Aloe Vera

Aloe vera este o specie de plantă suculentă originară din Africa de Sud, Madagascar și peninsula Arabică. Specia nu prezintă populații naturale, deși alte aloe sunt prezente în Africa de nord."^[1] Specia este adesea folosită în fitoterapie de la începutul secolului I e.n., fiind menționată în Noul Testament (Ioan 19:39 Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe.... ).^[2] Totuși, nu este clar dacă termenul aloe descris în Biblie se referă la Aloe vera. Extractele de A. vera sunt folosite pe scară largă în cosmetică și medicina alternativă, susținându-se că au proprietăți de reîntinerire, vindecare sau analgezice.^[3][4][5] Nu există, însă, dovezi științifice clare ale eficienței sau ale siguranței folosirii de extract de A. vera în scopuri cosmetice sau medicale, iar dovezile care apar sunt adesea contrazise de alte studii.^[6][7][8][9] Există doar câteva dovezi preliminare că extractele de A. vera ar putea fi utile în tratamentul diabetului și în cazul nivelului ridicat de lipide în organismul uman.^[8] Aceste efecte pozitive par a se datora prezenței unor compuși cum ar fi manan, antrachinonă și lectine.
Clasificare științifică: regn: Plantae, încrengatura: Magnoliophyta, clasa: Liliopsida, ordin: Asparagales, familie: Asphodelaceae, gen: Aloe, specie: A. vera.
Cu totii am auzit de aceasta planta, de capacitatile ei de vindecare si de numeroasele produse aparute pe piata medicinei naturiste ce contin, in diferite proportii, suc extras din frunzele ei. Se spune ca inca din cele mai vechi timpuri –exista dovezi cum ca a fost utilizata de peste 3500 de ani- ea a fost folosita in tratarea diferitelor afectiuni, fiind considerata un dar dat de catre zei pentru a-i ajuta pe oameni sa traiasca mai mult si mai bine. In antichitate a fost folosita de catre persi, greci, egipteni, romani, dar si de civilizatii de pe continentul African, cat si de pe cel Asiatic - India, Japonia, Filipine.
Din diversele cercetari s-a descoperit ca exista peste 250 de tipuri diferite de Aloe, dintre care cele mai cunoscute sunt: Aloe Africana –cea mai cautata specie de aloe pana la descoperirea Aloe Vera; Aloe Ferox - consumata in deosebi in Estul indepartat, de catre japonezi, chinezi si taiwanezi; Aloe Socotrina - cea mai raspandita si comercializata specie de aloe inca din Evul Mediu.
Aloe Vera este o planta salbatica originara din Barbados si are doua specii, una verde si una albastra. Ambele au aproximativ aceleasi efecte terapeutice, dupa ce planta a ajuns la maturitate. Aloe Vera verde poate fi utilizata dupa 4 sau chiar 5 ani, pe cand speciei albastre ii trebuie sub 3 ani.

