Epopeea lui Ghilgameş

( scris de Daniel Apostolu )
Element definitoriu al fiintei umane este si creatia. Insa nu oricine poate sa creeze lucrari literare care dupa mii de ani sa-si mentina prospetimea artistica, valoarea si placerea de a fi citite sau ascultate. Cu toate acestea, locuitorii „tarii dintre rauri”, tinutul minunat si misterios dintre Tigru si Eufrat, au reusit. Cine nu-l proslavea in Mesopotamia, si nu numai, pe eroul Ghilgames, conducator legendar al cetatii Uruk? Epopeea lui Ghilgames este creatia sumerienilor, insa aceasta a depasit granitele spatiale si temporale ale regatului sumerian. Au fost descoperite diferite versiuni ale epopeei in mai multe limbi: sumeriana, hitita, neobabiloniana.

In jurul anului 1850 Austen Henry Layard si Hormuzd Rassam au inceput explorarea la Ninive a palatului lui Senacherib (704 -681 i.Chr.). Surpriza acestor sapaturi a constituit-o descoperirea a aproximativ 25.000 placi si parti de placi alcatuind biblioteca marelui rege Assurbanipal (668-627 i.Chr.). Placile erau din pamant ars, scrise cu caracter cuneiform in limba assiriana, cat si neobabiloniana si cuprindeau descrieri ale razboaielor si faptelor vitejesti ale regilor si imparatilor assirieni si babilonieni, opere literare, insemnari astronomice, diverse acte. "Regele lumii" - regele Assiriei - adunase in biblioteca sa toate operele literare si stiintifice cunoscute in acele timpuri, aproape 1500 de titluri.

La inceputul deceniului opt al secolului al XIX-lea, unul dintre primii assirologi, George Smith a facut cunoscuta mai ales una dintre tablitele descoperite in biblioteca de la Ninive a unei povestiri a potopului care amintea de cea a Bibliei. Povestea potopului constituie a XI-a tableta a "Epopeei lui Ghilgamesh". Descoperirea sa a fost descrisa in lucrarea „ Assyrian discoveries an account of explorations and discoveries on the site of Noineveh, during 1873 and 1874” si mai taziu in 1891 in "Assyriologische Bibliothek" (vol. III).

Ulterior, au fost descoperite si alte fragmente, in diferite limbi ce descriau faptele vitejesti ale eroului Ghilgames. Textul epopeei a fost reconstituit de Paul Haupt. Alaturi de fragmentul din biblioteca lui Assurbanipal alte doua fragmente au fost date la lumina de Friedrich Delitzsch. Acestea se refereau la legenda despre potop iar unul dintre ele, era scris in limba neobabiloniana. Alte trei parti ale epopeei dateaza din vremea primului imperiu babilonian. Odata cu descoperirea ei, „Epopeea lui Ghilgames” devine opera literara orientala cea mai tradusa si dezbatuta.

In limba romana epopeea a fost tradusa din limbile germana si franceza de catre Ioan Mihalcescu in anul 1920 la „Tipografia Cartilor Bisericesti”. O a doua varianta in limba romana apartine Virginiei Serbanescu si lui Alexandru Dima, traducere aparuta in anul 1967 si reeditata ulterior.

Acest poem a fost creat in mileniul III i.Chr. Din cele 3600 de versuri pe care se banuieste ca le-a avut in forma sa initiala nu au ajuns la noi decat aproape jumatate. Opera babiloniana descoperita s-a infiripat din vechi poeme si balade sumeriene dintre care ni s-au pastrat un numar de sase si anume: „Ghilgames si Tara celor vii”, „Ghilgames si Taurul ceresc”, „Potopul”, „Moartea lui Ghilgames”, „Ghilgames si Agga din Kis” si „Ghilgames, Enkidu si Infernul”, aceasta impartire apartinand lui Al. Dima. In schimb I. Mihalcescu a impartit epopeea in patru parti: „Legarea prieteniei dintre Ghilgames si Enkidu”, „Faptele vitejesti ale celor doi eroi”, „Cautarea vietii vesnice”, „Aratarea spiritului lui Enkidu lui Ghilgames”.

