraged Midgaard Serpent of Norse myth. Sea-quakes rose in 500-foot tsunamis crashing 150 miles per hour across the face of the deep. Volcanos roared in furious choruses of streaming magma and piling cloud-banks of ash from Ascension and Candlemas in the South Atlantic to Hekla in Iceland. Gran Canaria, Fuerteventura and Lanzarote in the Canaries exploded with flames to rival heaven's, as the nearby coast of North Africa writhed in seismic anguish. Stabbing like sharp pain through a raw nerve, geologic violence shot along the length of the Mid-Atlantic Ridge and across the fault boundary separating the Eurasian from African plates to which it was connected and on which the island of Atlantis was situated.
A trembler moving close to the speed of sound struck the submarine foundations of Atlantis, detonating the sacred mountain. Unable to vent the sudden force of so much erupting magma, one wall of the volcano blasted out laterally. An inconceivable rush of sea rushed into the gaping wound, where the extremes of water and fire combined to implode the entire island. The opulent, powerful, corrupt capital, with most of its screaming inhabitants, sank to the bottom of the ocean it dominated for centuries --- the same ocean to which it had given its own name.

* * *

--- Copies of "The Destruction of Atlantis" (264 pgs, color photograph section) are available for $18.00 from www.InnerTraditions.com and from Amazon.com

Copyright 2007 by Frank Joseph
All rights reserved. Reprinted with permission.

duminică, 24 mai 2009

Medicamente, droguri, vitamine

Medicamente.Droguri.Vitamine - Proiect chimie

Medicamentul este o substanţă simplă, o asociere de substanţe sau un produs complex capabil sa producă un efect terapeutic, fiind prezentat intr-o formă care să poată fi folosită de bolnav urmând un anumit mod de utilizare.Medicamentele se obţin pornind de la substanţe chimice sau de la produse de orgine vegetală, animală sau umană..acestea sunt transformate in medicamente cu ajutorul unor operaţii farmaceutice.

Forme farmaceutice în funcţie de calea de administrare

orală: comprimate, capsule, siropuri, drajeuri, soluţii

cutanată: unguente, geluri, creme, soluţii

inhalatorie: soluţie, spray

vaginală: capsule, ovule, unguente

rectală: supozitoare

intravenoasă, intramusculară: soluţii

Aspirina este primul medicament de sinteza, este cel mai vandut din toate timpurile si are actiune antipiretica,analgezica (calmeaza durerea) si antiinflamatoare.Compusul natural exista in coaja de salcie.In cantitati mari este nociva: provoaca ulcere stomacale, boli ale ficatului si reduce concentratia in vitamina A din organism.

1) Medicamente Antibacteriene..


Primul medicament din aceasta clasa, sulfamida alba a fost descoperita de un biolog,care a studiat efectul colorantilor asupra microorganismelor.

Sulfamidele au actiune bacteriostatica (impiedica dezvoltarea bacteriilor)

2) Antibiotice..


A fost descoperita Alexander Fleming,in anul 1929 din intamplare: el a uitat descoperite in atmosfera de laborator culturi de bacterii pe care s-au dezvoltat mucegai.El a constatat ca in vecinatatea zonelor cu mucegai toate bacteriile erau moarte.

Medicamentele se pot elibera :

Cu prescripţie medicală (PRF)

PRF este abrevierea din limba engleză de la Prescription Record Form.

Se eliberează din farmacii doar pe bază de prescripţie (reţetă) medicală. În general sunt medicamente care pot avea efecte adverse severe, mai ales dacă sunt administrate în mod iraţional de către pacient şi fără o supraveghere a evoluţiei bolii de către un medic.

Fără prescripţie medicală (OTC)

OTC este abrevierea din limba engleză de la Over The Counter.

Se eliberează din farmacii cu sau fără prescripţie medicală. Din această categorie pot fi amintite: vitaminele, mineralele, analgezice uşoare (aspirină).


In urma cu 6000 de ani, sumerienii foloseau pentru calmarea durerii, extractul de mac, care continea opiu.Drogul in sens farmacologic este o substanta utilizata sau nu in medicina, a carei folosire abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mintale, ale perceptiei si comportamentului.

Consumul Drogurilor :

In toxicomanie, inclinatia de a consuma droguri conduce la o stare, de cele mai multe ori tiranica,a unui individ fata de un drog, care ii conditioneaza comportamentul,existenta, relatiile familiale si sociale.

Toate drogurile adictive, au doua lucruri in comun : ele produc initial un efect de placere (high),urmat de efecte neplacute.Exista variate necesitati ale corpului cum ar fi : foame, sex, prietenie.Cand aceste nevoi sunt satisfacute,sau cand durerea dispare ,un semnal este trimis la celulele creierului,care fabrica o subastanta chimica drept semnal de recompensa.Celulele centrului de recompensare din creier nu pot face diferenta intre drog si o substanta naturala. Rezultatul este dependenta.


Ø numele deriva din numele Morpheus (zeul roman al viselor)

Ø este principalul constituent al extractului de mac,numit opiu

Ø este calmantul durerii profunde cu cea mai puternica actiune

Ø in concentratii mari devine drog : induce stari de apatie, de euforie, coma si deces


Ø afecteaza memoria de scurta durata,logica, abilitatea de miscare, si abilitatea de a efectua efort fizic

Ø canabisul este si mai periculos cand este combinat cu alcoolul

Ø efecte: cresterea riscului de aparitie a bronsitei, a cancerului pulmonar si aparitia perturbarilor psihice


Ø este cel mai periculos drog

sub influenta heroinei pupilele,sunt contractate,pleoapele sunt cazute,apare depresia

Ø doze mari de heroina pot induce somn, voma, si respiratie superficiala

Ø supradoza poate cauza, convulsii, coma si moartea.


Ø este un compus natural,care se extrage din frunzele unei plante originare din America de Sud,numit arborele de coca.

Ø este o pulbere alba

Ø este folosita in medicina ca anestezic puternic

Ø o supradoza poate cauza agitatie extrema, stop respirator, stop cardiac, si moarte.

Ecstazy,numit si Adam,MDMA sau X-TC

Ø este un drog sintetic si halucinogen

Ø efecte : probleme psihice,tulburari ale somnului,anxietate severa, nevoia irezistibila de a consuma drogul si paranoia, in doze mari este mortal


Ø este unul dintre cele mai puternice si mai bine studiate halucinogene

Ø efecte : dilatarea pupilelor, scaderea temperaturii corpului, greata, “piele de gaina” , cresterea glicemiei si a ritmului cardiac.


Vitaminele sunt substanţe chimice organice necesare în cantităţi mici pentru ca organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci ele trebuie obţinute din alimentaţie.

Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se adaugă vitamine în plus faţă de ce conţin iniţial în timpul procesului de fabricaţie. Una din problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi datorită suplimentării cu vitamine în copilărie sau adolescenţă.

Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viaţă, iar sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt amine. Acum însă se ştie că nu este aşa.

Un organism poate supravieţui pentru un timp fără vitamine, deşi deficitul prelungit de vitamine poate duce la boli, de obicei dureroase şi potenţial fatale. Rezervele organismului de vitamine pot varia foarte mult; un adult poate avea un deficit de vitamina A sau B12 de un an sau mai mult înainte să se apară vreo boală, în timp ce vitamina B1 din rezerve nu rezistă mai mult de două săptămâni

Utilizări colocviale ale termenilor

Vitamina A şi vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice şi, respectiv, cafeină.

Sedativul ketamină este numit deseori vitamina K când este folosit ca drog.