 Planta miraculoasa

Principalele specii utilizate inca din Antichitate au fost denumite de botanisti diferit. Intre acestea, de mentionat sunt: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc. Aceste specii sunt plante xerofite (de locuri aride), care retin insa in frunze mari cantitati de apa si se aseamana cu speciile de Agave. Sunt plante robuste, cu tulpina scurta, care poarta un buchet de frunze alungite, groase, carnoase, cu aspect ornamental. Toate sunt considcrate plante medicinale, mai putin specia cultivata la noi in ghivece ca planta ornamentala (Aloe arborescens).
Compozitie chimica
Componentul principat este aloina, care cantitativ este intre 40-50%. Este o substanta greu solubila in apa si nu poate fi scindata decat sub actiunea unor agenti de oxidare. Aloina este insotita de rhamnozidele ei (alantozidele A si B). Rasina de Aloe mai contine cantitati mici de aloe-emodina, crizofanol sub forma libera sau heterozidica. Pe langa derivatii antracenici, rasina de Aloe mai contine si alte rezine (10-20%), ulei esential in cantitati foarte mici, aloerezina, saruri minerale etc.
In prezent, prin prelucrari speciale, o buna parte din derivatii antracenici (cu actiune purgativa) sunt indepartati, punandu-se accentul pe continutul foarte mare in aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman si 7 aminoacizi esentiali care nu pot fi sintetizati de organism. Gelul de Aloe vera mai contine enzime si fitohormoni cu rol important in metabolismul celular, peste 20 minerale si microelemente absolut necesare organismului: calciu, fos-for, Ber, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum si toate vitaminele necesare zilnic omului. Dintre plante, este singura in care s-a identificat vitamina B12. Produsele moderne pe baza de Aloc vera mai contin lignina si saponozide, precum si alte substante active care actioneaza sinergic.
Efecte
In trecut, rasina de Aloe era considerata ca cel mai eficient produs laxativ purgativ vegetal de tip antrachinonic. Actiunea este in functie de doza: in doze de 0,02-0,06 g are actiune tonic stomahica si colagoga (faciliteaza evacuarea bilei secretate de vezica biliara). In doze de 0,10 g, are actiune laxativa, iar in cantitate de 0,20-0,50 g este purgativ.
In prezent, rasina de Aloe se utilizeaza din ce in ce mai putin, din cauza prezentei derivatilor antrachinonici care sunt pusi sub semnul intrebarii, deoarece utilizarea indelungata ar favoriza dezvoltarea cancerului colono-rectal. De aceea, se procedeaza la eliminarea antracenozidelor prin procedee specifice tehnicii farmaceutice, preparatele pe baza de Aloe vera capatand alte valente terapeutice.

Dintre proprietatile preparatelor moderne de Aloe vera, le vom mentiona pe cele mai importante:
Capacitatea de penetrare – produse din aceasta planta, studiate si aprobate de cele mai competente foruri stiintifice internationale, au demonstrat ca gelul de Aloe penctreaza pana la al saptelea nivel, de la piele pana la os, antrenand substantele active. Apa si solutiile apoase (infuzii, decocturi, macerate) patrund doar doua straturi ale pieiii.
Actiunea antiinfectioasa, respectiv proprietatile antibacteriene, antiparazitare, antivirale, este remarcabila. Aceste preparate moderne intaresc capacitatea sistemului imunitar si stimuleaza regenerarea celulara prin tonifierea acestei functii. Nu este de neglijat nici actiunea sedativa, ele inducand o stare de calm si relaxare. Prin marirea diurezei in actiune detoxifianta, regleaza metabolismul general.

Recomandari
— stimularea digestiei, circulatiei sanguine, limfatice, a functiei hepatice, colecistului si rinichilor;
— in diabetul non-insulinodependent, regleaza metabolismul glandei pancreatice sau chiar vindeca aceasta boala dupa un tratament de cel putin sase luni. In diabetul insulinodependent scade doza zilnica necesara cu pana la 50%;
— in ulcerul gastroduodenal are actiune cicatrizanta si antibacteriana asupra Helicobacter pylori, in special daca se asociaza cu Hydrastis canadensis si cu factorul U, antiulceros din sucul celular de Varza alba;
— in afectiunile hepatobiliare stimuleaza secretia de interferon, care, dupa cum se stie, joaca un rol esential in vindecarea hepatitelor virale B si C si, in acelasi timp, stimuleaza regenerarea celulei hepatice;
— in afectiunile oculare reduce opacitatea cristalinului in cataracte, amelioreaza vederea in cazurile de miopie si hipermetropie si vindeca blefaritele si conjunctivitele;
In tratamentul extern se recomanda in plagi, atat pentru efectul dezinfectant cat si pentru cicatrizarea ranilor; in durerile reumatismale, prin aplicarea gelului de Aloe se obtine o diminuare a acestora. Se recomanda asocierea tratamentului extern cu cel intern.
In alergii, preparatele de Aloe vera atenueaza pruritul si previn eruptiiie cutanate; la fel si in unele dermatite, se recomanda asocierea tratamentului extern cu cel intern.
La prima vedere, recomandarile de utilizare a preparatelor pe baza de Aloe vera ar parea prea multe. Dar, aceste produse nu pot fi considerate medicamente care se adreseaza unui organ afectat; ele se adreseaza intregului organism. Datorita complexitatii compozitiei chimice, substantele active, prin actiunea lor sinergica, au efecte favorabile asupra intregului organism.
In prezent, in stadiul experimental se afla si alte produse din aceasta „miraculoasa planta”, ca factor colagen, in aplicatii topice, asupra sistemului imunitar si pentru efectele antiinflamatorii, ca antioxidant in bolile canceroase, in psoriazis, in ulcerul peptic etc. Pe masura ce rezultatele clinice vor confirma aceste efecte si aplicatii terapeutice, gama afectiunilor care pot beneficia de produsele din Aloe vera se va largi.
Contraindicatii
Produsele pe baza de Aloe vera pot avea efecte adverse sau reactii secundare la unele persoane sensibile. In literatura de specialitate se mentioneaza, in rare cazuri, o hipersensibilitate la unele produse pe baza de Aloe, dupa o utilizare indelungata, care se manifesta prin dermatite. Se pare insa ca acestea se datoreaza calitatii produselor insuficient purificate. Unele persoane sunt sensibile la produsele care contin acid citric si sorbat de potasiu, ca si alti conservanti.
Si unele sortimente de „Aloe amar”, probabil din cauza glicozidelor antrachinonice care nu au fost eliminate din gelul de Aloe prin procedee tehnologice adecvate, pot produce, dupa ulilizare indelungata, efecte secundare.
 Afectiunile tratate de Aloe Vera
Aceasta planta are frunze lungi, cu spini pe margini, iar in interiorul ei se gaseste un gel. Cu cat se demareaza mai multe studii, cu atat de descopera ca aceasta aduce mai multe beneficii. Ea trateaza afectiuni cutanate (psoriazis, micoze, eczeme, seboree, eruptii cutanate), afectiuni intestinale (ajuta la digestia proteinelor, normalizeaza tractul intestinal, echilibreaza nivelul bacteriilor digestive, este utila in caz de indigestie), afectiuni respiratorii, intareste sistemul imunitar si distruge virusii.
Aloe Vera accelereaza si normalizeaza metabolismul, regenereaza vilozitatile intestinale si detoxifica organismul. In plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator si poate chiar stimula regenerarea celulara. Ea hraneste, detoxifica, normalizeaza tractul digestiv si favorizeaza absorbtia alimentelor.
In general, din aceasta planta se prepara un gel, folosit atat in industria cosmetica, unde are rolul de a hidrata si ingriji pielea. Acest gel grabeste vindecarea ranilor, controleaza acumularea de fluide in corp si calmeaza inflamatiile. De asemenea, acest gel reduce discomfortul si inflamatiile cauzate de baterii si fungi.
Aloe Vera este utilizata in terapia diferitelor afectiuni: alergie, astm, anemie, artrite, artroze, afectiuni ale prostatei, afectiuni ale unghiilor, abcese, boli carentiale, bronsite, colita intestinala, cefalee, cistite, crampe musculare, combaterea efectelor secundare ale chimioterapiei si radioterapiei, cataracta, constipatie cronica, diabet zaharat, depresii, entorse, escoriatii, eruptii cutanate, foliculite, furunculoze, faringite, gingivite, hemoroizi, herpes, hepatita cronica, insomnie, inflamatii cutanate, infectii fungice, intinderi musculare, ligamente, intepaturi de insecte, keratroza, keratite, pancreatita cronica, psoriazis, piele uscata, scleroza multipla, unghie incarnata, urticarie, viroze, vergeturi, varice, zona zoster. Desi inca multe studii nu sunt finalizate, se pare ca acesta planta are si o oarecare valoare in tratamentul cancerului si al atritelor. Companiile cosmetice folosesc diferite parti ale plantei pentru a fabrica produse de machiaj, servetele umede, sapunuri, creme de protectie solara, lotiuni si sampoane.
Sucul de Aloe Vera grabeste regenerarea celulara si impiedica imbatranirea pielii. Un tratament cu aceasta planta previne aparitia ridurilor. Este necesar ca, de cateva ori pe saptamana sa se aplice comprese cu suc de aloe, timp de zece minute. De asemenea, planta se mai poate folosi si pentru tratarea pielii uscate.
Aloe Vera poate fi cultivata chiar si in apartamente, planta nefiind foarte pretentioasa. Totusi, este bine ca, atunci cand vreti sa va folositi de proprietatile ei in tratarea unei afectiuni, sa cereti parerea unui specialist in medicina naturista.
  De ce este Aloe Vera atat de benefica?
Pare incredibil ca o singura planta sa poata vindeca atat de multe si diverse afectiuni. Motivul pentru care ea si-a castigat in timp titlul de “regina plantelor” este numarul incredibil de mare de substante pe care il contine.
In sucul din interiorul frunzelor se gasesc vitamine (vitamina A – lupta impotriva radicalilor liberi; vitaminele B1, B2, B3, B6, B9, B12 – toate cu efecte in detoxifierea organismului, anemii sau carente; vitaminele C si E – extrem de importante in stabilizarea membranei celulare sau in intarirea sistemului imunitar), substante minerale (Aloe Vera contine 20 de minerale extrem de importante dintre care se numara urmatoarele: calciu, fosfor, potasiu, fier, sodiu, clor, mangan, magneziu, cupru, crom, zinc), laxative (12 antrachinone, care asigura un efect analgezic, antibacterian, antifungic cat si antiviral: aloina, acidul de Aloe, emodin de Aloe si multe altele), aminoacizi sau proteine care furnizeaza energie (contine 7 din cei 8 aminoacizi esentiali -izoleucina, valina, lizina- si 11 din cei 14 neesentiali -serina, prolina- de care organismul nostru are nevoie).
De asemenea, Aloe Vera mai contine si numeroase enzime (celulaza, catalaza, proteaza, lipaza etc, ), mono si polizaharide (celuloza, glucoza, manoza, acemannan), steroizi (cu efect antiinflamattor, antiseptic si analgezic: lupeol, calerina, compestrina),hormoni (cu efect antiinflamator si regenerator: auxina, gibberelina) si acid salicilic.

