Sanda Nicola, "cel mai prietenos roman de pe Facebook", explica mecanismul succesului in retelele sociale

Abordarea optimista a subiectelor, deschiderea si sinceritatea, interesul acordat anumitor cauze umanitare precum si faptul ca nu "impovareaza" pe altii cu problemele personale sunt "tehnicile" care au ajutat-o pe Sanda Nicola, jurnalist si sociolog, sa atraga mii de romani ca prieteni pe contul sau de Facebook.
Aflati din acest interviu cum procedeaza ea, dar si ce o deranjeaza la aceasta retea sociala, in care se afla peste 1 milion de romani, ce greseli a facut si ce sfaturi ofera altor utilizatori. Sanda Nicola are 32 de ani. A activat 17 ani in televiziune ca reporter, prezentator de stiri, moderator de talk-show. In prezent, este sociolog si jurnalist freelancer. Nicola ofera corespondente din estul Europei retelei de stiri France 24, colaboreaza cu Al Jazeera, Channel 4 si are o rubrica de dialog pe Cotidianul.ro.
"In campania electorala din 2009 am gazduit emisiunile electorale de la Kanal D in care am intervievat toti candidatii la Presedintia Romaniei. Acela a fost un moment interesant in comunicarea mea cu prietenii de pe contul meu de Facebook pentru ca am refuzat sa-mi fac publice optiunile politice si am incercat sa-mi reprim propriile frustrari cetatenesti. Foarte multi au apreciat asta", povestestea ea pentru DailyBusiness.ro.
Recent, Cristian Manafu, blogger si managing partner al companiei organizatoare de evenimente Evensys i-a acordat Sandei Nicola titlul neoficial de "Cel mai prietenos roman de pe Facebook". Cititi aici care au fost criteriile alegerii acesteia din cei peste un milion de romani prezenti pe reteaua sociala.
Sanda Nicola face parte si din comunitatea premium de afaceri Key People.
DailyBusiness.ro: Ai cont pe Facebook de un an si ceva - in cat timp ai atras cei 5.000 de prieteni si care ar fi "secretele" a ceea ce multi ar zice ca este "o mare reusita"?
Sanda Nicola: Nu mai tin minte precis cand am creat contul. Cert e ca l-am facut iar ulterior n-am mai dat multa vreme pe acolo. De ziua mea, anul trecut, m-am pomenit cu zeci de urari de bine in casuta de pe Yahoo venite de pe Facebook carora era firesc sa le raspund. Atunci am intrat de-a binelea in retea, i-am inteles functiile si am inceput sa-mi cultiv prieteniile. Reteaua mea a crescut natural, comunicand, aderand la cauzele initiate de altii, oferind feedback la postarile lor, raspunzand celor care mi se adresau. M-am deprins sa tin tot timpul pagina deschisa pe calculator si pe telefon si ii dau refresh de cateva ori pe zi. Practic, mi-am facut un obicei din a consulta Facebook la fel de des ca pe celelalte surse de stiri cu care lucrez.
DB: Cat de mult te-a ajutat notorietatea ta ca jurnalist?
SN: In mare masura, dar nu intru totul. Printre cei cu care comunic sunt si oameni foarte tineri care nu ma stiau din perioada in care eram foarte vizibila pe TV. Altii au crezut initial ca-i doar o coincidenta de nume. Adevarul e ca nu mi-am afisat background-ul jurnalistic pe Facebook, el a iesit la iveala ulterior. Eu n-am intrat in retea ca sa colectionez fani ci ca sa particip la un schimb de idei. Am invatat foarte multe din preocuparile altora si am venit in contact cu cativa oameni exceptionali cu care derulez in prezent campanii umanitare si proiecte profesionale interesante . Cu altii fac doar schimb de informatii despre muzica, si tot e un castig. Foarte multi oameni ma cauta pentru ca vor infomatii despre cancerul de col uterin (Sanda Nicola a luptat cu aceasta boala anii trecuti - n.r.), primesc zilnic mesaje tulburatoare de la femei in suferinta. Asta e principalul motiv pentru care am dat intotdeauna accept, fara rezerve, oricarui necunoscut.
DB: Am observat ca ai si un blog. De cand si cam ce trafic atragi?
SN: Blogul e, fara indoiala, o consecinta a activitatilor mele de pe Facebook si e structurat in baza feedback-ului pe care l-am primit in timp de la cei cu care am comunicat. SandaNicola.ro exista de numai o saptamana, e prematur, cred, sa vorbesc acum despre trafic. Ma bucur sa observ ca cei care au intrat o data obisnuiesc sa revina ulterior pe blog iar pana acum n-am fost nevoita sa cenzurez niciun comentariu. Vizitatorii mei percep platforma mea exact asa cum am gandit-o - un loc in care dezbatem idei, ne completam unii pe altii, ne contram, dar intotdeauna ramanem intr-un registru civilizat.
DB: Ce fel de comentarii/post-uri ai sesizat ca atrag cel mai mult comunitatile de pe Facebook? Care sunt "tehnicile" prin care atragi comentarii/feedback pozitiv din partea comunitatilor de pe Facebook?
SN: Nu sunt pe Facebook ca sa-mi creez un comitet de fani sau o galerie care sa aplaude ce debitez eu. Postez ceea ce simt, uneori lucruri foarte personale, albume foto din calatoriile mele, ponturi care pot fi utile si altora si multa muzica. De exemplu, cand dau peste informatii despre companii care fac angajari in acesta perioada, postez imediat. Stiu ca multi au nevoie de un job. Orice articol pe care-l citesc si care ma inspira in vreun fel pe mine, il dau mai departe. Nu scap niciodata din vedere ca azi, mai mult decat oricand, oamenii au nevoie sa se destinda, sa rada, asa ca postez clipuri care sa le ofere o pauza din incrancenarile de zi cu zi. Cu toate acestea, prietenii mei de pe Facebook au dovedit intotdeauna disponibiliatea de a "digera" si subiecte grave, dramatice. De fiecare data cand popularizez un apel umanitar, ei raspund, se implica, doneaza, fie ca e nevoie de bani, sange sau o semnatura pentru vreo petitie.