Vitamina Dragoste este menţionată în cântecul lui Patti Page, I Don't Care if the Sun Don't Shine, referindu-se la dragostea însăşi.

Bibliografie : manual de chimie clasa a10 , wikipedia

vineri, 22 mai 2009

Citate româneşti

“Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura” Lucian Blaga

“A ceti şi a nu înţelege ieste a vântura vântul sau a fierbe apa” Miron Costin

“Omul nu evoluează, se dumireşte” Nae Ionescu

“Iară dachii, prea marea lor limbă deosebită având, cum o lăsară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nu se poate socoti, nici crede” Constantin Cantacuzino Stolnicul

“Jumătate din cuvintele fundamentale, fără derivate, au în dicţionarele noastre explicative, origine necunoscută” Tudor Diaconu

“Străinii se-nteresează de-o mie de ori mai mult de istoria patriei noastre, pe când noi stăm cu mâinile-n şolduri” Simion Florea Marian

“Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul” Grigore Vieru

“În România, tipul omului inteligent şi unanim simpatizat este chiulangiul sistematic” Emil Cioran

“Propaganda şi manipularea opiniei publice, iată principalii parametri care jalonează întreaga istorie a lumii” Paul Ştefănescu

“Poporului român îi fierbea mintea de deştept ce este! Dar, din păcate vremurile, ca să nu spun stăpânirile străine, nu l-au lăsat să se manifeste pe deplin” Henri Coandă

“Istoria se făcea în Apus, fără noi, dar datorită sângelui nostru” Mircea Eliade

“Oamenii te iartă dacă faci crime, dar nu te iartă dacă eşti fericit” Constantin Noica

“De aceea, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adica e ceii corecte, totuşi dacă vom avea a grăi oblu, limba românească e muma ceii latineşti” Petru Maior

“Originea neamului românesc trebuie căutată la traci cu mii de ani înaintea altor popoare şi aceasta ne dă dreptul a ne considera, noi, românii, ca adevăraţii moştenitori ai acestor locuri” Nicolae Iorga

“Geţii şi sarmaţii apar ca popoare înrudite şi vorbesc aceeaşi limbă barbară latină” Ovidiu

“Bucovina rămâne o rană deschisă, cusută strâmb cu sârmă ghimpată” Ion Filipciuc

“Măi, suntem un neam de slugi! Călcaţi pe vârfuri în propria voastră ţară ca să nu-l deranjaţi pe cel care a ocupat-o hoţeşte” Ion Ungureanu

“Logica ne dă mijloace de a insufla altora convingeri pe care nu le avem” Grigore Moisil

“Cine vrea să afle adevărul să se întoarcă înspre trecut” Mihai Eminescu

“Toţi aceia care vorbe mari aruncă numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă” Mihai Eminescu

“Sunt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic” Petre Ţuţea

“Sunt român prin vocaţie. Tot ce gândesc devine românesc” Petre Ţuţea

“Ascensiunea unei ţări este singura ei morală” Emil Cioran

“A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel” Mircea Vulcănescu

Timocul e pământ românesc

Am preluat acest articol fiindcă el este 100% în concordannţă cu opinia mea relativă la chestiunea timoceană, pe care desigur o cunosc foarte puţini. E tmpul să spunem că prietenia româno-sârbă nu e decât o abureală. Redau integral articolul şi cei care mai au posibilitatea să îl reproducă şi să îl împrăştie pentru a fi citit de cât mai mulţi oameni interesaţi de chestiune şi nu numai sunt rugaţi să o facă.
Pana cand sa mai induram, noi, romanii timoceni ?
Libertatea trebuie sa ne calauzeasca spre victorie ! Iar Victoria consta in cucerirea independentei !
Am suferit sub turci, acum suferim sub sarbi, dar gata ! Ajunge ! E timpul sa luam atitudine si sa ne ridicam impotriva dusmanului nostru, al neamului geto-dac (romanesc).
Toate minoritatile din Serbia ne sustin si ne vor sustine in continuare, indiferent de modul de actiune pe care il vom adopta !
Croatii, Albanezii, Bulgarii, Slovacii, Ungurii, si Bosniecii ne sustin si ne vor ajuta sa fim liberi.
Timocul este pamant geto-dac, adica romanesc, a facut parte din regatul tracic al lui Burebista,devenind apoi provincie romana (Dacia Ripensis), populatia Timocului si Moravei fiind tracica, adica romaneasca.

A urmat perioada bizantina. Invazia slava din sec. 6-7 nu a lasat urme semnificative în aceasta zona.
Acest fapt ar putea fi cauza mentinerii unei populatii romanesti pâna pâna în ziua de azi.
A umat apoi perioada sub imperiul vlaho-bulgar al Asanestilor (Dinastia Asan)
Principele sârb Stefan Uroš IV. Dušan (1331 - 1355) reuseste sa aduca sub stapânirea Serbiei pentru scurt timp regiunea dintre râul Morava si masivul muntos Homolije.
Catre sfârsitul secolului XIV, regiunea intra complet sub stapânirea Imperiului Otoman. Stapânirea otomana este întrerupta doar de o scurta perioada habsburgica (1718-1739).
Pâna în 1817, anul reînfiintarii statului sârbesc, românii timoceni traiau într-o unitate administrativa comuna care se numea „Provincia Morava - Lom“ si care era situata pe o mare parte a teritoriului vechii provincii Moesia Superior si pe teritoriul Daciei Aureliene.
În perioada ocupatiei turcesti, aceasta zona a format “Pasalâcul de Vidin”, cu centrul administrativ la Vidin.
Unii istorici sârbi si bulgari spun ca, în antichitate, în Peninsula Balcanica traiau trei mari popoare: celtii, traco-dacii si ilirii. Celtii din Balcani au disparut fara urmasi, din iliri au aparut albanezii, din triburile tracice ale getilor si dacilor au aparut romanii si timocenii, din ceilalti traci sudici si macedoneni au aparut aromanii (vlahi), fratii romanilor de pretutindeni.
Alti istorici precizeaza ca Serbia a aparut abia în perioada 1718-1739, ca o creatie a politicii austriece care cauta sa faca un pas în Peninsula Balcanica.
Serbia nu avea autonomie nationala sau locala. La sud, Serbia se întindea pâna în apropierea Pasalâcului de la Belgrad, care era sub stapânire otomana. În timpul primei rascoale sârbesti împotriva turcilor (1804-1806) eroul Caragheorghe, pentru a putea face legatura cu trupele rusesti din zona Vidinului, a cerut sa se rascoale si populatia din judetele timocene, care apartineau Pasei de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însa nu au avut multe de câstigat din acest tip de politica.
Cu alte ocazii s-au împotrivit unor rascoale, cum a fost cea condusa de haiducul Veljko Petrovic. Caragheorghe împreuna cu o armata de 3.000 de oameni a desfintat satele “neascultatoare” locuite de români, cerând înca din anul 1809 ca granita rasariteana a viitoarei Serbii sa fie râul Timoc. La Pacea de la Bucuresti din mai 1812, sultanul turc a refuzat sa cedeze judetele Timocul Negru si Craina. Astfel, pâna în 1833, granita rasariteana a Serbiei era masivul muntos Omolie (Homolije), neexistând astfel vecinatate cu Tara Româneasca.
Milos Obrenovici, un erou national sârb, reia miscarea de eliberare a poporului sau, si obtine în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pasalâcului de Belgrad, reusind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est si Timoc, însa nu a cucerit Timocul si Craina.
La Pacea de la Adrianopole din 1829 si prin Hatiseriful de la 1830, Milos Obrenovici solicita anexarea judetelor majoritar românesti, Timoc si Craina. Printr-o interventie militara trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granita cu Bulgaria este stabilita pe râul Timoc. În acest mod, se realizeaza pentru prima data o segregatie între românii din Timocul sârbesc si cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima data în istoria sa, Serbia reuseste sa se învecineze cu Tara Româneasca.
Obrenovici initiaza un program agresiv de asimilare fortata a românilor din Timoc. Educatorii români sunt inlocuiti de sârbi, care nu vorbeau româna. Preotii români sunt alungati în România, fiind înlocuiti de preoti slavi, iar serviciul religios a început sa fie oferit în limba slavona. Procesul de asimilare fortata a românilor din Timoc a durat zeci de ani, si a crescut în intensitate si complexitate.
Ultima expansiune teritoriala a Serbiei în spatiul timocean are loc în 1919, când în urma tratatului de la Neuilly sur Seine sunt anexate Bulgariei mai multe teritorii, printre care si o mica regiune situata între râul Timoc si Muntii Balcani, pe care bulgarii o denumeau Timoshko si care era alcatuita din 8 localitati (dintre care 7 erau curat românesti si una bulgareasca). Aceasta regiune revine pentru o scurta perioada în componenta Bulgariei între 1941 si 1947.
La recensamântul bulgaresc din 1924 au fost numarati 42.184 români în regiunea Vidin.
Comunitatiile române din Serbia au continuat sa tipareasca însa ziarul Vorba Noastra, la Zaiecar (dar acesta a fost interzis începând cu anul 1948, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pojarevat).
Majoritatea populatiei din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupatie principala în trecut cresterea animalelor, negotul cu lemne, vanatoarea si extragerea carbunelui. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceasta zona trece printr-un proces de industrializare rapida. Au fost create mine de cupru si aur, iar cea mai mare parte a populatiei, neavând studii, a fost angajata ca personal necalificat. Personalul calificat era adus din marile orase, fiindu-i oferit locuinte si diverse beneficii. Industrializarea rapida a zonei a ridicat nivelul de trai, iar muncitorii au început sa-si construiasca locuinte si sa investeasca în agricultura (achizitionând utilaje) pentru a-si spori productia.
In Timocul sarbesc numarul neoficial dar real al romanilor este mai mare de 400.000 !
Sarbii spun ca in Timoc sunt doar 42.075 de vlahi (romani) adica 5.9%.
In timp ce in Vojvodina romanii sunt recunoscuti sub numele de “romani” si au drepturi egale cu toate minoritatile, inclusiv limba oficiala si studii in limba romana, in Timoc ei nu au aceste drepturi, fiind recunoscuti doar sub numele de “vlahi”, un vechi termen folosit pentru a numi populatia tracica din nordul peninsulei Balcani.
Tara Romaneasca in Evul Mediu a fost numita Valahia, un stat independent in Tesalia (nordul Greciei) in secolele 12 si 13.