Denumita de vechii egipteni si chinezi "elixirul tineretii", "planta nemuririi" sau "remediu armonios", Aloe Vera este o planta medicinala care are efecte benefice asupra sanatatii si totodata este principalul ingredient utilizat in industria cosmetica. Niciun studiu realizat pana in prezent nu a fost in masura sa explice cum poate o planta atat de mica sa faca minuni foarte mari. Felul in care compusii sai lucreaza intr-un mod miraculos tratand sau atenuand unele dintre cele mai grave boli, precum cancerul sau SIDA, este inexplicabil. Planta Aloe Vera sau "Aloe Barbadensis" este originara din Africa de Nord si este raspandita in zonele unde terenurile sunt fertile si clima blanda. Aspectul exterior este asemanator cu cel al unui cactus, iar interiorul are un miez suculent, format in cea mai mare parte din apa. Aceasta planta este recunoscuta in intreaga lume si a fost intens folosita din cele mai vechi timpuri pentru caracteristicile sale vindecatoare extraordinare. Fiecare civilizatie a folosit-o pentru efectele benefice asupra sanatatii si frumusetii. Egiptenii folosesc aloe impreuna cu alte plante medicinale pentru anomalii interne si externe. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, Aloe Vera a fost folosit la tratarea victimelor care au avut de suferit in urma catastrofei de la Hiroshima si Nagasaki, datorita capacitatii sale de a atenua durerea pacientilor si de a reface tesuturile pielii.

Proprietatile plantei Aloe Vera:

Substanta intrebuintata este gelul de aloe, un lichid gros, vascos, continut de frunzele plantei. Acestea sunt folosite la tratarea arsurilor impreuna cu aloina - un lichid laptos, amar, galbui, care este folosit si ca un laxativ.

Planta contine 20 de minerale (calciu, magneziu, zinc, crom, seleniu), 12 vitamine (A, B, C, E, acid folic), 20 din cei 22 de aminoacizi necesari pentru organismul, peste 200 de componente active, inclusiv enzime si polizaharide.

Efecte benefice pe care le are Aloe asupra organismului uman:

- Sustine functia imunitara datorita celor 23 de peptide continute.

- Accelereaza si reglementeaza metabolismul.

- Purifica organismul de toxine.

- Are efect antiseptic (distruge bacteriile, virusurile si ciupercile).

- Dezinfecteaza ranile si previne infectiile.

- Stimuleaza procesul de reinnoire a celulelor.

- Contribuie la functionarea optima a sistemului digestiv.

- Ofera intregului organism o stare generala de echilibru.