„Epopeea lui Ghilgames” este alcatuita din 12 placi dintre care ultima are un caracter distinct.

Inca din primele versuri sesizam dorinta poetului sau poetilor anonimi de a-l slavi pe Ghilgames „cel care a vazut totul pana la marginea lumii/Cel care a stiut totul si a cunoscut totul”. Ghilgames este fiul zeitei Ninsun si al unui muritor „doua treimi din el sunt divine si o treime omeneasca”, dar poemul este dominat in primul rand de componenta umana a eroului. Divinitatea sa este dezvaluita de frumusetea, curajul, mandria sa. El este regele Urukului pastorul cetatii si al oamenilor. Ghilgames, cel care a inconjurat Urukul cu ziduri puternice este un despot crud, femeile ii servesc poftelor sale sexuale, barbatii sunt trimisi in razboaie. Supusii impovarati de opresiunile la care sunt obligati cer ajutor „superiorilor” regilor: Zeii, pentru a-i elibera de stapanul lor. Anu, tatal zeilor, zeul cerului si protectorul cetatii Uruk, ordona lui Aruru, zeita zamislirii de a da viata unui alt Ghilgames pentru ca cei doi sa se impotriveasca unul altuia, iar Urukul „sa-si gaseasca linistea”.

Cel creat este Enkidu, semi salbatic, mai mult animal decat om. Enkidu traieste in grote si terenuri necultivate, printre gazele si fiare salbatice, nu cunoaste civilizatia si este dotat cu o forta colosala.

Ghilgames il vede mai intai in vis, apoi afla de existenta lui printr-un vanator trimis la rege la povata tatalui sau. De la Ghilgames va primi ocurtezana cu misiunea de a-l seduce. Cum forta lui Enkidu era foarte mare era necesara domesticirea sa prin poftele sexuale specifice atat omului, cat si animalelor. Curtezana reuseste sa-l seduca pe Enkidu; se unesc timp de sapte zile si sapte nopti si ajunge sa-l faca om. Dupa ce animalele se sperie de omul din el, Enkidu o urmeaza pe curtezana in oras, la Uruk. Intre oameni, Enkidu invata ce inseamna civilizatia. Aici il va intalni pe regele Ghilgames. Infruntarea dintre cei doi fiind inevitabila, fiecare dintre ei incearca sa se impuna asupra celuilalt. Natura divina a lui Ghilgames isi va spune cuvantul, regele invinge, dar leaga prietenie pe viata cu Enkidu.

Cei doi prieteni sunt in cautare de faima, astfel ca pleaca sa-l invinga pe Huwawa (in alte texte Humbaba), paznicul padurii cedrilor, pus in aceasta demnitate chiar de catre zei. Pregatirea celor doi prieteni in vederea infrangerii lui Huwawa este laborioasa, primesc sfaturi de la batranii cetatii, le sunt facute special pentru aceasta lupta arme, demne de asemenea eroi. Huwawa este temut de muritori, strigatele lui „sunt ca vuetul potopului,/ Gura lui e insasi Focul, rasuflarea-i moarte”. Eroii Urukului il gasesc pe Huwawa intr-o padure cu cedri fabulosi si reusesc dupa mai multe peripetii sa-l invinga. Ca semn al victoriei aduc la Uruk capul lui Huwawa pe care il trag in teapa dinaintea marii porti a Cetatii.

La intoarcerea victorioasa in Uruk, Ghilgames primeste avansuri de la zeita Ishtar, zeita a dragostei. Daca prima oara cand Ishtar si Ghilgames trebuiau sa se intalneasca, eroul nostru a fost impiedicat de Enkidu care l-a provocat la lupta, de data aceasta Ghilgames o refuza pe Ishtar. Slavita zeita este invinuita de a-si fi distrus toti iubitii si de a fi „pacura care manjeste omul”. Viata zeitei este guvernata de infidelitate si de cruzime. Refuzul si jignirile lui Ghilgames o fac pe Ishtar sa ceara tatalui sau, Anu, trimiterea asupra pamantenilor, dar mai ales impotriva ofensatorului ei a „Taurului ceresc”. In schimbul distrugerilor provocate de Taur, Ishtar va da 7 ani de rod.