Vă mai recomand un articol despre Timoc scris de un om bine documentat:
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
Partea a V-a
Partea a VI-a

Povestea lui Petru Lungu din Grebenaţ

Anul 1941:
În timp ce Voivodina era anexată de Ungaria, Banatul "sârbesc", la sugestia generalului Ion Antonescu, trecea sub administrarea militară germană.
Tânărul român Petru Lungu din Grebenaţ, a trecut frontiera în Banatul românesc şi s-a însurat.
La scurt timp dupa inceperea Războiului pentru Eliberarea teritoriilor românești cotropite de sovietici, versurile
Azi-noapte la Prut
Războiu’ a-nceput,
Românii trec graniţa iară !
Să ia înapoi,
prin arme şi scut;
Moşia pierdută astă-vară.
Să mergem în
Ţara Basarabiei,
Plină de grâne,
plină de flori,
Şi în Bucovina,
cu mănăstiri şi brazi…
Mergem la luptă,
dragi camarazi

l-au determinat să-şi lase tânara soţie şi să pleace voluntar pe frontul de răsărit.
A luptat în Armata română până la Stalingrad (fiind decorat de armata română şi de armata germană) de unde a scăpat printre ultimii. În 1944-1945 a luptat pe frontul de vest, fiind decorat şi de Armata Roşie.
Ajuns la Praga, a aflat de la prizonierii germani veşti despre atrocitaţile autorităţilor sârbe asupra germanilor şi maghiarilor din Banatul „sârbesc”, (ce au culminat cu „nivelarea” cu buldozerele a cimitirului german din Vârşeţ) dar şi de măsurile represive luate împotriva românilor socotiţi „colaborationişti”.
Aşa că a dezertat trecând printre liniile americane, a străbătut pe jos Austria, Elveţia, Franţa şi a ajuns la Marsilia, de unde a traversat Mediterana în Algeria şi s-a înrolat în Legiunea Străină.
A luptat apoi în Indochina, scăpând ca prin minune de la Dien Bien Phu în 1954.
După retragerea francezilor, a rămas în Vietnamul de Sud, unde s-a căsătorit cu o vietnameză şi cu care a avut 6 copii. A colaborat cu americanii şi a reusit să părăsească Saigonul împreună cu soţia vietnameză şi cei 6 copii, cu câteva zile înainte de căderea capitalei sud-vietnameze în mâinile Vietcongului în 1975. A revenit in Banatul sârbesc după 40 de ani, împreună cu familia vietnameză.
Anul acesta, un prieten din Banatul sârbesc mi-a spus că a murit prin 1999.
Soţia românca, dupa ce l-a aşteptat aproape 7 ani, l-a crezut mort şi, după terminarea războiului s-a căsătorit cu cel mai bun prieten al lui.
Pe 27 iunie 1948, la Satchinez, în Banatul românesc, acestora li se năştea un baiat: Ioan Cărmăzan.
(Poveste aflată în 1997, la Varset, de la regizorul Mircea Mihai, român din Banatul sârbesc)

joi, 21 mai 2009

Noi în anul 2000

Suntem copii, de acum vom fi
Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii va urmarim
Stim de pe acum ce ne asterneti la drum
Nenumarate flori si palate
Sa avem noi maine aur si paine
Voi sunteti niste niste eroi
Dar intr-o zi si noi
Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete in 2000
Suntem copii, insa vom sti
Sa facem tara ca primavara
Si maine
Vom reusi ca va suntem copii
Urmand povata
Vom face viata
Indelungata si minunata
Si-atuncea niste eroi
Vom deveni si noi
Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete ïn 2000