- Afectiuni tratate cu Aloe Vera:

- Aloe Vera s-a dovedit a fi foarte eficient in tratarea alergiilor, afectiunilor mai complicate, plagilor si infectiilor pielii.

Cu ajutorul acestei plante pot fi tratate multe afectiuni interne si externe precum astmul bronsic, virozele, artritele, artrozele, gingivita, bronsita, faringita, inflamatiile intestinale, constipatiile, obezitatea, entorsele si inflamatiile cutanate. Eficacitatea plantei a fost demonstrata si in tratarea cazurilor de anemie, insomnie si depresie. Aloe Vera mai ajuta si la diminuarea efectelor secundare care apar dupa tratamentele impotriva diabetului, hepatitei, pancreatitei si sclerozei multiple. Planta Aloe Vera pote fi consumata impreuna cu fructe, sub forma de suc natural, deoarece contine multe vitamine si tonifica organismul. De asemenea este recomandat ca sucul din frunze de Aloe sa fie consumat in orice anotimp. Vara previne deshidratarea, iarna ne apara de raceala si gripa.

Epopeea lui Ghilgameş

( scris de Daniel Apostolu )
Element definitoriu al fiintei umane este si creatia. Insa nu oricine poate sa creeze lucrari literare care dupa mii de ani sa-si mentina prospetimea artistica, valoarea si placerea de a fi citite sau ascultate. Cu toate acestea, locuitorii „tarii dintre rauri”, tinutul minunat si misterios dintre Tigru si Eufrat, au reusit. Cine nu-l proslavea in Mesopotamia, si nu numai, pe eroul Ghilgames, conducator legendar al cetatii Uruk? Epopeea lui Ghilgames este creatia sumerienilor, insa aceasta a depasit granitele spatiale si temporale ale regatului sumerian. Au fost descoperite diferite versiuni ale epopeei in mai multe limbi: sumeriana, hitita, neobabiloniana.

In jurul anului 1850 Austen Henry Layard si Hormuzd Rassam au inceput explorarea la Ninive a palatului lui Senacherib (704 -681 i.Chr.). Surpriza acestor sapaturi a constituit-o descoperirea a aproximativ 25.000 placi si parti de placi alcatuind biblioteca marelui rege Assurbanipal (668-627 i.Chr.). Placile erau din pamant ars, scrise cu caracter cuneiform in limba assiriana, cat si neobabiloniana si cuprindeau descrieri ale razboaielor si faptelor vitejesti ale regilor si imparatilor assirieni si babilonieni, opere literare, insemnari astronomice, diverse acte. "Regele lumii" - regele Assiriei - adunase in biblioteca sa toate operele literare si stiintifice cunoscute in acele timpuri, aproape 1500 de titluri.

La inceputul deceniului opt al secolului al XIX-lea, unul dintre primii assirologi, George Smith a facut cunoscuta mai ales una dintre tablitele descoperite in biblioteca de la Ninive a unei povestiri a potopului care amintea de cea a Bibliei. Povestea potopului constituie a XI-a tableta a "Epopeei lui Ghilgamesh". Descoperirea sa a fost descrisa in lucrarea „ Assyrian discoveries an account of explorations and discoveries on the site of Noineveh, during 1873 and 1874” si mai taziu in 1891 in "Assyriologische Bibliothek" (vol. III).

Ulterior, au fost descoperite si alte fragmente, in diferite limbi ce descriau faptele vitejesti ale eroului Ghilgames. Textul epopeei a fost reconstituit de Paul Haupt. Alaturi de fragmentul din biblioteca lui Assurbanipal alte doua fragmente au fost date la lumina de Friedrich Delitzsch. Acestea se refereau la legenda despre potop iar unul dintre ele, era scris in limba neobabiloniana. Alte trei parti ale epopeei dateaza din vremea primului imperiu babilonian. Odata cu descoperirea ei, „Epopeea lui Ghilgames” devine opera literara orientala cea mai tradusa si dezbatuta.

In limba romana epopeea a fost tradusa din limbile germana si franceza de catre Ioan Mihalcescu in anul 1920 la „Tipografia Cartilor Bisericesti”. O a doua varianta in limba romana apartine Virginiei Serbanescu si lui Alexandru Dima, traducere aparuta in anul 1967 si reeditata ulterior.