Enkidu si Ghilgames unindu-si inca o data fortele vor reusi sa ucida „Taurul Ceresc”. Imbatat de victorie, Enkidu sfideaza zeita si o insulta. Aceasta se razbuna si ii da o boala, iar dupa 12 zile de agonie moare. Ghilgames sufera la moartea prietenului sau si este incosolabil.

Dupa inmormantarea prietenului sau, Ghilgames pleaca in desert inspaimantat de perspectiva mortii. Pierderea tovarasului sau il face sa-si dea seama de nefericirea de a fi muritor. Chiar daca are aproape totul, eroul nostru tinteste spre supremul ideal: nemurirea, si pleaca in cautarea ei. Secretul nemuririi considera ca il poate afla de la Utnapistim, cel care a supravietuit potopului si a capatat de la zei viata vesnica . Cautarea nemuririi duce la noi aventuri, trecerea prin mai multe probe. Poarta soarelui ii este deschisa de catre paznici: oamenii-scorpii, care discern in el cele doua treimi de divinitate. Ghilgames este indrumat catre Utnapistim de unul dintre oamenii scorpie „ pe calea pe care o strabate Soarele in timpul noptii”. Umbla 12 leghe in tenebrele subterane ajungand la malul marii cele adanci, la nimfa Siduri. Siduri incearca sa-l intoarca din drumul sau. Nereusind sa-l abata de la dorinta sa, Siduri il povatuieste pe Ghilgames sa se duca la Unsanabi, corabierul lui Utnapistim „cel de pe taramuri indepartate”. In cele din urma il gaseste, Ghilgames afland de la acesta ca nu poate capata nemurirea, aceasta nu va fi nicicand a oamenilor, pentru ca vesnicia-i taina zeilor.

Totusi, Utnapistim, alaturi de sotia sa, singurii oameni nemuritori si supravietuitori ai Potopului, ii dezvaluie taina Potopului si a Nemuririi. Astfel, pentru a capata nemurirea, eroul din Uruk trebuie sa nu doarma timp de sase zile si sapte nopti. Insa Ghilgames nu indeplineste aceasta conditie, adormind, datorita demonului mortii. La rugamintile sotiei sale, Utnapistim il indruma pe Ghilgames catre o alta cale de a dobandi nemurirea: aceea de a lua de pe malul marii o anumita buruiana. Ghilgames izbandeste in incercarea sa de a dobandi nemurirea. Dorinta sa este de a se intoarce la Uruk si de a-si face supusii nemuritori. Impreuna cu Ursanabi pleaca spre Uruk. La un popas, Ghilgames face baie intr-un izvor cu apa proaspata, profitand de neatentia sa, un sarpe ii fura buruiana vietii.

Tableta a XII-a este distincta de restul operei. In aceasta parte - varianta -, Enkidu traieste dar pleaca in Infern sa-i caute stapanului si prietenului sau doua instrumente muzicale, ale caror muzica fermecasera pe toti. Duhul lui Enkidu se intoarce in Infern si ii descrie lui Ghilgames viata de apoi.

Miturile assiro-babiloniene afirma ca omul a fost creat ca sa fie slujitor al zeilor, asa cum omul e menit sa-l slujeasca pe om. Regele fiecarei cetati sumeriene era in acelasi timp preot al divinitatii protectoare a orasului, era intermediarul intre zei si oameni. Ghilgames este eroul sumerian, conducatorul Urukului, rege tiranic, apoi aventurier. El ilustreaza intr-o maniera dramatica conditia umana chiar daca doua treimi din el sunt divine. Ghilgames este mereu in cautarea unui ideal: cat mai multe femei, intarirea si infrumusetarea orasului, mari fapte de arme si in final tinde sa obtina nemurirea menita zeilor. Ghilgames este un om adevarat care iubeste si uraste, plange si se bucura, lupta si este abatut, spera si cunoaste disperarea.