PS: melodia e din 1976

Intelectualii şi Unirea

Intelectualii romani si Unirea Principatelor
Ioan Scurtu

Implinirea a 149 de ani de la Unirea principatelor Moldova si Tara Romaneasca (Muntenia) ne ofera prilejul de a evoca rolul pe care intelectualii din acea epoca l-au avut in realizarea acestui deziderat national.
Secolul al XIX-lea a fost numit „secolul nationalitatilor“, al formarii statelor nationale europene: Grecia, Belgia, Italia, Romania, Germania, Bulgaria. In acest flux general european s-au inscris si romanii.
Dezideratul Unirii a fost limpede formulat in timpul revolutiei de la 1848. Nicolae Balcescu declara: „Tinta noastra nu poate fi alta decat unitatea nationala a romanilor“. Cei 40.000 de romani adunati pe Campia Libertatii de la Blaj au scandat: „Noi vrem sa ne unim cu tara!“ Vasile Alecsandri a publicat intr-o revista din Brasov „Hora Ardealului“, care incepea cu aceste versuri:
„Hai sa dam mana cu mana
Cei cu inima romana
Sa-nvartim hora fratiei
Pe pamantul Romaniei“
Ele vor fi reluate in „Hora Unirii“, care avea sa devina un adevarat imn national. La randul sau, Mihail Kogalniceanu a tiparit la Cernauti programul intitulat Dorintele Partidei Nationale din Moldova, in care se aprecia: „Cheia boltei fara de care s-ar prabusi tot edificiul national: aceasta este unirea Moldovei cu Tara Romaneasca“.
Revolutia romana de la 1848 a fost infranta prin interventia militara a celor trei imperii vecine: otoman, rus si austriac; dar liderii politici romani nu s-au descurajat, ci au continuat, in alte forme, lupta pentru realizarea idealului national.
Una dintre acestea a fost scrierea si cultivarea istoriei nationale. Nicolae Balcescu a publicat in 1850 lucrarea Mersul revolutiei in istoria romanilor, in care scria ca unitatea nationala „fu visarea iubita a voievozilor nostri cei viteji, a tuturor barbatilor nostri cei mari“. Animat de acelasi ideal, Balcescu a lucrat, pana in ultima clipa a vietii sale, la monografia Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, un adevarat imn de slava inchinat realizatorului primei uniri politice a romanilor. Pledoarii similare au facut si Alecu Russo in Cantarea Romaniei (1850), Alexandru Papiu-Ilarian in Istoria romanilor din Dacia Superioara (vol. I, 1851, vol. II, 1852), Ion Heliade Radulescu in Mémoire sur l’histoire de la Regéneration Roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie (1851), Dimitrie Bolintineanu in Les Principautés Roumaines (1853).
Unitatea nationala era propagata de revista „Republica Romana“, editata de C.A. Rosetti la Paris (1851) si Bruxelles (1853), in care Gheorghe Creteanu a publicat poezia O noapte in Carpati, avand ca refren: „Traiasca Romania unita, independenta!“ La Paris, societatea studenteasca „Junimea romana“ promova ideea unirii si independentei Principatelor.
Cei mai multi romani aflati in strainatate erau intelectuali. Dupa izbucnirea razboiului Crimeii (1853), acestia si-au intensificat propaganda in sprijinul Unirii Principatelor, prin articole in presa europeana, prin brosuri si conferinte, prin legaturi directe cu oamenii politici si de cultura ai vremii. De asemenea, au trimis memorii guvernelor de la Paris si Londra prin care cereau ca la Congresul de Pace sa se discute si problema Unirii Principatelor. Cauza romanilor a fost imbratisata de oameni politici si de cultura precum Ledru Rollin, Giuseppe Mazzini, Relias Regnault, dar mai ales de Napoleon al III-lea, imparatul Frantei.
Congresul de la Paris a luat in dezbatere si situatia Principatelor Romane, hotarand convocarea unor adunari (divanuri) ad-hoc, care sa se pronunte asupra organizarii viitoare a celor doua tari romanesti.Dupa intoarcerea in tara a fruntasilor revolutiei de la 1848, acestia au editat mai multe publicatii, cu titluri semnificative: „Romania literara“ (1855), „Romanul“ (1857), „Nationalul“, in care se argumenta necesitatea Unirii.
Rodul acestei activitati s-a vazut in 1857, cand Adunarile ad-hoc intrunite la Iasi si Bucuresti s-au pronuntat pentru Unirea Principatelor intr-un singur stat, sub numele de Romania. Luand act de aceasta decizie, Marile Puteri au adoptat Conventia de la Paris, prin care se accepta ideea Unirii, dar fiecare Principat urma sa-si aleaga propriul domnitor.
Dand dovada de ingeniozitate politica, Adunarile Elective din Moldova si din Muntenia au ales ca domnitor aceeasi persoana, pe Alexandru Ioan Cuza. Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza Unirea Principatelor, act ce marca faurirea statului roman modern.
Rememorand asemenea evenimente, in minte ne vine versul lui Eminescu: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?“. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?
Cred ca asemenea teme trebuie abordate cu toata sinceritatea, pentru a desprinde concluzii nu doar teoretice, ci si de ordin practic, pentru evolutia Romaniei contemporane.
Cronica Romana
25 ianuarie 2008

luni, 18 mai 2009

Cele două Tribalii

Tribalia - teritoriu cuprins intre raul Morava la vest (in Serbia de azi) si raul Iantra la est, a apartinut in cea mai mare parte Taratului de Vidin, cu o populatie preponderent romaneasca si al carui penultim TAR (ce insemna conducator de tara(!) a fost Ioan Stratimir(foto), nepotul de fiica la lui Basarab I Intemeietorul, Domn si Voievod al Tarii Romanesti. Ducatul de Vidin a fost constituit in 1280 si cuprindea teritoriul dintre raurile Pec, Lom, Dunare si Muntii Heamus, primul duce fiind Ioan Sisman. Ioan Sratimir s-a nascut la Loveč c. 1324-1325 ca al doilea fiu al lui Ioan Alexandru (foto dreapta), si a primei sale sotii Theodora de Valahia cu care se casatorise in 1321. A mai avut doi frati, pe Mihail Asen (n.1322-m. 1355) si Ioan Asen (m. 1349) amandoi morti in lupta cu turcii otomani si o sora Thamara (Chera Tamara), casatorita intai cu despotul Constantine (Konstantin), si apoi cu Murad I sultanul Imperiului Ottoman .
Ioan Alexandru a continuat politica de stransa colaborare cu socrul sau, marele voievod si domn de la Arges, socotindu-se amandoi mostenitori legitimi ai dinastiei asanestilor, a carei traditie imperiala s-a restaurat acum de cei doi suverani prin adaugirea numelui de Ioan: cel de la Arges isi va zice Ioan Basarab, si dupa el toti basarabii si domnii Tarilor Romane isi vor adauga numele domnesc "Ioan", iar Tarul de la Tarnova pe cel de "Ioan Asan". El se va numi Ioan Alexandru Asan.
In 1335, Ioan Alexandru, tarul Bulgariei, s-a indragostit nebuneste de de Sara-Rebecca, o evreica din Constantinopole venita sa-i prezinte o jalba la Tarnova! Tarul Ioan Alexandru si-a repudiat sotia romanca dupa un timp (si care s-a calugarit sub numele de Teofana) si s-a casatorit cu evreica pe care a botezat-o (formal) cu numele primei sotii, acela de Teodora !!!, incoronand-o in capitala Tarnova! Inteligenta si cultivata, ea a exerctat o mare influenta asupra afacerilor regatului. In timp ce sectele impanzisera Bulgaria si Biserica ortodoxa insasi era divizata intre autonomisti si adeptii Patriarhatului de la Constantinopole, nimeni nu s-a ofuscat de originile sale iudaice. Din contra, cronicarii epocii au fost unanimi in a lauda marea sa virtute!Conform cutumei romano-bizantine, Ioan Alexandru isi asociase fiii la tron, pe intaiul nascut, Mihail Asen IV inca din 1332, iar pe Ioan Sratimir si pe Ioan Asen IV in 1337, acestia primind ca rasedinte Vidin si Preslav. Moartea in lupta cu turcii intai a celui de-al treilea fiu, apoi a primului nascut, a facut din Ioan Sratimir mostenitorul tronului de la Tarnovo. Lucru de neacceptat de evreica botezata, acum Tarina, care dorea tronul pentru fiii sai Ioan Sisman si Ioan Asen V ! (In afara de cei doi fii, Tarina evreica i-a mai daruit tarului Ioan Alexandru trei fete, pe
1. Keratsa (Cherata), (n.1348-m.1390) casatorita cu Imparatul Byzantin Andronikos IV Palaiologos, imparateasa a Byzantului intre 1376 - 1379 si mama imparatului Byzantin Iōannēs VII Palaiologos (n.1370-m.1408) pentru cinci luni in 1390. Calugarita in ultimii ani ai vietii sub numele de Mathissa .
2. Desislava
3. Vasilisa
In aceste conditii, Ioan Alexandru imparte tara in doua, intaiului nascut Sratimir, acordandu-i zona de nord-vest, cuprinsa intre raul Pec, Dunare, raul Lom si Muntii Haemus (Balcani) (fostul Despotat al lui Ioan Sisman I) si titlul de tar, in 1356.Intaiul fiu al evreicei, nevarstnicul Ioan Sisman III (n.1350/1 si executat pe 3 iunie1395) e asociat in calitate de co-imparat in 1356, iar al doilea fiu, Ioan Asen V e asociat in 1359 (calitate pastrata pana la moartea sa survenita in jurul anului 1388)Ioan Sratimir a continuat politica de alianta de familie cu Domnitorii Tarii Romanesti prin casatoria (dupa moartea primei sotii si a copiilor rezultati) cu verisoara sa Ana, fiica domnitorului Nicolae Alexandru al Tarii Romanesti si a Doamnei Clara. Din aceasta casatorie au rezultat trei copii, cunoscuti fiind: Doroteja (Doroslava), casatorita cu Stefan Tvrtko I al Bosniei si Constantin II (in bulgara, Konstantin II), conducator ca imparat (tsar) al Bulgariei in Vidin intre 1397-1422. Acesta s-a nascut in jurul anilor 1370, si a murit in exil la curtea despotului Serbiei Stefan Lazarevici in ziua de 17 Septembrie 1422.

Anexarea Vidinului la Tara Romaneasca
(N.A.Constantinescu - CHESTIUNEA TIMOCEANA, Bucuresti, 1941)
Caracterul romanesc al noului stat avea sa-l impinga insa la unirea lui cu Tara Romaneasca.

Dar cel mai de seama eveniment al acestei epoci pline de atatea amintiri romanesti in regiunea Vidin - Morava este desigur acela al alipirii trecatoare a tinutului vidino-timocean prin interventia lui Vlaicu Voda peste Dunare in 1368-1369, un fapt pentru care romanii timoceni poate fi asemanat aceluia prin care Mihai Viteazul a unit Ardealul cu Tara Romaneasca in 1599-1600.Lucrurile s'au petrecut astfel: Vlaicu (Ioan Vladislav Basarab) luase tronul in 1364, fara saonoreze cu omagiul de vasal pe ambitiosul rege de sange francez Ludovic (Lajos) al Ungarieisi acesta porni contra lui o expeditie de pedepsire. atat de stransa era insa legatura dintredinastiile din Arges si din Vidin, ca regele socoti mai nimerit a navali in Taratul de Vidin, in loc de a lovi direct pe Vlaicu. Sub pretexul ca taratul de Vidin era amenintat sa cada in mana turcilor, fiindca Tarul Sisman din Tarnova, de abia suit pe tron, devenise vasal Turcilor, Ludovic ocupa taratul, prefacandu-l in "Banat al Bulgariei (1365) si trimite pe Sratimir cu sotia sa (Ana) ca prizonieri in Croatia. Vlaicu raspunde pradand tinutul Amlasului de la Sibiu (Hermannstadt). Anul nou aduce insa pacea intre cei doi adversari, regele impacand pe Vlaicu prin aceea ca-i dadea in schimb Ducatul de Fagaras si Banatul de Severin, dar numai partea olteana a lui, caci cea temisana, cu CaranSebes-ul si Timisoara (Temesvaros), se alipea la Banatul Bulgariei....Desi Vlaicu primise o compensatie pretioasa pentru ca sa accepte stapanirea lui Ludovic in Vidin, nu atat vanitatea, de care era cu totul lipsit, ci imprejurarile l-au silit sa reactioneze altfel. Turcii atacand, impreuna cu Sisman, la 1367, Banatul Bulgariei, banul ungur de Vidin cere ajutor lui Vlaicu, care trimite trupele sale si respinge atacurile turcesti. Aceasta "era cea dintai lupta dintre romani si turci si ea s-a dat in legatura cu stapanirea Vidinului". ........O diploma papala arata ca s'ar fi convertit atunci cam a treia parte din populatia taratului, care numara, dupa C. Jirecek, vreo 600.000 locuitori; alta diploma a Papei din 1370 aduce laude lui Vlaicu pentru luptele purtate de el, in fruntea unei ostiri numeroase, cu turcii.Ura ortodocsilor contra propagandei catolice se inteti, insa, dupa retragerea dusmanilor si plecarea lui Vlaicu in Tara. Atunci se produse actiunea plina de mare curaj si de o matura constiinta politica din partea lui Vlaicu la care-l impinge simtul afinitatii etnice si zelul de aparator al ortodoxiei. In toamna anului 1368, "chemat de cetateni", spune cronica misionarilor catolici, Vlaicu "ocupa Vidinul", cu intregul sau teritoriu pana la raul Pec si la Nis, sub pretextul "de a-l pastra pentru cumnatul sau Sracimir si spre a nu cadea in mainile lui Sisman si ale turcilor". Ca o dovada a indignarii poporului, se inregistreaza, la 2 februarie 1369, miscari de strada, in care misionarii catolici sunt ucisi. Indignat de aceste intamplari, regele Ludovic declara din nou razboi lui Vlaicu si trimite asupra'i doua corpuri de oaste: unul pe la Vidin, pe care-l reocupa, luandu-i si Severinul, alta pe Valea Dambovitei, unde trupele ardelene sunt crunt batute de Vlaicu. Izbanda Domnului roman se confirma in conditiile pacii incheiate in vara lui 1369: Sracimir este reasezat in tronul sau, ca vasal regal, dar sub garantia lui Vlaicu si a lui Dobrotici, despotul Dobrogei, care gravita si el, dupa cum se vede, in jurul lui Vlaicu; Banatul Severinului, impreuna cu partea olteana, se restituie lui Vlaicu, pe cand partea apuseana din Banat, zisa si Valachia Citerior, ramane sub comitele de Timisoara. Schimbarile urmatoare in politica lui Vlaicu n'au mai adus modificari de seama in situatia fixata la 1369: Taratul de Vidin va continua sa dainuiasca, la adapost de primejdii, sub garantia domnitorilor munteni, pana la caderea lui sub turci. (Intre 1397-1422).....
La cativa kilometri de Vidin se afla ruinele unei manastiri sapate in stanca de pe vremea lui Sratimir si a tarinei Ana. La poiana Albotina, aflata la poalele stancilor, se intalnesc romanii din satele din judetul Vidin in fiecare an, in ziua de Paste, venind unii de la zeci de kilometri!
Tribalia Occidentala (Timocul "sarbesc")
Singurul lucru pe care pot sa-l fac e sa mediatizez existenta acestei minoritati romane care traieste in Serbia de N-E intre Morava, Mlava si Timoc si o linie care, pornind de la Varsca Ciuca (Vrska Cuka), trece la sud de muntele Ratani (Rtanj) si atinge gurile raului Resava. Romanii traiesc in 16 plasi, din cele patru judete nord-estice ale Serbiei, Craina, Tarna Reca (Crna Reka), Pojarevat (Podu Lung in romana, Passarowitz in germana sau Pozarevac in sarba) si Morava, in circa 320 de sate si 20 de orase. Suprafata teritoriului locuit de romani este de aproape 11.000 Kmp, iar populatia intre 300.000 si 1.000.000 de suflete. Asa cum am mai spus, in Evul Mediu acest teritoriu a facut parte din Taratul de Vidin (locuit de romani si al carui ultim tar, Sratimir, era nepotul de fiica al lui Basarab I, casatorit cu Ana, vara sa, fiica lui Nicolae Alexandru si sora vitrega a lui Vlaicu-voda). Dupa ocuparea Vidinului de catre turci la 1396-1397, in partea vestica, (aproximativ Timocul "sarbesc" de astazi) a domnit fiul lor Constantin al II-lea (n.c. 1370 d. 17 sept.1422 la curtea lui Stefan Lazarevici al Serbiei) Jumatate din acest teritoriu a a fost anexat de Serbia iar jumatate a facut parte din Pasalacul de Vidin. Partea de vest a pasalacului (Craina) a fost locuita in continuare de romani care se bucurau de autonomie, fiind condusa de chinezii (cnezii) locali romani. Armata otomana trebuia sa anunte din vreme pe ce rute va merge, iar domnitorii Tarii Romanesti au ctitorit biserici si manastiri in aceasta zona de la sud de Dunare, trimitand si preoti romani!. In sec al XVII-lea, Matei Basarab ctitoreste o biserica (e adevarat, ingropata) cu hramul sfanta Parascheva, la Vidin, capitala Pasalacului otoman! E deschisa si astazi si poate fi vizitata! Zona "otomana" situata la vest de Timoc a fost anexata de sarbi abia in 1833, ca un cadou facut principelui Milos Obrenovici de catre guvernatorul militar rus al Principatelor Romane, generalul conte Pavel Kisseleff! Romanii din Bor si Zaicear tineau minte in 1997, cand i-am vizitat, ca se aflau de 164 ani sub robia sarba! Obrenovicii, care au gasit azil in Principate, unde au cumparat mosii, i-au persecutat pe romani, goninndu-le preotii si inchizandu-le scolile romanesti! Cel mai vehement a fost Milan Obrenovici, primul rege al Serbiei, nascut in Moldova in 1854 din mama romanca, Maria Catargi, casatorita Obrenovici, celebra prin relatia cu Alexandru Ioan Cuza, caruia i-a facut doi copii!!! S-a dat ordin ca toate numele de familie romanesti sa fie "sarbizate" prin adaugarea sufixului "ovici" (ex.:Craciunovici, Stangacilovici, Iancovici, etc), apoi noii preoti sarbi n-au mai botezat copiii romanilor decat cu nume sarbesti! Si cu toate acestea, ei si-au pastrat pana acum constiinta de romani! In 1905, un istoric sarb, Tihomir Djeordjevici, a efectuat o calatorie pe vaile Moravei, Mlavei si Timocului, scriind o carte, tiparita in 1906 la Belgrad si intitulata "PRINTRE ROMANII NOSTRI" in care povestea despre obiceiurile romanilor. Unul dintre acestea este sugestiv: Cand moare un roman, in sicriu ii pun alaturi un ciomag. Sa aiba pe lumea cealalta cu ce sa se apere de sarbi! Romanii fac pomana pana la sapte ani, spre deosebire de sarbi, care fac pana la un an! Din al doilea an, romanii pun pe masa, alaturi de bucatele pentru pomana si un ciomag cu care dau periodic pe sub masa, sa nu fie vreun sarb care sa fure pomana romanilor! Obiceiuri pastrate si azi.
"Pentru românii de aici, este clar că Serbia este patria lor. Totuşi, ţara de origine, care în sensul etnografic etnolingvistic spiritual şi istoric sintetizează existenţa şi moştenirea antropologică a românilor este România ca singura istorică VALAHIA. Lucrul acesta nu le convine multora incluzând şi anumiţi români. De altminteri când ne identificăm etnic, dacă este fizic sau duhovnic sau în ambele categorii." Dragomir Draghici din BOR (Timocul "sarbesc" )
„Individul, pentru a putea fi un bun politician, trebuie să aibă un caracter puternic, de nezdruncinat, autoritate, să fie capabil de a spune ”nu”, de a contrazice, de a pune obstacole, de a provoca ura, căci asta este natura politicii. Cineva care caută cu orice preţ să câştige simpatia tuturor, să fie flatat, să evite coflictele, are încă multe de învăţat pentru a fi capabil de a conduce un partid politic cu pretenţii” — Zoran Đinđić (1 August 195212 Martie 2003) Prim Ministru al Serbiei intre 25 ianuarie 2001 - 12 martie 2003.