Acest poem a fost creat in mileniul III i.Chr. Din cele 3600 de versuri pe care se banuieste ca le-a avut in forma sa initiala nu au ajuns la noi decat aproape jumatate. Opera babiloniana descoperita s-a infiripat din vechi poeme si balade sumeriene dintre care ni s-au pastrat un numar de sase si anume: „Ghilgames si Tara celor vii”, „Ghilgames si Taurul ceresc”, „Potopul”, „Moartea lui Ghilgames”, „Ghilgames si Agga din Kis” si „Ghilgames, Enkidu si Infernul”, aceasta impartire apartinand lui Al. Dima. In schimb I. Mihalcescu a impartit epopeea in patru parti: „Legarea prieteniei dintre Ghilgames si Enkidu”, „Faptele vitejesti ale celor doi eroi”, „Cautarea vietii vesnice”, „Aratarea spiritului lui Enkidu lui Ghilgames”.

„Epopeea lui Ghilgames” este alcatuita din 12 placi dintre care ultima are un caracter distinct.

Inca din primele versuri sesizam dorinta poetului sau poetilor anonimi de a-l slavi pe Ghilgames „cel care a vazut totul pana la marginea lumii/Cel care a stiut totul si a cunoscut totul”. Ghilgames este fiul zeitei Ninsun si al unui muritor „doua treimi din el sunt divine si o treime omeneasca”, dar poemul este dominat in primul rand de componenta umana a eroului. Divinitatea sa este dezvaluita de frumusetea, curajul, mandria sa. El este regele Urukului pastorul cetatii si al oamenilor. Ghilgames, cel care a inconjurat Urukul cu ziduri puternice este un despot crud, femeile ii servesc poftelor sale sexuale, barbatii sunt trimisi in razboaie. Supusii impovarati de opresiunile la care sunt obligati cer ajutor „superiorilor” regilor: Zeii, pentru a-i elibera de stapanul lor. Anu, tatal zeilor, zeul cerului si protectorul cetatii Uruk, ordona lui Aruru, zeita zamislirii de a da viata unui alt Ghilgames pentru ca cei doi sa se impotriveasca unul altuia, iar Urukul „sa-si gaseasca linistea”.

Cel creat este Enkidu, semi salbatic, mai mult animal decat om. Enkidu traieste in grote si terenuri necultivate, printre gazele si fiare salbatice, nu cunoaste civilizatia si este dotat cu o forta colosala.

Ghilgames il vede mai intai in vis, apoi afla de existenta lui printr-un vanator trimis la rege la povata tatalui sau. De la Ghilgames va primi ocurtezana cu misiunea de a-l seduce. Cum forta lui Enkidu era foarte mare era necesara domesticirea sa prin poftele sexuale specifice atat omului, cat si animalelor. Curtezana reuseste sa-l seduca pe Enkidu; se unesc timp de sapte zile si sapte nopti si ajunge sa-l faca om. Dupa ce animalele se sperie de omul din el, Enkidu o urmeaza pe curtezana in oras, la Uruk. Intre oameni, Enkidu invata ce inseamna civilizatia. Aici il va intalni pe regele Ghilgames. Infruntarea dintre cei doi fiind inevitabila, fiecare dintre ei incearca sa se impuna asupra celuilalt. Natura divina a lui Ghilgames isi va spune cuvantul, regele invinge, dar leaga prietenie pe viata cu Enkidu.

Cei doi prieteni sunt in cautare de faima, astfel ca pleaca sa-l invinga pe Huwawa (in alte texte Humbaba), paznicul padurii cedrilor, pus in aceasta demnitate chiar de catre zei. Pregatirea celor doi prieteni in vederea infrangerii lui Huwawa este laborioasa, primesc sfaturi de la batranii cetatii, le sunt facute special pentru aceasta lupta arme, demne de asemenea eroi. Huwawa este temut de muritori, strigatele lui „sunt ca vuetul potopului,/ Gura lui e insasi Focul, rasuflarea-i moarte”. Eroii Urukului il gasesc pe Huwawa intr-o padure cu cedri fabulosi si reusesc dupa mai multe peripetii sa-l invinga. Ca semn al victoriei aduc la Uruk capul lui Huwawa pe care il trag in teapa dinaintea marii porti a Cetatii.