Enkidu este cel menit de zei sa imblanzeasca caracterul semet al lui Ghilgames. Enkidu est „omul salbatic” pentru ca apoi sa devina cel intelept, este complementarul lui Ghilgames. Cu exceptia zeilor, celor doi nimic nu le sta in cale. Legarea prieteniei dintre cei doi este petcetluita prin prezentarea lui Enkidu zeitei Ninsun, mama lui Ghilgames. Ghilgames este personajul central al acestei capodopere literare. Ghilgames este amintit in „Vechiul Testament” sub numele de Nimrod („Geneza”, X, 8-9), fiind stapan peste Babilon, Uruk, Akkad. De asemenea, el este amintit si de o legenda greaca.

P. Jensen considera ca numarul tabletelor nu este intamplator, placile sunt simbolul celor 12 fiinte sau grupe de fiinte care compun semnele zodiacale. Cele 7 paini pe care le pregateste sotia lui Utnapistin pentru drumul eroului coincid cu cele 7 varste ale vietii dupa credinta sumeriana si akkadiana. Ghilgames este socotit un mit al Soarelui, iar faptele sale ar fi trecerea Soarelui in fiecare an prin cercul zodiacal.

Un alt mit intalnit atat in Epopeea lui Ghilgames cat si in Biblie este mitul creatiei: zeita Anuru il creeaza pe Enkidu la fel cum va face Dumnezeu cu Adam. In mitologia greaca in mod asemanator este episodul Pygmalion cu Galateea. Tot in mitologia greaca un personaj al lui Ghilgames este Hercules, fiul lui Zeus si al unei femei de pe Pamant. Hercules are si el un tovaras de arme si lupta impotriva unui monstru, la fel cum o va face Sfantul Gheorghe impotriva dragonului – mitul monstrului.

Moartea tovarasului de arme si cautarea vietii vesnice sunt motive des intalnite in literatura culta si populara universala. Legati printr-o fratie de sange vor fi si alti eroi legendari: Castor si Pollux, Achile si Patroclu. Parte din ispraviile lui Alexandru Macedon din legendele dedicate lui sunt inspirate in unele parti de Epopeea lui Ghilgames. Ca si Izdubar – alt nume al lui Ghilgames, Alexandru rataceste si el printr-un tinut al intunericului si groazei in cautarea apei datatore de viata.

Un episod important este descrierea Infernului, regasit ulterior la Dante Aligheri in Divina Comedie; un alt motiv universal este cel al sarpelui, simbol al perfidiei, iar cel al taurului simbol al puterii.

In epopee un loc de prim plan il joaca visurile, visurile pe care le au eroii inaintea unor momente senficative ale destinului lor, vise care se adeveresc – credinta sumerienilor in destin. Nu trebuie uitat nici simbolurile cifreleor si al jumatatii: trei, sase, sapte, douasprezece, respectiv jumatatea de drum, unitatea prieteniei celor doi eroi. Fiecare dintre ei – Enkidu si Ghilgames – sunt o jumatate, impreuna sunt un intreg.

Bibliografie

P. P. Brunel, Dictionnaires des mythes litteraires, Editions du Rocher, 1988.

Fernand Comte, Les Grandes Figures des mythologies, Editions Larousse, 1997

Epopeea lui Ghilgames, traducator I. Mihalcescu, Bucuresti, 1920.

Epopeea lui Ghilgames, traducatori Virginia Serbanescu si Alexandru Dima, Bucuresti, 1996.

Gandirea asiro-babiloniana in texte, editie ingrijita de C. Daniel, traducator Athanase Negoita, Bucuresti, 1975.

Scrieri din Orientul Antic, editie ingrijita de C. Daniel si I. Acsan, Bucuresti, 1981.

S. N. Kramer, Istoria incepe la Sumer, Bucuresti, 1962.