Dobrogea - prag etern al Daciei străbune

Acest pâmânt multimilenar, scãldat de undele line ale bâtrânului Danubius si de valurile spumegânde ale lui Pontus Euxinus, în inima cãruia si-a înfipt rãdãcinile, cel mai vechi masiv muntos al Mãcinului, înainte de a se naste Carpatii, a ramas din strãvechime pânã in zilele noastre, sanctuarul de lumina si istorie a neamului românesc.
Aceastã metropolã a trecutului nostru, va strãlumina veacurile omenirii pânã la sfârsitul vremii.
Zadarnic pândesc miseleste vecinii nostri, sã rupã în ceasuri critice internationale si pentru soarta neamului nostru, câte o halcã din acest sfânt ogor, pe care-l mostenim dela strãmosii nostri Traci. Stie toatã lumea si e martorã istoria, cã niciuna din hoardele nãvãlitoare care s'au revãrsat, cu sãlbaticie si cruzime din noptile asiatice peste Tara noastrã, n'au adus în tolba lor barbarã, cultura, civilizatia si credinta în Dumnezeu a strãbunilor nostri, pe care le-au întâlnit pe aceste plaiuri scumpe si stãpânite de poporul român si pe care le-au pângârit si jefuit.
In 1940, când Romania era atacatã din toate pãrtile, de bolsevici, de nemti si de unguri, având din nefericire în fruntea Statului un monarh strãin de neamul românesc, tiran si desfrânat, vecinii nostri bulgari, pe care nu i-am cunoscut panã la nãvãirea lor în Europa, i-au smuls cu usurintã regelui vândut strãinilor, Cadrilaterul Dobrogei pe care-l stãpânesc fãra nici un drept, dar pe care îl vor restitui în curând. Il vor restitui, marturisim aceastã certitudine absolutã, astazi când se împlinesc 600 de ani, de când Mircea cel Bãtrân stãpânea Tara Româneascã, Dobrogea si alte tinuturi românesti, prevãzute în analele istoriei. Il vor restitui, în clipa când sub cerul Carpatilor, vã rãsuna trâmbita Sfântului Arhanghel Mihail, care cu spada lui de foc va elibera Neamul si Pamântul Românesc, din cãtusele robiilor si a Moscovei pãgâne.
Sursa: D-tru PAULESCU
Libertatea, New York, Anul VI, Nr. 57, Mai 1987