La intoarcerea victorioasa in Uruk, Ghilgames primeste avansuri de la zeita Ishtar, zeita a dragostei. Daca prima oara cand Ishtar si Ghilgames trebuiau sa se intalneasca, eroul nostru a fost impiedicat de Enkidu care l-a provocat la lupta, de data aceasta Ghilgames o refuza pe Ishtar. Slavita zeita este invinuita de a-si fi distrus toti iubitii si de a fi „pacura care manjeste omul”. Viata zeitei este guvernata de infidelitate si de cruzime. Refuzul si jignirile lui Ghilgames o fac pe Ishtar sa ceara tatalui sau, Anu, trimiterea asupra pamantenilor, dar mai ales impotriva ofensatorului ei a „Taurului ceresc”. In schimbul distrugerilor provocate de Taur, Ishtar va da 7 ani de rod.

Enkidu si Ghilgames unindu-si inca o data fortele vor reusi sa ucida „Taurul Ceresc”. Imbatat de victorie, Enkidu sfideaza zeita si o insulta. Aceasta se razbuna si ii da o boala, iar dupa 12 zile de agonie moare. Ghilgames sufera la moartea prietenului sau si este incosolabil.

Dupa inmormantarea prietenului sau, Ghilgames pleaca in desert inspaimantat de perspectiva mortii. Pierderea tovarasului sau il face sa-si dea seama de nefericirea de a fi muritor. Chiar daca are aproape totul, eroul nostru tinteste spre supremul ideal: nemurirea, si pleaca in cautarea ei. Secretul nemuririi considera ca il poate afla de la Utnapistim, cel care a supravietuit potopului si a capatat de la zei viata vesnica . Cautarea nemuririi duce la noi aventuri, trecerea prin mai multe probe. Poarta soarelui ii este deschisa de catre paznici: oamenii-scorpii, care discern in el cele doua treimi de divinitate. Ghilgames este indrumat catre Utnapistim de unul dintre oamenii scorpie „ pe calea pe care o strabate Soarele in timpul noptii”. Umbla 12 leghe in tenebrele subterane ajungand la malul marii cele adanci, la nimfa Siduri. Siduri incearca sa-l intoarca din drumul sau. Nereusind sa-l abata de la dorinta sa, Siduri il povatuieste pe Ghilgames sa se duca la Unsanabi, corabierul lui Utnapistim „cel de pe taramuri indepartate”. In cele din urma il gaseste, Ghilgames afland de la acesta ca nu poate capata nemurirea, aceasta nu va fi nicicand a oamenilor, pentru ca vesnicia-i taina zeilor.

Totusi, Utnapistim, alaturi de sotia sa, singurii oameni nemuritori si supravietuitori ai Potopului, ii dezvaluie taina Potopului si a Nemuririi. Astfel, pentru a capata nemurirea, eroul din Uruk trebuie sa nu doarma timp de sase zile si sapte nopti. Insa Ghilgames nu indeplineste aceasta conditie, adormind, datorita demonului mortii. La rugamintile sotiei sale, Utnapistim il indruma pe Ghilgames catre o alta cale de a dobandi nemurirea: aceea de a lua de pe malul marii o anumita buruiana. Ghilgames izbandeste in incercarea sa de a dobandi nemurirea. Dorinta sa este de a se intoarce la Uruk si de a-si face supusii nemuritori. Impreuna cu Ursanabi pleaca spre Uruk. La un popas, Ghilgames face baie intr-un izvor cu apa proaspata, profitand de neatentia sa, un sarpe ii fura buruiana vietii.

Tableta a XII-a este distincta de restul operei. In aceasta parte - varianta -, Enkidu traieste dar pleaca in Infern sa-i caute stapanului si prietenului sau doua instrumente muzicale, ale caror muzica fermecasera pe toti. Duhul lui Enkidu se intoarce in Infern si ii descrie lui Ghilgames viata de apoi.

Miturile assiro-babiloniene afirma ca omul a fost creat ca sa fie slujitor al zeilor, asa cum omul e menit sa-l slujeasca pe om. Regele fiecarei cetati sumeriene era in acelasi timp preot al divinitatii protectoare a orasului, era intermediarul intre zei si oameni. Ghilgames este eroul sumerian, conducatorul Urukului, rege tiranic, apoi aventurier. El ilustreaza intr-o maniera dramatica conditia umana chiar daca doua treimi din el sunt divine. Ghilgames este mereu in cautarea unui ideal: cat mai multe femei, intarirea si infrumusetarea orasului, mari fapte de arme si in final tinde sa obtina nemurirea menita zeilor. Ghilgames este un om adevarat care iubeste si uraste, plange si se bucura, lupta si este abatut, spera si cunoaste disperarea.

Enkidu este cel menit de zei sa imblanzeasca caracterul semet al lui Ghilgames. Enkidu est „omul salbatic” pentru ca apoi sa devina cel intelept, este complementarul lui Ghilgames. Cu exceptia zeilor, celor doi nimic nu le sta in cale. Legarea prieteniei dintre cei doi este petcetluita prin prezentarea lui Enkidu zeitei Ninsun, mama lui Ghilgames. Ghilgames este personajul central al acestei capodopere literare. Ghilgames este amintit in „Vechiul Testament” sub numele de Nimrod („Geneza”, X, 8-9), fiind stapan peste Babilon, Uruk, Akkad. De asemenea, el este amintit si de o legenda greaca.

P. Jensen considera ca numarul tabletelor nu este intamplator, placile sunt simbolul celor 12 fiinte sau grupe de fiinte care compun semnele zodiacale. Cele 7 paini pe care le pregateste sotia lui Utnapistin pentru drumul eroului coincid cu cele 7 varste ale vietii dupa credinta sumeriana si akkadiana. Ghilgames este socotit un mit al Soarelui, iar faptele sale ar fi trecerea Soarelui in fiecare an prin cercul zodiacal.

Un alt mit intalnit atat in Epopeea lui Ghilgames cat si in Biblie este mitul creatiei: zeita Anuru il creeaza pe Enkidu la fel cum va face Dumnezeu cu Adam. In mitologia greaca in mod asemanator este episodul Pygmalion cu Galateea. Tot in mitologia greaca un personaj al lui Ghilgames este Hercules, fiul lui Zeus si al unei femei de pe Pamant. Hercules are si el un tovaras de arme si lupta impotriva unui monstru, la fel cum o va face Sfantul Gheorghe impotriva dragonului – mitul monstrului.

Moartea tovarasului de arme si cautarea vietii vesnice sunt motive des intalnite in literatura culta si populara universala. Legati printr-o fratie de sange vor fi si alti eroi legendari: Castor si Pollux, Achile si Patroclu. Parte din ispraviile lui Alexandru Macedon din legendele dedicate lui sunt inspirate in unele parti de Epopeea lui Ghilgames. Ca si Izdubar – alt nume al lui Ghilgames, Alexandru rataceste si el printr-un tinut al intunericului si groazei in cautarea apei datatore de viata.

Un episod important este descrierea Infernului, regasit ulterior la Dante Aligheri in Divina Comedie; un alt motiv universal este cel al sarpelui, simbol al perfidiei, iar cel al taurului simbol al puterii.

In epopee un loc de prim plan il joaca visurile, visurile pe care le au eroii inaintea unor momente senficative ale destinului lor, vise care se adeveresc – credinta sumerienilor in destin. Nu trebuie uitat nici simbolurile cifreleor si al jumatatii: trei, sase, sapte, douasprezece, respectiv jumatatea de drum, unitatea prieteniei celor doi eroi. Fiecare dintre ei – Enkidu si Ghilgames – sunt o jumatate, impreuna sunt un intreg.

Bibliografie

P. P. Brunel, Dictionnaires des mythes litteraires, Editions du Rocher, 1988.

Fernand Comte, Les Grandes Figures des mythologies, Editions Larousse, 1997

Epopeea lui Ghilgames, traducator I. Mihalcescu, Bucuresti, 1920.

Epopeea lui Ghilgames, traducatori Virginia Serbanescu si Alexandru Dima, Bucuresti, 1996.

Gandirea asiro-babiloniana in texte, editie ingrijita de C. Daniel, traducator Athanase Negoita, Bucuresti, 1975.

Scrieri din Orientul Antic, editie ingrijita de C. Daniel si I. Acsan, Bucuresti, 1981.

S. N. Kramer, Istoria incepe la Sumer, Bucuresti, 1962.