Sahara este cel mai mare desert al planetei, extinzându-se spre sud, an de an, pe masura ce temperatura globala creste iar solul se erodeaza. Dar savantii au emis de multa vreme ipoteza ca odinioara acest imens pustiu era o intindere inverzita, plina de vegetatie luxurianta. Ipoteza care a primit, recent, o neasteptata confirmare, in urma unei descoperiri de senzatie.
Arheologii de la Universitatea din Chicago au descoperit in regiunea Gobero, din Nigeria, un cimitir, cu 200 de morminte umane, iar lânga acestea au descoperit si un numar mare de animale care nu traiesc în desert, precum pesti si crocodili. Universitatea din Chicago, coordonat de paleontologul Paul Sereno, a reusit sa stranga suficienta informatie pentru a realiza o analiza completa a locatiei. Cercetatorii au gasit scheletele in timp ce cautau fosile de dinozauri. Ramasitele umane descoperite fac parte din doua civilizatii: Prima civilizatie, numita Kiffian, a trait acum 10.000-8.000 de ani, când Sahara era o regiune foarte verde si plina de apa; A doua civilizatie, tenerienii, a populat zona acum 7.000-4.500 de ani. Ramasitele polenului de sub trei schelete, o femeie si doi copii, acest fost pat de flori, demonstreaza ca, într-adevar Sahara a fost `verde`, un loc plin de viata, un loc umed. Ambele civilizatii au lasat in urma multe unelte si bijuterii, explica cercetatorii. Sahara este cel mai mare desert din lume, numai ca schimbarile in orbita Pamantului de acum 12.000 de ani au mutat musonii inspre nord pentru o perioada de timp. Arheologii si paleontologii implicati in cercetarea acestui sit au declarat ca au de-a face cu cel mai mare si mai vechi cimtitr care dateaza din Epoca de Piatra. “Descoperirile arunca o noua lumina asupra practicilor funerare, evolutiei anatomiei scheletului uman, sanatatii si dietei primilor vanatori si pescari care traiau pe teritoriul Saharei, cand conditiile climatice le erau inca favorabile”, declara dr. Sereno.
Extinderea sapaturilor a dus la descoperirea a zeci de morminte umane, ca si a unor oseminte de animale, pesti sau crocodili. „Oriunde intorceai privirea se vedeau oase apartinând unor animale care nu traiesc in desert. Atunci am inteles ca ne aflam in Sahara inverzita de odinioara, care a devenit pustiul de astazi din cauza unei modificari a orbitei Pamântului”, spune Sereno. Cimitirul, acoperit timp de mii de ani de vânturile fierbinti ale desertului se afla lânga locul unde, opineaza specialistii, exista odinioara, adica atunci când aici traiau oameni, un lac cu apa dulce. Regiunea numită Gobero se gaseste in desertul nigerian Tenere, un teritoriu ostil si salbatic, numit de tuaregii localnici „desertul din mijlocul desertului”. Dar o surpriza si mai mare a oferit-o analiza osemintelor scoase la iveala, dovedindu-se ca acestea apartineau a doua populatii distincte, care au trait in perioade cu clima umeda, având intre ele o epoca secetoasa. Primul grup, numit Kiffian, vâna animale salbatice cu sulite si pesti mari cu harpoane. Analiza scheletelor releva ca populatia Kiffian numara indivizi inalti de peste 180 cm si cu o constitutie fizica robusta. Al doilea grup, tenerienii, erau mai scunzi si aveau o economie mixta, bazata pe vânat, pescuit si cresterea vitelor. Mormintele gasite arata ca aceste populatii sahariene isi inhumau decedatii in pozitii rituale, dovada ca exista un cult al mortilor, impodobindu-i cu bijuterii realizate de obicei din oase de animale sau fildes.