Stema românilor din Tribalia

Iatã cã din strãfundurile istoriei, gãsim dovada peremptorie a existentei Tribaliei, prin descoperirea "Stemei Tãrii" alãturi de steagul în 5 dungi pe care Mihail Kogãlniceanu, marele om de stat român l-a înmânat lui Vasile Ion Câncea-Levski în anul 1863, ca simbol al unitãtii nationale a românilor de pe ambele maluri ale Dunãrii.
Stema poartã desenul unei bufnite si al unui mistret strãpuns de o sãgeatã, simbolizând întelepciunea poporului [bufnita], si curajul de a înfrunta si rãpune dusmanul cel mai primejdios [mistretul].
Lupta intereselor strãine de separare a românilor din Tribalia de cei din Valahia, de supunere a lor si desnationalizare petrecutã de-a lungul întregii istorii balcanice este total doveditã prin documentele mai vechi sau mai recente puse în valoare de cercetãtorul român-tribal: Ion di la Vidin. Prin prisma acestei documentatii, nu este surprinzãtor faptul cã si dupã 1866, istoricii interesati sã lase în tenebre adevãruri supãrãtoare intereselor sârbesti, grecesti sau slavone, au lãsat în mod interesat sã se astearnã praful uitãrii peste realitatea existentei istorice a Tribaliei si implicit a tot ceea ce ar fi dovedit existenta aceasta, asa cum este aceea a steagului si stemei TRIBALIFI. Despre românii de pe malul drept al Dunãrii nu se va mai vorbi. Epoca fanariotilor a accentuat mult aceastã uitare. Interesele ulterioare ale caselor de Habsburg si Hohenzollern, ambele de esentã germana, pentru mai usoarã supunere a popoarelor din Balcani au contribuit din plin la consolidarea frontierei dunãrene dintre cele douã teritorii românesti. Interesele rusesti de expansiune slavã si implicit de dominatie în Balcani pentru a ajunge la Marea Egee -visul lui Petru cel Mare- au impus de asemenea aceeasi strategie, de desfiintare a grupurilor neslavizate, mergându-se pana la strãmutãri de populatie româneascã din Tribalia spre Ucraina si sudul Basarabiei. Toate aceste ticãlosii premeditate sunt ascunse cu grije de istoricii aserviti intereselor acestor puteri, fie prin originea lor, fie pentru cã "adevãrul" istoric este scris întotdeauna de învingãtor. Si cu toate cã românii s'au luptat vitejeste mii de ani ca sã-si pãstreze fiinta nationalã, tesãtura de pãianjen a intereselor unor mari puteri ca Austria, Rusia si Turcia au dictat destinul acestui popor pasnic, harnic si cinstit. Un destin tragic care a fost plãtit cu milioane de victime în decursul secolelor si pentru a cãrui schimbare înspre bine ne luptãm noi astãzi, urmasii acelor martiri de altãdatã, pentru ca stergând praful cu grijã asternut de asupritori, sã arãtãm lumii întregi adevãrul. Sã ne strigãm cu forta dragostei de libertate dreptul nostru la acest pãmânt care a fost de totdeauna si este ROMÂNESC.
Sã stie dusmanii ca noi nu i-am uitat si cã dacã istoricii lor ne-au trecut sub uitare, noi ne-am scris istoria noastrã, spusã din gurã'n gurã si pãstrata prin limba noastrã strãmoseascã, româneascã. Trãiascã România Mare, a tuturor românilor.
Sursa: Valentin TITUS
Libertatea, New York, Anul VI, Nr. 52, Dec. 1986

Istoria secretă a planurilor de unire dintre România şi Ungaria

Fotografie-document: Ofiteri romani la marginea Budapestei, in anul 1919, chemati sa rastoarne republica sovietica a lui Bela Kun

» In timp ce istoriografiile oficiale ale Romaniei si Ungariei subliniaza mai degraba conflictele indelungate, istoria tentativelor de unire a celor doua tari a fost trecuta sub tacere.» "Romano-Ungaria" ar fi urmat sa ia forma unei uniuni dinastice realizate in jurul Regelui Ferdinand I sau in jurul Regelui Carol al II-lea.» Cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare au fost contii Banffy si Teleki.

Unul dintre cel mai putin cunoscute amanunte ale istoriei comune a Romaniei si Ungariei este reprezentat de planurile de unire a celor doua state. Este vorba de tentative care au avut loc in perioada interbelica. Ungaria, infranta si izolata dupa primul razboi mondial, cu economia ruinata si cu teritoriul redus la o treime din suprafata pe care o avea la inceputul secolului, a incercat o apropiere de Romania. O serie de oameni politici maghiari din dreapta conservatoare si din grupari fasciste au propus realizarea unei uniuni dinastice intre cele doua state. Astfel, in locul ultimului imparat austro-ungar, Carol al IV-lea de Habsburg, coroana
Ungariei ar fi urmat sa ii fie acordata regelui roman Ferdinand I de Hohenzollern sau fiului sau, Regele Carol al II-lea. Planurile au fost agreate de cei doi monarhi, precum si de regentul-guvernator al Ungariei, amiralul Miklos Horthy, care si-a trimis ministrii, de mai multe ori, ca sa trateze problema.
Si asta, cu atat mai mult cu cat Miklos Horthy a ajuns la putere dupa ce armatele romane au infrant Republica Sovietica Ungara, creata dupa primul razboi mondial de catre comunistul Bela Kun. Ca sa poata fi pastrat tronul Ungariei liber pentru regele Romaniei, au fost dejucate, chiar cu pretul varsarii de sange, tentativele lui Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei, in anul 1921. Istoricul roman Lucian Leustean a publicat o carte numita "Romania si Ungaria in cadrul Noii Europe (1920-1923)" in care abordeaza fara prejudecati subiectul cu pricina.

Pertractari si negocieri secrete in Budapesta
Astfel, conducatorii maghiari de dreapta, inclusiv Miklos Horthy, dar si contii Bethlen, Banffy si Teleki, care au detinut importante functii oficiale in guvernele maghiare de dupa rasturnarea lui Bela Kun in 1919, au incercat sa puna la cale o apropiere a Ungariei si a Romaniei. Conducatorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, in intervalul 1920-1926, coroana maghiara Regelui Ferdinand I al Romaniei sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe mostenitor al Romaniei. Istoricul Lucian Leustean mentioneaza ca tratativele in acest sens au fost incepute de cumnatul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu Romania.
Este vorba de Ioan Erdely, emisarul neoficial al Consiliului Dirigent Roman din Transilvania, fost parlamentar in Ungaria Mare si fost avocat la Budapesta. Informatiile sunt confirmate de documentele personale ale lui Alexandru Vaida-Voievod, cel care proclamase independenta natiunii romane din cadrul monarhiei austro-ungare, precum si de rapoartele oficiale ale diplomatului roman Nicolae Petrescu Comnen. Lucian Leustean scrie ca "ideea unei uniuni intre Romania si Ungaria intrase in circuitul diplomatic european, ceea ce, spre exemplu, a determinat Foreign Office-ul (n.r. – Ministerul Britanic de Externe) sa ceara lamuriri reprezentantului sau in Romania, Frank Rattigan". Acesta raporta la Londra ca Take Ionescu il informase ca cercurile guvernamentale romanesti ar fi agreat ideea unei uniuni cu Ungaria. Diplomatul englez din Bucuresti punea aceste informatii pe seama rivalitatii dintre Take Ionescu si premierul de atunci, Ionel Bratianu.
Cu toate acestea, existau fapte care alimentau aceste informatii. Generalul american Bandholtz, aflat in Budapesta, aminteste, intr-una dintre telegramele catre superiorii sai la Paris, ca, in data de 12 octombrie, la un banchet desfasurat in capitala Ungariei, principele Carol al Romaniei s-a laudat ca va fi regele Ungariei. Premierul maghiar din 1919, Istvan Friedrich, a afirmat in niste interviuri date in anul 1921, legate de uniunea dinastica romano-maghiara, ca in Budapesta "insusi principele Carol, care locuia la Hotel Hungaria, conducea aceste tratative, adesea personal". Tratativele au continuat si dupa retragerea armatei romane din Budapesta, in toamna anului 1919. "La inceputul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad isi manifesta ingrijorarea cu privire la actiunile unor persoane din Budapesta in vederea realizarii unei uniuni personale a Ungariei si Romaniei, sub sceptrul Majestatii Sale Regele Ferdinand", scrie Lucian Leustean.
Tot el afirma ca ideea era agreata de Regele Ferdinand si de maresalul Alexandru Averescu. Astfel de proiecte au fost reactivate dupa esecul celor doua tentative, din anul 1921, ale imparatului Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei. Unul dintre proiectele uniunii dinastice ar fi fost casatoria uneia dintre fiicele Regelui Ferdinand al Romaniei cu arhiducele Joseph de Habsburg, iar noua pereche sa fie instalata pe tronul vacant al Ungariei. Guvernul Romaniei a dezmintit ca ar agrea un astfel de plan. In martie 1922, rapoarte ale diplomatilor straini consemneaza o vizita in Budapesta a lui Anton Mocioni, unul dintre apropiatii Regelui Ferdinand, in care acesta ar fi discutat posibilitatea ca principele Nicolae al Romaniei sa fie incoronat rege al Ungariei.
Negocierile de la Sinaia
De partea ungara, cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare erau contii Banffy si Teleki. In vara anului 1922, contele Miklos Banffy, fost ministru de Externe si fost ambasador ungar la Paris, a renuntat la cariera sa din Ungaria, s-a intors in Transilvania, a solicitat si a obtinut cetatenia romana. Decorat de Horthy inainte de a parasi Ungaria, contele Banffy a fost bine primit de Regele Ferdinand in Romania, iar monarhul a oferit chiar si o receptie in onoarea celui care pledase atat de insistent pentru uniunea dinastica a celor doua tari. Un raport al Directiei Politiei si Sigurantei Statului din Ministerul de Interne din Bucuresti arata ca, dupa intoarcerea contelui Banffy, acesta ar fi negociat timp de doua saptamani, la Sinaia, cu Regele Ferdinand. Acelasi raport consemneaza ca tratativele de uniune ar fi esuat din pricina opozitiei taranilor romani din Transilvania, care se temeau ca nobilii maghiari isi vor recastiga pamanturile, dar si a liberalilor lui Bratianu, care se temeau ca maghiarii ar fi primit rolul preponderent in noul stat.
Rolul armatei române
Unul dintre lucrurile despre care manualele de istorie vorbesc foarte putin este faptul ca amiralul Miklos Horthy a ajuns la putere ca efect indirect al actiunilor armatei romane. Mai precis, in anul 1919, armata romana a intrat in razboi cu Republica Ungara a Sfaturilor sau Republica Sovietica Ungara. Este vorba de un stat de tip sovietic, instaurat de liderul comunist ungur Bela Kun in Ungaria, imediat dupa finalul primului razboi mondial. Republica Sovietica Maghiara era sustinuta de Lenin, cel care crease primul stat sovietic in Rusia. Bela Kun a refuzat sa accepte rezultatul primului razboi mondial si pierderea unor teritorii de catre Ungaria. Drept urmare, el a atacat si a infrant armatele cehoslovace. Armata ungara a intrat si in Transilvania, unde s-a ciocnit de armata regala romana.
Romanii au inceput o ofensiva de mari proportii, in urma careia au cucerit cea mai mare parte a teritoriului Ungariei, inclusiv capitala Budapesta. Bela Kun a fost nevoit sa capituleze, apoi a fost rasturnat de la putere si nevoit sa fuga in Rusia Sovietica, unde a sfarsit asasinat din ordinul lui Stalin. Armata romana a facilitat instaurarea unui regim de dreapta care avea sa deschida drumul spre putere al lui Horthy, in martie 1920. Istoricul clujean Leonard Horvath spune ca Horthy a primit titlul de guvernator al Ungariei tocmai pentru ca armata romana a desfiintat republica sovietica din Ungaria si pentru ca a favorizat un regim autoritar de dreapta. "Horthy a fost cel de-al doilea guvernator al Ungariei din istorie, dupa Iancu de Hunedoara", spune uistoricul Leonard Horvath. Ironia sortii a facut ca Horthy sa le ia Ardealul de Nord romanilor, peste 20 de ani.
Amiralul Horthy este una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei recente a Europei de Est. Imaginea sa este marcata puternic negativ de faptul ca Miklos Horthy a fost unul dintre cei mai apropiati aliati ai dictatorului nazist Adolf Hitler. In aceasta calitate, el a luat parte la cel de-al doilea razboi mondial, de partea puterilor Axei, alianta dominata de Germania nazista. si tot Miklos Horthy a taiat bucati insemnate din partea celor trei state vecine Ungariei, care in perioada interbelica formasera Mica Antanta: Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia. Astfel, el a ocupat Transilvania de Nord, o parte din Slovacia istorica, azi teritoriu ucrainean, si Voivodina.
Ocupatia maghiara din perioada celui de-al doilea razboi mondial a fost marcata de atrocitati. Cazurile romanilor ucisi la Ip ori la Traznea sau cazul contelui criminal Albert Wass sunt exemple ale terorii horthyste din timpul razboiului. De aceea, Miklos Horthy este considerat o figura odioasa. Dupa terminarea razboiului, amiralul Horthy a fost retinut de trupele americane, fiind adus in calitate de martor in Procesul de la Nürnberg. Aliatii au refuzat ulterior cererea Iugoslaviei ca Horthy sa fie judecat pentru crime de razboi. Dupa ce a fost eliberat, Horthy s-a stabilit in Portugalia, unde si-a scris memoriile pe care le-a publicat in 1956, cu un an inainte sa moara.
Istoricul Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babes-Bolyai, spune ca noile informatii nu au cum sa schimbe imaginea personajului Horthy. "Practic, Miklos Horthy, amiralul fara flota, cum i s-a spus, este un personaj fara dubiu vinovat si doar in vremuri tulburi s-ar putea pune sub semnul intrebarii aceasta vinovatie. Noi aveam aceeasi problema cu maresalul Antonescu. Mie imi ajunge episodul Transnistria ca sa imi dau seama ca Antonescu a fost un mare calau. Acest personaj Miklos Horthy m-a amuzat intotdeauna prin pretentiile anumitor istorici revizionisti, care spun ca acest personaj a fost mult mai complex si mult mai putin vinovat decat succesorul sau. si daca a arborat aparenta unui tatuc binevoitor, el este un mare vinovat al istoriei. Ca un amanunt picant, Horthy s-a insurat la Arad si, ca aradean, cunosc biserica in care a avut loc ceremonia.
O ironie a istoriei a fost aceea ca el nu ar fi ajuns la putere daca Antanta nu ar fi delegat armata romana sa termine cu Republica Ungara a Sfaturilor", spune Ovidiu Pecican.
Amiralul fara flota
Amiralul Miklos Horthy a fost comandantul flotei austro-ungare din Marea Adriatica in timpul primului razboi mondial. Istoricul Dumitru Suciu, in cartea sa "Anul 1918 in Europa Centrala si Rasariteana. Ideea de Europa Unita", scrie ca Miklos Horthy a predat flota austro-ungara la sfarsitul conflagratiei in mainile iugoslavilor. Predarea flotei a avut loc in celebrul oras croat de azi Pula, unde se afla una dintre bazele marinei austro-ungare. De atunci, Horthy a fost poreclit "amiralul fara flota".
Demis de Hitler
Miklos Horthy a condus Ungaria pana in anul 1944. Atunci, el a fost demis de aliatul sau nazist, Adolf Hitler, si inlocuit cu un fascist si mai radical, Ferenc Szallasy, conducatorul Partidului nazist al Crucilor cu Sageti din Ungaria. Unul dintre motive a fost acela ca Horthy initiase tratative secrete pentru scoaterea Ungariei din cel de-al doilea razboi mondial.