DB: Cum ar putea fi "cosmetizat" un post care initial ar parea banal pentru a atrage audienta?
SN: Imi place sa postez intr-o maniera cat mai expresiva si mai ingrijita. Imi aranjez pagina de Facebook asa cum mi-as face ordine in sufragerie ca sa primesc musafiri. Sunt ardeleanca, sufar de complexul gazdei si vreau ca cei care ma viziteaza sa se simta bine la mine. Prefer sa postez un link catre o melodie care transmite o stare in loc sa afirm eu sec "viata-i urata, doamnelor si domnilor". In general, eu nu postez verdicte, ci invitatii la dialog, si acesta este un lucru ce atrage comentarii. Nu livrez oamenilor pareri, ci lansez teme de discutie. Veti fi suprinsi sa aflati cati oameni au chef de vorba si, mai mult, chiar au ceva interesant de spus.
DB: Cat de des recomanzi ca cineva sa posteze pe Facebook pentru crearea unor "prieteni fideli", care sa urmareasca constant contul respectiv?
SN: Recomand sinceritatea in comunicarea cu ceilalti. Daca iti face realmente placere sa participi la discutii, sa te implici in promovarea unui om, a unei cauze, cand dai mai departe cu bucurie ceea ce ai aflat, ceilalti vor simti asta si iti vor fi alaturi. Daca urmaresti doar sa te faci tu cunoscut si vezi in Facebook doar instrumentul de marketing, se vor prinde. Am vazut recent un comentariu foarte destept al unei fete care remarcase ca o serie de personalitati media au cont si un numar impresionant de prieteni, dar nu ies niciodata din pagina lor si nu dau semne sa le intereseze ce fac altii.
Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil.
DB: In ce scopuri folosesti Facebook si care consideri tu ca este, in definitiv, utilitatea acestui canal de comunicare, pentru tine ca si persoana fizica, pentru (re)numele tau?
SN: Pe mine ca persoana fizica m-a imbogatit comunicarea pe Facebook. Chiar mi-am facut multi prieteni in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca "vizitandu-i" periodic am ajuns sa-i identific pe cei cu care am preocupari comune si nu o data am transferat in offline prieteni de pe Facebook. Pe 17 aprilie o sa fiu alaturi de un amic, pe care inca nu l-am vazut la fata, la lansarea cartii lui in Cluj. Sambata ma vad cu alti "feisbuchisti" la ziua unei fete pe care am ajutat-o impreuna sa mearga la tratament in strainatate. Pentru mine ca jurnalist si sociolog, Facebook e poarta de acces catre preocuparile si ingrijorarile celorlalti, iar asta e foarte important in munca mea.
DB: Poate fi activitatea pe Facebook "o rampa de lansare" si un plus in cazul angajarii intr-o anumita companie? Te-a ajutat vreodata profesional prezenta ta pe Facebook?
SN: Nu mai e cazul sa caut o rampa de lansare, dar Facebook m-a ajutat de multe ori in munca mea. Sunt oameni care, avand posibilitatea de a ma contacta direct, imi livreaza informatii interesante, iar eu la randul meu am acum acces direct la o serie de personalitati pe care as vrea sa le intervievez.
Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii se pot afirma lesne in comunitatea Facebook
DB: Cum te poate ajuta Facebook in dezvoltarea propriei companii? Se pot gasi clienti/parteneri pe aceasta retea sociala, poti primi feedback important? Da-mi te rog cateva exemple, daca se poate.
SN: Am supus vreo doua idei profesionale dezbaterilor de pe Facebook si mi-a fost util feedback-ul ca sa inteleg oportunitatea unor proiecte. Pe de alta parte, nu cred ca este indicat sa luam absolut totul in serios si sa dam valoare de studiu de piata comunicarii de acolo. O avalansa de "I like"-uri nu-ti garanteaza in niciun fel ca cei care au dat click chiar au vizionat ce ai postat.
DB: Ce fel de companii ar trebui sa fie prezente obligatoriu pe Facebook? De ce?
SN Pentru companiile de media cred ca este un "must" sa se integreze in comunitatea Facebook, foarte multe publicatii si televiziuni din toata lumea au cont acolo si castiga tot mai multi cititori pe online. Facebook inglobeaza multi oameni cu diverse nevoi si cred ca-i poate favoriza pe micii intreprinzatori. Daca as fi un instalator bun, sigur m-as afirma in comunitatea de acolo. Cred ca orice client prefera sa apeleze la un meserias pe care il stie cat de cat, macar din poze, decat sa cheme un necunoscut sa se ocupe in miez de noapte de o teava sparta in baie. Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii cred ca se pot afirma lesne in comunitate.
DB: Da-mi te rog exemplu de 3 lucruri pe care o companie e indicat sa le faca pe Facebook si 3 lucruri pe care NU trebuie sa le faca niciodata acolo.
SN: E indicat sa isi plaseze reclama pe coloana din dreapta, sa aiba un fan page daca vorbim de un brand cunoscut sau, daca afacerea e noua, un cont de user. In oricare situatie, pagina trebuie alimentata constant cu noutati pentru ca brandul sa fie cat mai des vizibil in news feed. E contraindicat sa arunce reclama la produsele lor pe paginile altora. Pagina mea e "sufrageria" mea, nu-i normal sa pui tu mobila si sa-mi vopsesti peretii cum vrei. De asemenea, e contraindicat sa fie o entitate rece, institutionala, lipsita de personalitate. Pe Facebook suntem "prieteni", nu furnizori si clienti. In al treilea rand, nu recomand sa te folosesti de reputatia unui "prieten" ca sa cresti cota produselor tale. De exemplu, daca Victor Rebengiuc (cel mai prestigios "feisbuchist", in opinia mea) iti transmite, printr-un mesaj privat, ca a mancat iaurt de care vinzi tu si i-a placut, nu-i in regula sa jubilezi in status "Lui Victor Rebengiuc ii place iaurtul nostru, hehehe, ce tari suntem". Asta e un abuz.
DB: Vorbesti despre importanta atitudinii deschise si optimiste. Cat de important este acest lucru pentru succesul in business? De multe ori efectele crizei ii coplesesc pe manageri, mai ales pe cei care stiu ca de ei depind poate sute de angajati. Ce le recomanzi lor?
SN: Cred ca atitudinea deschisa si optimista e importanta in absolut toate aspectele vietii. Cine isi doreste inca un morocanos prin preajma? Nu cred ca o atitudine prietenoasa e garantia succesului in afaceri dar in mod sigur nu-ti dauneaza. Am vazut firme care mergeau binisor atunci cand erau doar mici afaceri "de familie", atunci cand isi tratau clientii "prieteneste" si care au dat chix atunci cand s-au transformat in organizatii de tip "corporate", rigide si prea protocolare. N-am un sfat pentru managerii care poarta azi raspunderea pentru securitatea financiara a sute de familii, ii compatimesc. Pot doar sa le recomand sa nu piarda prea mult timp pe Facebook, nici ei, nici angajatii lor. "Escapismul" in Farmville nu le va readuce firma pe profit.
DB: Ce schimbari de atitudine ai remarcat intr-un an de zile in comunitatea de romani de pe Facebook? S-a "diluat" calitatea lor sau a comentariilor?
SN: Pot sa ma refer exclusiv la cei care viziteaza pagina mea. Acestia sunt oameni din toate paturile sociale, oameni care cauta informatia utila, aceea care sa-i ajute sa-si rezolve problemele, oameni care nu sunt deloc straini de problemele politice, sociale si economice si care isi manifesta ingrijorarile. Pe durata campaniei electorale am vazut o dezlantuire de furie pe Facebook, oameni care luau foc la cuvinte cheie precum "Basescu", "Geoana", "alegeri", "presedinte", cred ca atunci s-a degradat un pic calitatea comentariilor. Insa nu pot sa nu remarc ca reteaua aceasta de socializare a facilitat o dezbatere fara precedent si bag mana in foc ca Facebook are niste merite in prezenta destul de ridicata a tinerilor la vot pe 6 decembrie 2009.
Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine, dar i-am eliminat apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe pagina mea.
DB: Consideri ca Facebook-ul se va umple usor-usor cu asa-zisii "cocalari" si "pitipoance". Ai sesizat ceva in acest sens?
SN: Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil, dupa cum sunt si indivizi dubiosi care adauga in lista numai si numai femei fotogenice. Da, pe Facebook "locuiesc" si oameni vulgari, deviati sau infractori, si e absolut normal sa fie asa. Insa ai destule instrumente sa te pui la adapost de penibil si sa-ti selectezi anturajul.
DB: In functie de ce factori ai ales prietenii de pe Facebook si cat de des "renunti" la unii dintre ei, pentru a putea sa adaugi pe altii?
SN: Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine eliminand apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe peretele meu. Gazduiesc absolut orice parere cata vreme limbajul e unul civilizat. Cand am atins limita de 5.000 de prieteni am fost nevoita sa mai elimin si am anuntat ca ma despart de cei care n-au alte activitati decat Farmville si Mafia Wars, aplicatii pe care eu nu le folosesc. Cineva "m-a tras de urechi" explicand ca simplul fapt ca nu comenteaza ce spun eu nu inseamna ca nu-i intereseaza ce am eu de spus si atunci mi-am dat seama ca oamenii au obiceiuri diverse de consum si pe Facebook. Daca un om se destinde pe Facebook jucandu-se in Farmville si nu intra in dezbaterile mele asta nu insemna ca n-a dat fuga sa doneze sange cand am postat eu un apel disperat. Asa ca am renuntat la criteriul acesta si am eliminat doar cateva persoane care, de regula, afiseaza mai multa nuditate decat am eu nevoie sa vad.
DB: Spune-mi te rog ce fel de personalitate consideri ca esti si cum se reflecta aceasta pe Facebook.
SN: Sunt un om foarte deschis si foarte curios. Nu am pretentia ca parerile mele sunt mai bune decat ale altora si cred ca numai din confruntarea de idei se naste progresul, atat individual cat si colectiv. Nu scriu articole pe blog ca sa primesc comentarii de genul "bravo, esti cea mai tare, tine-o tot asa!". Eu aduc in discutie prespectiva mea asupra unor lucruri si ofer tuturor prilejul sa ma combata sau sa ma completeze. Pretind doar decenta, nimic mai mult.
Facebook este in mare masura oglinda mintii si a sufletului meu dar as minti sa spun ca intru totul. Daca ma uit acum pe postarile mele din ultimul an si as incerca sa-mi fac o parere exclusiv in baza informatiilor de acolo, ar reiesi ca Sanda Nicola o duce tare bine, calatoreste mult, asculta muzica intr-o veselie, face poze si nu se enerveaza prea tare din nimic. Ceea ce, sincer vorbind, nu-i chiar asa. Deschid larg usa catre bucuriile si ideile mele dar niciodata catre necazurile mele cele mari. Simt ca n-am niciun drept sa-i incarc pe ceilalti cu problemele mele.
DB: Ofera-mi te rog cateva informatii despre Play Media, firma ta - angajati, venituri, profit. De asemenea, da-mi te rog cateva exemple deproductii realizate de tine.
SN: Play Media este firma prin care imi derulez toate activitatile profesionale si al carei unic asociat sunt. Ca si pentru multi dintre micii intreprinzatori romani, si pentru mine a fost un an foarte dificil, in care am fost nevoita sa-mi reorganizez planurile si sa renunt la colaboratori. Sunt multumita ca am reusit sa supravietuiesc si, desi m-a tentat de cateva ori, n-a fost nevoie sa suspend activitatea. Deocamdata, Play Media nu este un brand, ci doar cadrul legal in care Sanda Nicola desfasoara activitati de productie media, training tv, comunicare si PR. Sunt ceea ce se numeste freelancer sau self-employed, nu ma consider "patron".

Marian Roman din Piteşti ar propune să fie schimbat Imnul României

Piteşteanul este autorul versurilor Imnului Piteştiului, dar este hotărât să nu se oprească aici şi propune un concurs naţional de poezie patriotică, în scopul găsirii unor versuri reprezentative pentru Imnul României.
În 1991, Marian Roman punea pe hârtie prima variantă a Imnului Municipiului Piteşti. A fost nevoie de 17 ani pentru ca versurile lui să răsune în sfârşit, în 2008, pe muzica lui Tiberiu Hărăguş, ca imn al oraşului. Piteştiul împlinea atunci 630 de ani de atestare documentară, iar versurile melodiei au prins repede la public.
„Din legende strămoşeşti
Te-ai născut, iubit Piteşti
Fii acum şi-n viitor
Fala argeşenilor!”
(refren Imnul Piteştiului)
După succesul versurilor sale, Marian Roman şi-a luat inima în dinţi pntru a propune organizarea unui concurs naţional de poezie patriotică. ,,Ar fi frumos să găsim nişte versuri patriotice care să ne reprezinte pe noi ca popor, mai mult decât o face actualul imn national”, argumentează Marian Roman
„Actualul imn nu e reprezentativ pentru noi”
Marian Roman crede că versurile din „Deşteaptă-te, române!“ nu sunt suficient de reprezentative pentru români. „Cele 11 strofe se referă la perioada Revoluţiei de la 1848 din cele trei principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, perioadă care a fost foarte scurtă. Acest moment istoric, petrecut înaintea Unirii de la 24 ianuarie 1859, nu poate să definească identitatea istorică a românilor, mai ales că lipsesc cei 160 de ani care despart epoca fanariotă de epoca modernă a României din sec. al XXI-lea”, explică Marian Roman.
Marian Roman este de părere că Imnul României ar trebui să facă referire la mult mai multe momente din istoria poporului român.
„În aceşti ani de istorie a românilor, au avut loc evenimente remarcabile. La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Moldovei cu Ţara Românească, născându-se în lume o nouă ţară, numită România. A urmat instaurarea domniei Regelui Carol I şi dobândirea Independenţei de la 1877. Trebuie amintită şi Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Nu trebuie trecută cu vederea instaurarea puterii comuniste, în perioada anilor 1944, Revoluţia din Decembrie 1989, care a marcat căderea comunismului în România şi nici aderarea României la NATO, în anul 2004, sau intrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007”, spune Marian Roman
 Argumentele pe care Marian Roman le aduce la iniţierea concursului de poezie patriotică sunt, potrivit acestuia, multiple. „Paradoxul mesajului pe care-l transmite actualul imn constă în faptul că poporul român este chemat la luptă împotriva asupririi turceşti, spre a dobândi independenţa, atunci, în anul 1848, iar astăzi, în 2004, suntem ţară membră NATO alături de Turcia, care în Imnul României este duşmanul nostru. Dacă poporul turc ar cunoaşte conţinutul integral al celor 11 strofe ale imnului nostru, oare nu s-ar declanşa un scandal de proporţii la nivel diplomatic?”, se întreabă Marian Roman.
Prima propunere. Pentru a porni concursul, Marian Roman vine cu prima propunere de poezie patriotică ce ar putea candida, după spusele sale, la transformarea în imn naţional.

"Noi ne-am născut români, din daci şi din romani,
Ne spun strămoşii noştri, de două mii de ani.
De noi vorbesc Danubiul, Carpaţii cei bogaţi,
Şi marea şi câmpia, cu care suntem fraţi.

Prin Mircea, Vlad, Ştefan, Mihai, ce-n vremuri au domnit,
Ne definim pe noi; popor viteaz, popor unit.
Suntem datori ca să păstrăm hotarul strămoşesc,
Stropit mereu în lupte mari, cu sânge românesc.

Prin martirii Brâncoveni, istoria ne-a lăsat
Pildă de curaj şi jertfă, când duşmanul ne-a călcat.
Ca în vremea paşoptistă, pentru toţi românii fraţi,
Libertatea şi Bălcescu, au fost marii exilaţi."

Aşa începe varianta propusă de Marian Roman şi continuă cu şapte strofe, ale căror versuri, mărturiseşte autorul, nu au fost alese la întâmplare. „Pentru realizarea acestei poezii patriotice, pe care aş vedea-o Imnul de Stat la României, am consultat în prealabil lucrarea „Istoria românilor“, enciclopedie - 1997, autor prof. dr. Costin Scorpan. Aşa am reuşit să indic din cine s-a format poporul român, locul unde a trăit, etapele de dezvoltare în istorie, faptele de vitejie ale înaintaşilor noştri şi poziţia actuală a României în lume.“
Poezie patriotică în 11 strofe. Marian Roman face un apel către autorităţile centrale pentru organizarea şi susţinerea concursului propus de el. Autorul primei propuneri s-a gândit la toate detaliile: „Poezie patriotică din 11 strofe, pusă pe note muzicale, prin care să se definească identitatea poporului român, între secolele II – XXI. Lucrarea care va avea textul şi muzica cele mai reprezentative pentru România să fie declarată, de un juriu naţional, drept imn de stat. Orice cetăţean român să poată participa la acest concurs, deoarece avem mulţi oameni de valoare, care pot dărui ţării un imn cu adevărat reprezentativ”, susţine Marian Roman.
Întrebări şi răspunsuri:
De când scrieţi versuri?
"Din copilărie. Făceam portretele în versuri ale colegilor de clasă, spre satisfacţia atât a lor, cât şi a profesorilor, pentru că reuşeam să redau în catrene profilul lor, fie el pozitiv sau negativ."
Aveţi deja la activ un imn al Piteştiului şi o propunere pentru Imnul României. Aveţi o înclinaţie pentru imnuri?
"Pot spune că da. Am compus şi versurile Imnului FC Argeş: Vulturii din galerie/ Stăm mereu la datorie/ Plouă, ninge sau e soare,/ Pentru noi e sărbătoare./Amintiri din cer ne vin,/ Jocul, fenta lui Dobrin,/El vrea iar să te numeşti/ Campioana din Piteşti."
Ce-i place
„Îmi place drapelul naţional, tot ce are legătură cu identitatea noastră românească, tot ce ţine de tradiţiile noastre, tot ce ne identifică pe noi ca români”
Ce nu-i place
„Nu-mi plac mincinoşii, puturoşii şi certăreţii. Nu-mi plac femeile care nu ştiu să păstreze echilibrul unei familii”

Profilul lui:
Născut: 15 mai 1944, Piteşti, jud Argeş
Studii: Liceul „Nicolae Bălcescu“, profil matematică-fizică
Experienţă: mecanic utilaje

Oamenii se comporta pe videochat ca la medic

Oana Cuzino

Joi, 23 Iulie 2009

A terminat Facultatea de medicina si s-a specializat in Geriatrie sperand sa descopere secretul... frumusetii vesnice. nu a profesat considerand ca ii poate ajuta pe ceilalti sa afle acest secret si altfel. Asa a aparut emisiunea de la Pro Tv "Ce se intampla, doctore?". Astfel, Oana Cuzino isi pune speranta intr-o sanatate mai buna a populatiei, venita prin intermediul informatiei din mass-media.

Multa lume ma intreaba daca am cumva regrete pentru viata intensa de spital, cu garzi, adrenalina si multiple povesti, asa cum probabil ca au vazut in serialele cunoscute si difuzate la televizor. Adevarul este ca "nu". Daca as regreta ceva vreodata, fiind in situatia de a abandona profesia, ar fi mai degraba viata in media si conexiunea cu tot ce se petrece in Romania sau oriunde in lume. La inceputul ultimului sezon al emisiunii "Ce se intampla, doctore?" de la Pro Tv, am facut un prim pas in comunicarea new media - videochatul sapta­manal. Aici, intr-o emisiune in direct care respecta in mare parte protocolul unui talk-show, am posibilitatea sa raspund in timp real intrebarilor formulate si adresate in scris de vizitatorii paginii "Ce se intampla, doctore?" de pe site-ul www.stirileprotv.ro. Bineinteles, fac acest lucru alaturi de un invitat specialist intr-un domeniu de interes. O idee simpla, o investitie minima, un impact formidabil. Oamenii intra pe videochat si se comporta ca la o consultatie cu un medic specialist si primesc sfaturi, recomandari, sugestii. Aproape ca te face sa te intrebi: de ce nu s-a inventat mai de mult treaba asta? La fel cum a fost si cu blog-ul, conceput ca un urias "oracol" in care toate persoanele carora le stii mai mult sau mai putin chipul real, iti impartasesc ganduri, impresii, opinii vizavi de parerile formulate de tine. Ei bine, nu toate blog-urile respecta insa acelasi protocol. In al meu gasesc mai mult intrebari legate de sanatate, de la slabire pana la fractura bunicii ori viata sexuala in deriva. Este vorba tot de comunicare - directa, rapida, fara intermediari sau eforturi prea mari. Ceea ce inseamna informare, incredere in puterea medicinei de a diagnostica, de a trata, de a aduce solutii. Oamenii au sentimentul de siguranta ca au la cine apela, ca se pot baza pe un sfat, ca pot "veni" intr-o secunda la medic.
Se pune, bineinteles, urmatoarea pro­blema: cat de detaliate sunt recoman­darile? Cat este de deontologic sa recomanzi un tratament fara a "vedea" pacientul? De aceea noi preferam sa le oferim indrumari, pentru ca, oricat de multe sperante isi pun in aceste sfaturi cei de la celalat capat al mouse-ului, o consultatie adevarata si eficienta presupune contactul direct cu medicul si diferite investigatii. Asta ii nemultumeste uneori pe telespectatori, multi fiind in mare parte dornici ca prin aceasta minune sa scape fix de spital, doctor si contactul fizic mai mult sau mai putin invaziv cu lumea medicala.
Citeam mai de mult ca datorita invaziei uriase de informatii medicale in lumea web s-a nascut o categorie bine reprezentata de oameni care cu ajutorul informatiilor on-line isi pun singuri diagnosticul si chiar gasesc cea mai moderna metoda de tratament. Te intrebi atunci: acesti oameni chiar nu mai au nevoie de medici? Culmea este ca unii dintre ei chiar au informatii mult mai la zi decat multi medici mai in varsta sau mai ocupati (urmarirea noutatilor pe diverse site-uri cere ceva timp), mai ales ca lumea medicala stiintifica si in general este intr-o miscare continua. Sa ne gandim doar la amploarea pe care a luat-o in ultima vreme terapia cu celule stem, recunoscuta si sustinuta acum si in unele centre de prestigiu din Europa - mai ales Germania si Irlanda. Sau diagnosticul genetic. Asa ca, uneori, chiar si reporterii nostri - evident unii dintre cautatorii de top ai acestor informatii - se izbesc de o ridicare de umeri cand des­chid subiectul cu medicii intervievati.
Personal nici nu ii condamn in vreun fel. Genul acesta de informare cu acces facil genereaza si enorm de multe greseli, promisiuni nerealiste in ceea ce priveste terapia unor afectiuni grave sau considerate incurabile, unele alimentate si de interese comerciale. Pentru mine acest lucru este evident - avand feedback si din partea publicului larg. Sa va dau un exemplu: problema inaltimii. Daca sunteti impacat cu propria inaltime, va veti declara uimit vazand cat de multi adolescenti sau adulti au o nemultumire serioasa in legatura cu aceasta. De multe ori pro­blema este semnalata prea tarziu, la varste cand nu se mai poate face nimic, insa exista o serie de asa-zise medicamente minune care promit "marea cu sarea" printre, care si cresterea in inaltime chiar daca tu ai 25 de ani si oasele si-au incetat de mult cresterea. La fete de exemplu, cresterea inceteaza in jurul varstei la care se instaleaza menarha (primul ciclu), iar la baieti de asemenea, dupa maturizarea sexuala. Radiografia pumnului arata exact ce sanse mai sunt de crestere, insa tratamentele hormonale aplicate trebuie oricum incepute la varste extrem de mici - 4 - 5 ani. In ciuda acestor evidente, exista insa o multime de creduli sau visatori, care cumpara aceste medicamente si si le admini­streaza. Și chiar daca evident nu vad nici un efect, nici macar nu au unde reclama, pentru ca informatiile, scrise cu fonturi ridicol de mici, ii absolva pe comercianti de orice vina. Iar lista promisiunilor este uriasa - sani mai mari cu cel putin o masura, disparitia cheliei si o podoaba capilara de invidiat, zeci de kilograme in minus fara nici un fel de dieta si sport si chiar vindecarea cancerului, a Parkinsonului, Alzheimer-ului si lista continua cu... orice alta problema va preocupa sau deranjeaza!
Aici actioneaza bineinteles bunul simt, inteligenta si puterea de a selecta informatia valoroasa. Sunt deja celebri cercetatorii britanici care descopera peste noapte tot felul de minuni!... in spatele acestor expresii ascunzandu-se de fapt oameni cu multa imaginatie care prin promisiuni nerealiste isi atrag mai multe click-uri si accesari si, implicit, mai multi bani. Pasul urmator este, bineinteles, gasirea unui interlocutor specializat, un medic bun si deschis acestor informatii cu ajutorul caruia sa poti aplica partea buna si interesanta ce se gaseste in aceste informatii de ultima ora. In aceasta formula realista imi pun toate sperantele pentru o doza mai mare de sanatate si tot ce inseamna ea - profilaxie, dar si diagnostic si tratament - venita pe online. Insa clipa in care vindecarea va veni direct pe Internet, printr-un protocol complex declansat de o simpla apasare pe tasta nu cred ca poate veni prea devreme, ci doar dupa ce toata omenirea poate intra cu absolut toate datele scanate, in marea baza de date universala. Doar abia atunci vom putea spune: de ce nu?

Sursa: www.romanialibera.ro

Toya Jackson Jackson: "Stiu cine mi l-a omorat pe Michael"

La doar doua zile dupa ce politia care investigheaza moartea lui Michael Jackson a admis posibilitatea omuciderii, La Toya Jackson vine cu dezvaluiri uimitoare in cadrul unui amplu interviu. La Toya, sora lui Michael Jackson si cea mai apropiata ruda a Regelui Pop, arata ca ea si familia Jackson sunt convinsi ca explicatia supradozei este un "joc incorect" facut de un grup oameni care au interese in valoare de cel putin un miliard de dolari. "Michael a fost ucis", a...www.ziaremondene.ro

Rudele lui Michael Jackson au rascolit casa din LA in cautare de bani
La nici doua zile dupa ce regele muzicii pop Michael Jackson a murit, Katherine, mama sa, si La Toya, una dintre surori, s-au dus la locuinta starului din Los Angeles pentru a cauta eventuali bani ascunsi. Acuzatiile au fost facute de dadaca copiilor megastarului, dar si de catre alti oameni apropiati anturajului, citati de New York Post. "La Toya rascolea prin casa sperand ca o sa gaseasca o valiza cu bani. ...romanialibera.ro
La Toya: "Am ştiut că Michael va muri primul"

"Cred că am avut tot timpul sentimentul că Michael e aproape prea special ca să se afle multă vreme alături de noi, pe acest pământ. Trecem prin infern în aceste momente şi ne e foarte dor de el", i-a povestit La Toyajurnalul.ro

La Toya Jackson: "Michael a fost ucis şi mă voi răzbuna"
La două săptămâni de la moartea Regelui muzicii pop, Michael Jackson întrebările continuă cu privire la trecerea acestuia în nefiinţă. Nici până acum nu se ştie cert adevărata cauză a morţii megastarului, iar familia acestuia tinde tot mai mult să creadă că a fost ucis. După ce Joe, tatăl lui Michael Jackson a surprins declarând că fiul său a fost omorât şi La Toya, sora cântăreţului susţine că este sigură ca acesta a ......libertatea.ro

La Toya Jackson: „Ştiam că Michael va muri de acum o lună”
Sora mai mare a lui Micahel Jackson, La Toya, este convinsă că Michael a fost victima unei conspiraţii, după cum a declarat într-un interviu, relatează AFP. Michael Jackson a fost ucis de o bandă de "paraziţi" atraşi de dorinţa de îmbogăţire, a mai declarat sora sa La Toya, care a cerut o autopsie privată, pentru a afla ce a determinat moartea fratelui ei. Ştiu la ce concluzii va ajunge autopsia. Cred că Michael a fost asasinat, am simţit asta de la început, a spus ea. Nu este vorba despre o singură persoană vinovată, mai degrabă este vorba despre o conspiraţie. Michael era o persoană foarte dulce, era afectuos. Unii au profitat. Acum mai puţin de o lună, mi-am spus că Michael va muri înainte de a cânta la Londra, pentru că era înconjurat de oameni care nu-i apărau interesele", a precizat La Toya. "Michael valora peste un miliard de dolari. Când cineva valorează atât, există tot felul de oameni care profită în...click.ro

La Toya: „Ştiam că Michael va muri”
Sora mai mare a lui Micahel Jackson, La Toya, este convinsă că Michael a fost victima unei conspiraţii, după cum a declarat într-un interviu, relatează AFP. Michael Jackson a fost ucis de o bandă de "paraziţi" atraşi de dorinţa de îmbogăţire, a mai declarat sora sa La Toya, care a cerut o autopsie privată, pentru a afla ce a determinat moartea fratelui ei. Ştiu la ce concluzii va ajunge autopsia. Cred că Michael a fost asasinat, am simţit asta de la început, a spus ea. Nu este vorba despre o singură persoană vinovată, mai degrabă este vorba despre o conspiraţie. Michael era o persoană foarte dulce, era afectuos. Unii au profitat. Acum mai puţin de o lună, mi-am spus că Michael va muri înainte de a cânta la Londra, pentru că era înconjurat de oameni care nu-i apărau interesele", a precizat La Toya. "Michael valora peste un miliard de dolari. Când cineva valorează atât, există tot felul de oameni care profită în...click.ro

La Toya dezvaluie
Ipoteza ca Michael Jackson a fost ucis ia amploare. Sora lui, La Toya, a sustinut si ea intr-un interviu acordat ziarului The Sun ca fratele sau a fost asasinat nu de o singura persoana, ci de mai multe, care planuiau acest lucru de mult timp pentru a pune mana pe averea lui. "Michael valora mai mult mort, decat viu", a spus cantareata. Artista sustine ca a existat o conspiratie impotriva megastarului, care cu timpul l-a indepartat de familia sa si care l-a fortat sa semneze pentru cele 50 de concerte la Londra. Mai mult, acei oameni l-au facut sa devina dependent de droguri, a mai marturisit La Toya. In plus ea a mai tinut sa precizeze un lucru important. Regele pop-ului nu a fost gasit fara suflare in patul sau, asa cum s-a tot spus, ci in dormitorul medicului sau personal, doctorul Conrad Murray.primatv.ro

La Toya: „Michael a fost ucis pentru bani!”
La câteva zile după ce Joe Jackson sustinea ca fiul sau a fost ucis, sora acea mare a artistului, La Toya, a intărit suspiciunile tatălui. Pentru a demonstra ca fratele sau a fost omorat, sora megastarului, in varsta de 53 de ani, a solicitat o autopsie privata si spune ca este decisa sa afle totul despre moartea lui Michael. "Sunt convinsa ca Michael a fost asasinat, am simtit-o de la inceput. Nu este o singura persoana vinovata, este mai curand o conspiratie....www.ziaremondene.ro

La Toya Jackson: Michael a fost ucis pentru bani!
Michael Jackson a fost ucis de o bandă zgomotoasă de paraziţi atraşi de momeala câştigului, a afirmat sora sa, La Toya Jackson(53 de ani) subliniind că artistul valora peste un miliard de euro. La Toya a declarat că a solicitat o autopsie privată şi că este decisă să afle totul despre moartea lui. Cred că Michael a fost asasinat, am simţit-o de la început. Nu este o singură persoană în cauză, este mai curând o conspiraţie. I-am spus familiei mele în urmă cu o lună că nu va ajunge niciodată să cânte la Londra. Valora mai mult mort decât viu, a spus ea. La Toya a acuzat acest grup de paraziţi că l-a îndepărtat de familia sa şi de prieteni şi că l-a forţat să semneze pentru 50 de concerte la Londra, deşi el nu voia decât 10 şi îşi dorea să se lase de muzică ca să devină regizor... click.ro

[Interview] Allen Ashley, author of ‘Urban Fantastic’

Allen Ashley has worked as a performance poet, a singer/songwriter, music critic, football journalist and book editor. In addition to this, he is the author of two non-fiction books: The Golden Void — Hawkwind 1970-1975 (Hawkfrendz, 1991), a chapbook of music criticism, and The Days of the Dodo (Dodo London Press, 2006), a collection of cultural commentary articles that first appeared in The Third Alternative between 1999 and 2005.

His short stories have been published in over 40 literary magazines, among them Interzone, The Third Alternative, Postscripts and Prism. They have also been featured in around 10 anthologies that include Triquorum One (Pendragon Press, 2006); Poe’s Progeny (Gray Friar Press, 2005) and New Wave of Speculative Fiction (Crowswing Books, 2005).

His debut novel, The Planet Suite (TTA Press, 1997) was followed by two collections of short stories, Somnambulists (Elastic Press, 2004) and Urban Fantastic (Crowswing Books, 2006).

In a recent interview, Allen Ashley spoke about his writing.

What would you say has been your most significant achievement as a writer?

I would have to say receiving the 2006 British Fantasy Society “Best Anthology” Award for The Elastic Book Of Numbers (Elastic Press, 2005) is the best moment of my writing career so far. After 24 years as a published author, I felt I fully deserved this recognition … and I celebrated accordingly.

What is The Elastic Book of Numbers?

It’s an anthology of brand new stories all based around the theme of numbers. This concept, I believe, had never been done before.

Sitting in the editorial chair for The Elastic Book Of Numbers was obviously a somewhat different experience to writing one’s own collection. Editing can be very frustrating — for quite a long time I was worried that the book wasn’t going to work because I wasn’t receiving enough material that fit the book’s parameters and was of the required quality. There’s so much more to editing than simply compiling and arranging.

I’m as proud of The Elastic Book Of Numbers as any of my other books because of the huge amount of work I put into its success.

What are your latest books about?

My two other recent books are both collections of short stories. Somnambulists (Elastic Press, 2004) collects 16 of my best stories which have been described as “borderline science fiction”, “Slipstream”, “urban fantasy”, “psychological horror”, “Twilight Zone”.

My very latest book is a second collection of my short stories — Urban Fantastic (Crowswing Books, 2006). 21 stories this time, including my very first ever publication plus seven pieces brand new to the collection.

How long did it take you to write them?

I’d been touting a collection of short fiction for several years before Andrew Hook at Elastic published Somnambulists. The stories spanned about 14 years. The time span for Urban Fantastic, which took in my first success, “Dead To The World” from 1982, was even longer. Whereas the turn-around with my novel The Planet Suite from conception to publication was more like three years.

Which aspects of the work that you put into the books did you find most difficult? And which did you enjoy most?

Every aspect of writing and getting published involves several layers of difficulty. Having consistent concerns or over-riding themes and yet not repeating oneself is a major challenge in the actual writing. Making the slightly fantastic or unusual convincing is another big concern. Maintaining a story’s internal logic is hugely important to me — speaking as an editor, I feel it’s where a lot of novice authors fall down. If you contradict the premise of your piece, you’ve lost your reader’s suspension of disbelief and you’ve totally blown it.

As for the business of getting published: that can often be more tiresome and troublesome than creating your story in the first place. Every author of any longevity has plenty of shaggy dog tales about magazines going bust just before your opus was about to see print, books being accepted and never published, editors never replying even after 24 months, and so on. The advice I would offer is to persevere and to research your markets properly. This latter means buying magazines you want to be published in and books from publishers you want to be published by. And read their guidelines thoroughly. You’d be amazed how many people send poetry collections to publishers whose output is strictly novels.

I enjoy every aspect of writing and editing, dealing with editors, publishers, readers, other authors, artists, agents, etc. I love meeting and talking with people at conventions and writers’ gatherings; writing to and emailing people; reading new work and so on. It really annoys me when I read interviews with professional writers who complain about their lot or who claim to hate the business of writing. Yes, of course, on many levels it’s work, tough work at that, but if you don’t like the profession, pal, then push off out of the way and let the real writers through.

What are the biggest challenges that you face? And, how do you deal with these?

Every new story is a challenge. Seriously. There’s the story as it nebulously exists inside my head and there’s the best version of a compromise that eventually appears on paper or screen.

Then once that’s done, placing the story and getting it published is all part of the process. You have to learn to sell yourself and your work, even shamelessly sometimes.

However, I always caution aspiring writers that very few authors make an actual proper living solely from writing. I certainly don’t. Unless you’re J. K. Rowling or Dan Brown, you might do well and sell a short story for GBP 100 and a novel for an advance of, say, GBP 3000 to GBP 10,000. That’s all a great and just reward, of course, but — well, a hundred quid will pay your gas bill for the quarter. Three grand? Three months rent or five months mortgage. Ten thousand? Britain is an expensive place to live and unless you’re holed up in a beach hut and not registered for council tax, at that rate, you’d have to write and sell two or three books every year to feed, clothe and shelter yourself. It ain’t gonna happen. Most writers — i.e. those who are not household names — have to supplement their income by teaching, lecturing, journalism, reviewing, temporary jobs … whatever comes along.

In a moment of self-realisation — if that’s doesn’t sound too poncey — I asked myself the question Kurt Vonnegut posed, which is, “Who are you writing for?” I eventually decided that I was actually writing to impress my 14-year-old self, writing the sort of exciting, innovative New Wave influenced work that I simply lapped up when I had the time and energy to read 150 books a year!

Going back to my earlier point about finances, I also made the compromise many years ago that I would “keep up the day job”. The beauty of this is that because I’m not relying on selling any given story for a four or five figure sum, I can experiment and write what I would like to read, not what a certain publisher demands … and not the same old tired Tolkien copy or Stephen King rip-off that Johnny Hack is churning out.

This is not to in any way suggest a lack of ambition on my part. I want to gather as many readers as possible. But I must stay true to my internal voice. Kafka did so. Enough said.

What are your main concerns as a writer?

On the technical side — developing and maintaining an individual voice. I don’t want to sound like anybody other than Allen Ashley. All the great writers are recognisable even without their name on the page; that’s the height I’m aiming for, too.

Thematically — The individual and his/her struggles to survive in an increasingly homogenised society. Identity/loss of. Lack of control over one’s own destiny. Notions of reality/fantasy/dream/alternate worlds. Conjectures on the formation of the universe, evolution, creation, prehistory, and archetypes. Myths, fairy tales, urban myths. Love and death. I hope that covers it.

In the writing that you are doing, who would you say has influenced you the most?

People see certain influences in my work — Jorge Luis Borges, William Burroughs, Kurt Vonnegut, Michael Moorcock, Philip K. Dick, the “space poet” Robert Calvert — but if I had to name just one author, it would be J. G. Ballard. Ballard has cast a spell on a whole generation of British writers such as Will Self … and my self!

When did you decide you wanted to be a writer?

It’s the old cliché, but I’ve always written, even as a primary school child. Writing is what I always intended to do.

How have your personal experiences influenced the direction of your writing?

Oh God, there’s a lot of my own life in what I write. For example, I was unemployed and seriously poor for a few years and that never leaves me — so, often my lead characters are coping with suddenly losing things that they and other people mostly take for granted.

On the other hand, in a story such “There is nothing left to write” from my collection Urban Fantastic (Crowswing Books, 2006) even though I actually appear as a character right near the end, the main protagonist “Jessica Stone” was completely made up. However, some reviewers and readers have totally believed in her as a “real” person. That’s quite flattering. The fabulous Welsh author Rhys Hughes once wrote, “Ashley is a master of character”. I’d certainly like to live up to such praise.

What will your next book be about?

I’ve got several books on the horizon. There’s Slow Motion Wars, under consideration by Screaming Dreams Press for publication later this year, which is a collection of collaborative stories written with Andrew Hook. There’s an updated version of my novel The Planet Suite, also due this year. I’m negotiating with a publisher regarding another novel and a couple of novellas. I will also be undertaking another editorial project for Elastic Press. This is “an open secret”, details of which will be confirmed around about June — so don’t send me anything yet! That book is likely to see print in 2008.

This article has also been featured on OhmyNews International and is scheduled to appear on Conversations with Writers and Blogcritics.org.