Bioarheologul Chris Stojanowski, de la Universitatea Statului Arizona spune ca analiza oaselor populatiei de Kiffian demonstreaza ca mai ales barbatii acestei populatii aveau o musculatura extrem de bine dezvoltata, „ceea ce sugereaza ca oamenii consumau o cantitate insemnata de proteine si duceau o viata activa. Populatia de Kiffian avea, probabil, o stare buna de sanatate – ar fi fost dificil sa mentina un corp atât de inalt si de musculos fara o nutritie adecvata. Si este evident ca actualul desert Sahara era pe atunci o regiune cu vegetatie abundenta, ce oferea posibilitatea unei alimentatii complete – atât fructe si radacini cât si carnea animalelor ucise, care se aflau aici din belsug. Dimpotriva, oasele tenerienilor dovedesc ca acestia aveau o hrana mai frugala, compusa probabil mai mult din pesti si grâne, semn ca majoritatea animalelor ale caror oseminte se regasesc in perioada Kiffian, precum girafe, antilope, elefanti, disparusera deja, in urma cu 5000 de ani.”
Sahara s-a uscat treptat, nu brusc, aşa cum s-a crezut. Oamenii de ştiinţă au analizat îndepărtatul lac Yoa de 3,5 kmp şi au descoperit - potrivit studiului publicat în revista „Science”, citat de Reuters – că, în trecut, ţinutul a fost verde. Studiul polenului, sporilor şi organismelor acvatice din sedimentele lacului arată că regiunea s-a transformat din savană într-un mediu arid în decursul a 3.000 de ani. Sahara s-a înverzit în urmă cu 12.000 de ani, la sfârşitul erei glaciare, când temperaturile au crescut. Cercetătorii cred într-o nouă înverzire a Saharei datorate încălzirii globale.
Sahara a devenit cel mai mare desert al planetei in urma cu 2.700 de ani, dupa o perioada de transformare foarte lenta, potrivit unui studiu care repune in discutie o teorie emisa in 2000, potrivit careia desertificarea ar fi fost brusca, si care a fost publicat in revista Science.
In urma cu 7.000 de ani, Sahara era foarte verde, acoperita de arbori, savane si numeroase lacuri. Regiunea, care depaseste ca marime Australia, era locuita de oameni, spun autorii studiului.
Cea mai mare parte din indiciile fizice care ar fi putut oferi informatii despre evolutia geografica a Saharei au disparut. Insa, studiind straturile de sedimente prelevate de pe fundul unuia dintre cele mai mari lacuri care mai exista in Sahara, Yoa, situat intr-o regiune din nordul Ciadului, echipa de cercetatori europeni, canadieni si americani a putut reconstitui istoria regiunii din ultimii 6.000 de ani. Specialistii au analizat sedimentele, au efectuat teste geochimice si au examinat indicatorii biologici, precum polenul provenind din plante care se gaseau peste tot in zona inainte ca desertul sa se instaleze. Cercetatorii au analizat si ramasitele microorganismelor acvatice. Rezultatele contrazic teoria potrivit careia Sahara a devenit un desert in urma cu 5.500 de ani, in doar cateva secole, marcand sfarsitul perioadei umede africane, cand ploi sezoniere udau regulat regiunea, a explicat Stefan Kröpelin, geolog la Institutul de arheologie preistorica de la Universitatea din Koln, Germania, principalul autor al studiului.
In 2000, analiza sedimentelor obtinute in urma forajelor efectuate in largul coastelor din vestul Mauritaniei a indicat o crestere brusca a cantitatii de praf transportat de vanturi care suflau spre exteriorul Africii sahariene, potrivit unui studiu realizat de Peter deMenocal, de la Universitatea din Columbia, New York.
Datele colectate din lacul Yoa arata contrariul, adica faptul ca tranzitia climatica a fost una treptata, a spus Kröpelin. Vegetatia tropicala abundenta s-a redus treptat, dupa care a disparut iarba care acoperea solul, apoi s-a instalat desertul, a explicat acesta. Geologul german nu contesta datele culese de Peter deMenocal, insa este de parere ca aceastea nu au fost interpretate corect.
Lacul Yoa, cu o adancime de 24 de metri, continua sa fie alimentat cu apa de rezervoarele subterane care s-au umplut in perioada umeda a Saharei, ce a inceput in urma cu aproape 15.000 de ani. Rezervele de apa sunt destul de bogate pentru a inlocui cei sase metri de apa pierduti de lac anual prin evaporare, spun cercetatorii care adauga ca precipitatiile anuale nu depasesc cativa milimetri pe mp.
Desertificarea Saharei a avut drept consecinta alungarea populatiilor din sudul Africii de Nord si ar putea fi responsabila de venirea civilizatiei egiptene a faraonilor, spun cercetatorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu