Despre oameni si jocuri video - viata reala si/sau viata virtuala

Partea buna a jocurilor video

de Alexandra Lia Grindean , 18 Februarie 2011 , 9am.ro

Cea mai mare prejudecata legata de jocurile video este ca acestea ar constitui o pierdere de vreme sau o modalitate de escapism din viata cotidiana, dar lucrurile nu stau tocmai asa.
Potrivit oamenilor de stiinta, care au cercetat jocurile video mai mult de un deceniu, acestea ar fi cea mai productiva modalitate de ati petrece timpul liber. Jocurile video nu sunt folositoare atunci cand vine vorba de productivitate, insa acestea produc ceva mult mai important – emotii puternice si relatii sociale care ne pot schimba viata si ne pot ajuta sa schimbam lumea, scrie Huffington Post. In momentul de fata exista mai mult de jumatate de milliard de oameni in intreaga lume care se joaca jocuri video cel putin o ora pe zi. Majoritatea oamenilor incep de mici acesta pasiune, iar pana ajung la varsta de 21 de ani, multi dintre ei au la activ mai mult de 10.000 de ore, cam la fel de mult timp cat petrec in scoala.

9am209396 la 17 Februarie 2011, ora 20:53

Am 33 de ani. Seria Call of duty MOH Counter strike Need for speed si multe alte jocuri pe care acum nu mi le amintesc mi-au ocupat timpul liber. Pot vorbi greaca engleza si franceza fluent. Jocurile video iti dezvolta reflexele, face creierul sa reactioneze constant la nevoile jocului. O simpla plimbare nu ar putea face asta. Deci sunt de acord cu oamenii de stiinta. Jocurile sunt cheia succesului. Pentru alte detalii cauta-ti subiecte despre activitatea cerbrala- creierul antrenat.

Eroi în viaţa virtuală, învinşi în lumea reală

articol de Mihaela Dincă , Marţi 1 mar 2011 , ziar Adevarul
Un joc pe calculator te poate face să pierzi tot: familia, prietenii şi locul de muncă. Pentru unii este un vis urât, alţii l-au trăit deja. A fost mai bine de 10 ani prins într-un joc care i-a schimbat complet viaţa. Îşi spune AsaSinA, aşa cum îl ştiu prietenii lui din mediul virtual.
„Jucam opt ore pe zi. Veneam de la serviciu, mă aşezam la calculator şi mă culcam la 2.00-3.00 dimineaţa", povesteşte AsaSinA. În joc, femeie, dar în lumea reală, un bărbat de 33 de ani. Jocul care l-a prins se numeşte „Lineage II", un fantasy Massive Multiplayer Online Role-Playing Game (MMORPG), care aduce zilnic online 5.000 de playeri din România.
Prietenii din lumea virtuală i-au devenit, timp de 10 ani în care jocul a fost pe primul loc în viaţa lui, şi singurii amici din lumea reală. Mai ales după ce s-a despărţit şi de soţia lui, pe motiv că „nu-i înţelegea pasiunea". „Patru ani de relaţie, doi ani de căsnicie. Ea nu mă înţelegea şi nu se implica în ce-mi plăcea mie. În ultima perioadă a relaţiei începuse să-mi reproşeze că mă joc şi că nu mai avem viaţă socială", încearcă să explice AsaSinA.
Susţine că nu regretă că s-a despărţit de soţie, sugerând faptul că pasiunea lui era doar un lucru care a accentuat prăpastia dintre ei. Priveşte însă cu regret către cei 10 ani în care viaţa lui a însemnat doar „Lineage". „Pentru mine, viaţa reală a învins, după mulţi ani risipiţi - am pierdut licenţă la facultate, examene. N-aş mai face acelaşi lucru pentru că am îmbătrânit. Acum am contact cu jocul doar ca asistent de administrator. Joc foarte rar", spune AsaSinA. Momentul care l-a făcut să-şi dea seama că trebuie să se oprească a fost atunci când s-a trezit singur. A înţeles că prietenii din lumea virtuală nu-i pot înlocui pe cei din lumea reală. Mai mult, îşi aminteşte că a pierdut şi un loc de muncă bun, de specialist IT, din cauza jocului. „Eram dependent de joc. Într-o zi m-am trezit singur". Acum are o nouă relaţie, un nou loc de muncă, şi încearcă să rămână conectat cu oamenii din lumea reală. Îşi aminteşte că în urmă cu câţiva ani avea întâlniri frecvente cu oamenii din joc. Se întâlneau în lumea reală, ieşeau la bere, la o discuţie.
Întâlniri între gameri
AsasinA vorbeşte cu admiraţie despre alţi colegi de joc care şi-au întemeiat relaţii chiar prin intermediul acestui canal. Un exemplu este Blonda, o tânără de 21 de ani, care este prinsă de joc de mai bine de doi ani. Joacă în prezent patru ore pe zi şi spune că acest lucru nu-i afectează viaţa de student. Pe actualul ei partener de viaţă l-a cunoscut tot în joc, în urmă cu ceva timp.
El este administratorul unui server şi s-au văzut faţă în faţă la o întâlnire cu gaşca din joc. „El m-a plăcut, dar nu mi-a spus nimic atunci. După ce am terminat o relaţie în care eram implicată, un prieten comun ne-a făcut să ne întâlnim", povesteşte Blonda. O altă jucătoare şi-a părăsit prietenul pentru un gamer francez, cu care s-a cunoscut în „Lineage II". La două săptămâni după ce au interacţionat în joc, ea s-a mutat în Franţa.
Un pas spre adicţie
Întâlnirile cu prietenii din joc au devenit însă din ce în ce mai rare pentru cei care s-au lăsat de această pasiune. „Am rămas prieten cu mulţi. Dar sunt amintiri şi atât", spune AsaSinA. „Sunt puşti care nu-şi dau seama în ce intră. Unii sunt buni, altii urmează să ajungă foarte buni". AsaSinA a încercat să stea de vorbă cu o parte din tinerii care se apucă acum de joc. „Ei spun că nu îţi creează dependenţă. Îşi dau seama când ajung ca mine". 
Neoficial în România
„Lineage II: The Chaotic Throne" este un fantasy Massive Multiplayer Online Role-Playing Game, în care acţiunea se petrece cu 150 de ani înaintea primului joc, numit „Lineage". Lumea lui Lineage II, un joc lansat în Coreea de Sud în 2003, este un pământ sfâşiat de război, iar trei regate rivalizează pentru putere. Playerii pot juca pe serverele oficiale din SUA şi din Europa, însă trebuie să plătească o taxă. În România există mai multe servere neoficiale, unde jucătorii se pot loga fără să plătească nimic. Aceştia îşi creează un avatar şi pot interacţiona cu ceilalţi jucători. Nu pot deveni însă renumiţi la nivel mondial pentru că nu joacă pe serverele oficiale şi nu pot câştiga bani din joc. Singura modalitate de a câştiga bani, pentru cei care joacă oficial, este prin vânzarea caracterelor, după ce acestea devin puternice.
Pasiune până la epuizare
Mulţi gameri îşi petrec nopţile în săli de joc
În urmă cu câteva săptămâni, un bărbat din China a murit de epuizare, după ce s-a jucat non-stop pe calculator, timp de trei zile, într-un Internet cafe din Beijing. Cazuri tragice ca acestea s-au întâmplat însă de mai multe ori de când febra jocurilor pe calculator a cuprins lumea. În 2009, un adolescent britanic a ajuns la spital după ce a jucat 24 de ore „World of Warcraft", un joc similar cu Lineage. La fel, în 2005, un tânăr de 28 de ani din Coreea de Sud a murit după ce s-a jucat fără pauză pe computer timp de 50 de ore. Prezenţa unor cazuri extreme în lumea playerilor este confirmată şi de rezultatele mai multor studii la nivel internaţional, care arată că din ce în ce mai mulţi adolescenţi, dar şi adulţi devin dependenţi de jocuri.
Potrivit unei cercetări citate de AFP, aproximativ unul din zece copii americani care folosesc jocuri video ar putea fi dependenţi de această metodă de petrecere a timpului. Aproape 90% din tinerii între 8 şi 18 ani au declarat că folosesc jocurile video, iar 8,5% din ei demonstrează „modele de joc patologice" şi prezintă cel puţin 6 din cele 11 simptome clinice ale dependenţei. În medie, un tânăr petrece 16,4 ore pe săptămână jucându-se pe calculator sau pe consolă.
Înaintea sexului
Jocurile pe calculator au intrat şi în dormitor, susţin 70% din femeile care au participat la un studiu şi care se plâng că partenerul le acordă mai puţină atenţie decât computerului. Potrivit unei cercetări citate de „The Daily Mail", 50% din bărbaţi au refuzat sexul pentru a se juca pe calculator, iar 5% spun că pasiunea lor i-a costat chiar relaţia. Cel mai „vinovat" joc este „Call of Duty", urmat de „Football Manager", „Grand Theft Auto", „Fifa" şi Medal of Honor. 4 din 10 gameri recunosc că se joacă în fiecare noapte.
Game over: când jocul devine dependenţă
Dependenţa de jocuri pe calculator este ca orice altă adicţie, nocivă precum jocurile de noroc, drogurile sau alcoolul, spune psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Internetul şi calculatorul sunt instrumente folositoare, însă depinde cum le folosim. Jocul pe calculator este virtual, este ca şi cum trăim într-o altă lume. E o lume paralelă, fără legătură cu realitatea", adaugă Leviţchi. Nu oricine ajunge însă captiv în aceste jocuri pe calculator şi, implicit, în lumi virtuale în care îşi poate crea o identitate ireală.
„Cei care ajung dependenţi au un fond mai adictiv sau sunt persoane timide, cu probleme în a se integra în societate. De obicei, sunt băieţi, adolescenţi, care nu pot avea un contact fizic real cu o persoană şi caută un refugiu pe internet, unde este mai simplu să se dezvolte", mai spun specialiştii. Cei care ajung să conştientizeze faptul că au o problemă ar trebui să facă în primul rând o vizită la psihiatru, iar apoi să apeleze la consiliere psihologică. De multe ori, problema de fond nu e dependenţa, iar pentru a rezolva adicţia trebuie descoperită cauza reală. „Poate a preluat o dependenţă din familie, sau poate este vorba de o serie de trăiri: neîncredere, deprimare, complexe de inferioritate, mai ales sociale. Mulţi ajung captivi în lumea virtuală din lipsă de prieteni în lumea reală", afirmă Cristiana Leviţchi.
Prieteni ireali
Relaţiile create în interiorul unui astfel de joc sunt de cele mai multe ori baloane de săpun. Atât în cazul prieteniilor, cât şi în cazul relaţiilor de iubire, ceea ce îi leagă pe parteneri este o pasiune comună, cea pentru joc. Dacă pasiunea dispare, este foarte posibil să se piardă şi lucrurile bune din relaţie.
„Într-o prietenie e nevoie de mai mult. Poate nu au valori comune, un stil de viaţă asemănător", crede psihoterapeutul. Dacă relaţiile din interiorul jocului sunt, de fapt, unele la distanţă, cele din lumea reală sunt greu de menţinut în cazul în care unul dintre parteneri este dependent de jocuri pe calculator. Dacă acesta nu-şi rezolvă problema, e căsătorit de fapt cu dependenţa, iar familia este pe locul doi.
"Cei care ajung dependenţi sunt persoane timide, cu probleme în a se integra în societate. De obicei, sunt băieţi, adolescenţi, care nu pot avea un contact fizic real cu o persoană şi caută un refugiu pe internet." - Cristiana Leviţchi psihoterapeut

Romania, te iubesc: Second Life - viata virtuala

StirileProTV.ro

de la "Romania, te iubesc", PRO TV : Second Life, jocul inventat in urma cu 6 ani, numara acum nu mai putin de 16 milioane de oameni care petrec in acest spatiu virtual si 12 ore pe zi. Nu este de mirare succesul pe care il are acest joc, avand in vedere ca distanta de la inhibitie la dezinhibitie e doar de un singur click si ca este singurul mediu in care domneste libertatea absoluta. Mai mult decit atat, o gospodina din Germania a devenit recent milioanara in dolari cat se poate de reali, dupa ce a facut o serie de tranzactii imobiliare intr-o lume pur virtuala - Second Life. Reversul medaliei este insa unul dureros: divorturile din viata reala, cauzate de aventurile pur virtuale, sunt un fapt.

De cand suntem mici visam la tot felul de experiente si ne punem o groaza de intrebari. Calculatorul ni le ofera. Daca te intrebi cati locuitori are un mic orasel din Asia, internetul iti raspunde in 30 secunde. Daca ai vrea sa vezi un animal disparut demult, nu mai e nevoie sa mergi la muzeu sau sa cumperi carti rare si scunpe. Daca iti doresti senzatii tari, nu merita sa pleci in excalade pe munti. Totul se rezolva cu un click. Totul la tine acasa, la dispozitia ta oricand, fara sa-ti ceara nimic. O fi bine? O fi rau? Poate nici bine, nici rau ci doar foarte diferit de cum era inainte de a avea calculator si internet. Asta face ca generatiile sa fie foarte diferite intre ele si sa aiba impresia ca nu mai gasesc activitati similare. 

Psiholog Anca Pietraru : Uneori pare o ocupatie la moda, alteori devine o problema iar alteori chiar o drama. De la copii a caror dezvoltare verbala, intelectuala, relationala si afectiva se opreste, la adolescenti care abandoneaza scoala si orice alte activitati, la adulti care renunta la serviciu si isi pericliteaza relatia cu partenerul si proprii copii, intalnim toate tipurile de situatii. Jocurile online par a fi in top dar si "hoinaritul" pe diferite site-uri, chat-urile si filmele descarcate de pe net. De fapt, timpul ocupat cu statul pe net este atat de mare incat putem spune ca persoana ajunge sa paraseasca viata reala, locul si timpul in care traieste si sa le inlocuiasca cu o viata virtuala. Impatimitii jocurilor si filmelor sunt de fapt cu gandul, dorintele si visele in planul "realitatii" din spatele ecranului. Fie ca este vorba despre relatii cu alti jucatori, cu cei cunoscuti pe chat sau cu personajele din filme, ele devin mai importante decat ceea ce se intampla in viata reala. Daca privim ca un refugiu acest comportament, ne intrebam ce a dus la el, ce anume a fost de nesuportat in viata reala astfel incat persoana a ales sa o paraseasca in favoarea celei virtuale: dezamagirea in relatiile cu partenerul, colegii sau familia; senzatia de neputinta, de inferioritate; depresia care l-a izolat de lume, neincrederea in el insusi; incapacitatea sau dificultatea de a investi afectiv intr-o activitate sau relatie reala; efortul care este necesar pentru alte placeri sau activitati relaxante (distractii, sport, hoby-uri). 
Am vorbit intr-un articol despre dependenta de internet dar reluam intr-un fel aceasta tema si ii adaugam noi aspecte pentru ca ea este intr-adevar o problema care merita toata atentia noastra din moment ce atat de multe persoane, de toate varstele, sunt afectate de ea. Asadar pentru inceput, ne intrebam: 

• Care sunt cauzele care au dus la alegerea acestei vieti virtuale?
• Care sunt consecintele asupra respectivei persoane sau asupra celor din jur?
• Care ar fi modalitatile prin care putem aborda aceasta problema?
• Ajung aceste persoane sa ceara sau sa beneficieze de ajutor psiho-terapeutic, de consiliere sau sa reia comunicarea cu persoanele reale din viata lor?
• Exista modalitati de prevenire si care sunt ele?
• Putem ajuta persoanele care nu cer acest ajutor si care nu sunt constiente de consecintele care decurg din aceasa izolare?
• In cazul special al copiilor si adolescentilor, ce pot face parintii pentru a-i ajuta sa-si continue dezvoltarea si evolutia scolara si relationala?
• In cazul in care un adult este in aceasta situatie, ce poate face partenerul sau cei apropiati pentru el?
• Cum se modifica relatiile parinti-copil cand apare o astfel e "problema"?

Va rog sa ascultati totodata pe cineva dependent de internet, fara a mai putea scapa de aceasta problema : http://www.trilulilu.ro/leomiro/b51130dab8d270 , http://www.trilulilu.ro/axn/b3d4e846e17c40 

Sanda Nicola, "cel mai prietenos roman de pe Facebook", explica mecanismul succesului in retelele sociale

Abordarea optimista a subiectelor, deschiderea si sinceritatea, interesul acordat anumitor cauze umanitare precum si faptul ca nu "impovareaza" pe altii cu problemele personale sunt "tehnicile" care au ajutat-o pe Sanda Nicola, jurnalist si sociolog, sa atraga mii de romani ca prieteni pe contul sau de Facebook.
Aflati din acest interviu cum procedeaza ea, dar si ce o deranjeaza la aceasta retea sociala, in care se afla peste 1 milion de romani, ce greseli a facut si ce sfaturi ofera altor utilizatori. Sanda Nicola are 32 de ani. A activat 17 ani in televiziune ca reporter, prezentator de stiri, moderator de talk-show. In prezent, este sociolog si jurnalist freelancer. Nicola ofera corespondente din estul Europei retelei de stiri France 24, colaboreaza cu Al Jazeera, Channel 4 si are o rubrica de dialog pe Cotidianul.ro.
"In campania electorala din 2009 am gazduit emisiunile electorale de la Kanal D in care am intervievat toti candidatii la Presedintia Romaniei. Acela a fost un moment interesant in comunicarea mea cu prietenii de pe contul meu de Facebook pentru ca am refuzat sa-mi fac publice optiunile politice si am incercat sa-mi reprim propriile frustrari cetatenesti. Foarte multi au apreciat asta", povestestea ea pentru DailyBusiness.ro.
Recent, Cristian Manafu, blogger si managing partner al companiei organizatoare de evenimente Evensys i-a acordat Sandei Nicola titlul neoficial de "Cel mai prietenos roman de pe Facebook". Cititi aici care au fost criteriile alegerii acesteia din cei peste un milion de romani prezenti pe reteaua sociala.
Sanda Nicola face parte si din comunitatea premium de afaceri Key People.
DailyBusiness.ro: Ai cont pe Facebook de un an si ceva - in cat timp ai atras cei 5.000 de prieteni si care ar fi "secretele" a ceea ce multi ar zice ca este "o mare reusita"?
Sanda Nicola: Nu mai tin minte precis cand am creat contul. Cert e ca l-am facut iar ulterior n-am mai dat multa vreme pe acolo. De ziua mea, anul trecut, m-am pomenit cu zeci de urari de bine in casuta de pe Yahoo venite de pe Facebook carora era firesc sa le raspund. Atunci am intrat de-a binelea in retea, i-am inteles functiile si am inceput sa-mi cultiv prieteniile. Reteaua mea a crescut natural, comunicand, aderand la cauzele initiate de altii, oferind feedback la postarile lor, raspunzand celor care mi se adresau. M-am deprins sa tin tot timpul pagina deschisa pe calculator si pe telefon si ii dau refresh de cateva ori pe zi. Practic, mi-am facut un obicei din a consulta Facebook la fel de des ca pe celelalte surse de stiri cu care lucrez.
DB: Cat de mult te-a ajutat notorietatea ta ca jurnalist?
SN: In mare masura, dar nu intru totul. Printre cei cu care comunic sunt si oameni foarte tineri care nu ma stiau din perioada in care eram foarte vizibila pe TV. Altii au crezut initial ca-i doar o coincidenta de nume. Adevarul e ca nu mi-am afisat background-ul jurnalistic pe Facebook, el a iesit la iveala ulterior. Eu n-am intrat in retea ca sa colectionez fani ci ca sa particip la un schimb de idei. Am invatat foarte multe din preocuparile altora si am venit in contact cu cativa oameni exceptionali cu care derulez in prezent campanii umanitare si proiecte profesionale interesante . Cu altii fac doar schimb de informatii despre muzica, si tot e un castig. Foarte multi oameni ma cauta pentru ca vor infomatii despre cancerul de col uterin (Sanda Nicola a luptat cu aceasta boala anii trecuti - n.r.), primesc zilnic mesaje tulburatoare de la femei in suferinta. Asta e principalul motiv pentru care am dat intotdeauna accept, fara rezerve, oricarui necunoscut.
DB: Am observat ca ai si un blog. De cand si cam ce trafic atragi?
SN: Blogul e, fara indoiala, o consecinta a activitatilor mele de pe Facebook si e structurat in baza feedback-ului pe care l-am primit in timp de la cei cu care am comunicat. SandaNicola.ro exista de numai o saptamana, e prematur, cred, sa vorbesc acum despre trafic. Ma bucur sa observ ca cei care au intrat o data obisnuiesc sa revina ulterior pe blog iar pana acum n-am fost nevoita sa cenzurez niciun comentariu. Vizitatorii mei percep platforma mea exact asa cum am gandit-o - un loc in care dezbatem idei, ne completam unii pe altii, ne contram, dar intotdeauna ramanem intr-un registru civilizat.
DB: Ce fel de comentarii/post-uri ai sesizat ca atrag cel mai mult comunitatile de pe Facebook? Care sunt "tehnicile" prin care atragi comentarii/feedback pozitiv din partea comunitatilor de pe Facebook?
SN: Nu sunt pe Facebook ca sa-mi creez un comitet de fani sau o galerie care sa aplaude ce debitez eu. Postez ceea ce simt, uneori lucruri foarte personale, albume foto din calatoriile mele, ponturi care pot fi utile si altora si multa muzica. De exemplu, cand dau peste informatii despre companii care fac angajari in acesta perioada, postez imediat. Stiu ca multi au nevoie de un job. Orice articol pe care-l citesc si care ma inspira in vreun fel pe mine, il dau mai departe. Nu scap niciodata din vedere ca azi, mai mult decat oricand, oamenii au nevoie sa se destinda, sa rada, asa ca postez clipuri care sa le ofere o pauza din incrancenarile de zi cu zi. Cu toate acestea, prietenii mei de pe Facebook au dovedit intotdeauna disponibiliatea de a "digera" si subiecte grave, dramatice. De fiecare data cand popularizez un apel umanitar, ei raspund, se implica, doneaza, fie ca e nevoie de bani, sange sau o semnatura pentru vreo petitie.
DB: Cum ar putea fi "cosmetizat" un post care initial ar parea banal pentru a atrage audienta?
SN: Imi place sa postez intr-o maniera cat mai expresiva si mai ingrijita. Imi aranjez pagina de Facebook asa cum mi-as face ordine in sufragerie ca sa primesc musafiri. Sunt ardeleanca, sufar de complexul gazdei si vreau ca cei care ma viziteaza sa se simta bine la mine. Prefer sa postez un link catre o melodie care transmite o stare in loc sa afirm eu sec "viata-i urata, doamnelor si domnilor". In general, eu nu postez verdicte, ci invitatii la dialog, si acesta este un lucru ce atrage comentarii. Nu livrez oamenilor pareri, ci lansez teme de discutie. Veti fi suprinsi sa aflati cati oameni au chef de vorba si, mai mult, chiar au ceva interesant de spus.
DB: Cat de des recomanzi ca cineva sa posteze pe Facebook pentru crearea unor "prieteni fideli", care sa urmareasca constant contul respectiv?
SN: Recomand sinceritatea in comunicarea cu ceilalti. Daca iti face realmente placere sa participi la discutii, sa te implici in promovarea unui om, a unei cauze, cand dai mai departe cu bucurie ceea ce ai aflat, ceilalti vor simti asta si iti vor fi alaturi. Daca urmaresti doar sa te faci tu cunoscut si vezi in Facebook doar instrumentul de marketing, se vor prinde. Am vazut recent un comentariu foarte destept al unei fete care remarcase ca o serie de personalitati media au cont si un numar impresionant de prieteni, dar nu ies niciodata din pagina lor si nu dau semne sa le intereseze ce fac altii.
Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil.
DB: In ce scopuri folosesti Facebook si care consideri tu ca este, in definitiv, utilitatea acestui canal de comunicare, pentru tine ca si persoana fizica, pentru (re)numele tau?
SN: Pe mine ca persoana fizica m-a imbogatit comunicarea pe Facebook. Chiar mi-am facut multi prieteni in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca "vizitandu-i" periodic am ajuns sa-i identific pe cei cu care am preocupari comune si nu o data am transferat in offline prieteni de pe Facebook. Pe 17 aprilie o sa fiu alaturi de un amic, pe care inca nu l-am vazut la fata, la lansarea cartii lui in Cluj. Sambata ma vad cu alti "feisbuchisti" la ziua unei fete pe care am ajutat-o impreuna sa mearga la tratament in strainatate. Pentru mine ca jurnalist si sociolog, Facebook e poarta de acces catre preocuparile si ingrijorarile celorlalti, iar asta e foarte important in munca mea.
DB: Poate fi activitatea pe Facebook "o rampa de lansare" si un plus in cazul angajarii intr-o anumita companie? Te-a ajutat vreodata profesional prezenta ta pe Facebook?
SN: Nu mai e cazul sa caut o rampa de lansare, dar Facebook m-a ajutat de multe ori in munca mea. Sunt oameni care, avand posibilitatea de a ma contacta direct, imi livreaza informatii interesante, iar eu la randul meu am acum acces direct la o serie de personalitati pe care as vrea sa le intervievez.
Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii se pot afirma lesne in comunitatea Facebook
DB: Cum te poate ajuta Facebook in dezvoltarea propriei companii? Se pot gasi clienti/parteneri pe aceasta retea sociala, poti primi feedback important? Da-mi te rog cateva exemple, daca se poate.
SN: Am supus vreo doua idei profesionale dezbaterilor de pe Facebook si mi-a fost util feedback-ul ca sa inteleg oportunitatea unor proiecte. Pe de alta parte, nu cred ca este indicat sa luam absolut totul in serios si sa dam valoare de studiu de piata comunicarii de acolo. O avalansa de "I like"-uri nu-ti garanteaza in niciun fel ca cei care au dat click chiar au vizionat ce ai postat.
DB: Ce fel de companii ar trebui sa fie prezente obligatoriu pe Facebook? De ce?
SN Pentru companiile de media cred ca este un "must" sa se integreze in comunitatea Facebook, foarte multe publicatii si televiziuni din toata lumea au cont acolo si castiga tot mai multi cititori pe online. Facebook inglobeaza multi oameni cu diverse nevoi si cred ca-i poate favoriza pe micii intreprinzatori. Daca as fi un instalator bun, sigur m-as afirma in comunitatea de acolo. Cred ca orice client prefera sa apeleze la un meserias pe care il stie cat de cat, macar din poze, decat sa cheme un necunoscut sa se ocupe in miez de noapte de o teava sparta in baie. Hairstylistii, croitorii, fotografii, pana si bucatarii cred ca se pot afirma lesne in comunitate.
DB: Da-mi te rog exemplu de 3 lucruri pe care o companie e indicat sa le faca pe Facebook si 3 lucruri pe care NU trebuie sa le faca niciodata acolo.
SN: E indicat sa isi plaseze reclama pe coloana din dreapta, sa aiba un fan page daca vorbim de un brand cunoscut sau, daca afacerea e noua, un cont de user. In oricare situatie, pagina trebuie alimentata constant cu noutati pentru ca brandul sa fie cat mai des vizibil in news feed. E contraindicat sa arunce reclama la produsele lor pe paginile altora. Pagina mea e "sufrageria" mea, nu-i normal sa pui tu mobila si sa-mi vopsesti peretii cum vrei. De asemenea, e contraindicat sa fie o entitate rece, institutionala, lipsita de personalitate. Pe Facebook suntem "prieteni", nu furnizori si clienti. In al treilea rand, nu recomand sa te folosesti de reputatia unui "prieten" ca sa cresti cota produselor tale. De exemplu, daca Victor Rebengiuc (cel mai prestigios "feisbuchist", in opinia mea) iti transmite, printr-un mesaj privat, ca a mancat iaurt de care vinzi tu si i-a placut, nu-i in regula sa jubilezi in status "Lui Victor Rebengiuc ii place iaurtul nostru, hehehe, ce tari suntem". Asta e un abuz.
DB: Vorbesti despre importanta atitudinii deschise si optimiste. Cat de important este acest lucru pentru succesul in business? De multe ori efectele crizei ii coplesesc pe manageri, mai ales pe cei care stiu ca de ei depind poate sute de angajati. Ce le recomanzi lor?
SN: Cred ca atitudinea deschisa si optimista e importanta in absolut toate aspectele vietii. Cine isi doreste inca un morocanos prin preajma? Nu cred ca o atitudine prietenoasa e garantia succesului in afaceri dar in mod sigur nu-ti dauneaza. Am vazut firme care mergeau binisor atunci cand erau doar mici afaceri "de familie", atunci cand isi tratau clientii "prieteneste" si care au dat chix atunci cand s-au transformat in organizatii de tip "corporate", rigide si prea protocolare. N-am un sfat pentru managerii care poarta azi raspunderea pentru securitatea financiara a sute de familii, ii compatimesc. Pot doar sa le recomand sa nu piarda prea mult timp pe Facebook, nici ei, nici angajatii lor. "Escapismul" in Farmville nu le va readuce firma pe profit.
DB: Ce schimbari de atitudine ai remarcat intr-un an de zile in comunitatea de romani de pe Facebook? S-a "diluat" calitatea lor sau a comentariilor?
SN: Pot sa ma refer exclusiv la cei care viziteaza pagina mea. Acestia sunt oameni din toate paturile sociale, oameni care cauta informatia utila, aceea care sa-i ajute sa-si rezolve problemele, oameni care nu sunt deloc straini de problemele politice, sociale si economice si care isi manifesta ingrijorarile. Pe durata campaniei electorale am vazut o dezlantuire de furie pe Facebook, oameni care luau foc la cuvinte cheie precum "Basescu", "Geoana", "alegeri", "presedinte", cred ca atunci s-a degradat un pic calitatea comentariilor. Insa nu pot sa nu remarc ca reteaua aceasta de socializare a facilitat o dezbatere fara precedent si bag mana in foc ca Facebook are niste merite in prezenta destul de ridicata a tinerilor la vot pe 6 decembrie 2009.
Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine, dar i-am eliminat apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe pagina mea.
DB: Consideri ca Facebook-ul se va umple usor-usor cu asa-zisii "cocalari" si "pitipoance". Ai sesizat ceva in acest sens?
SN: Evident ca sunt fete care intra pe Facebook in cautarea lui Fat-Frumos care va fi ravasit de cat de frumoase sunt ele in costum de baie in poza de profil, dupa cum sunt si indivizi dubiosi care adauga in lista numai si numai femei fotogenice. Da, pe Facebook "locuiesc" si oameni vulgari, deviati sau infractori, si e absolut normal sa fie asa. Insa ai destule instrumente sa te pui la adapost de penibil si sa-ti selectezi anturajul.
DB: In functie de ce factori ai ales prietenii de pe Facebook si cat de des "renunti" la unii dintre ei, pentru a putea sa adaugi pe altii?
SN: Am dat accept aproape tuturor celor care voiau sa intre in legatura cu mine eliminand apoi pe cei care se dovedeau de neam prost injurandu-i pe altii sau postand trivilitati pe peretele meu. Gazduiesc absolut orice parere cata vreme limbajul e unul civilizat. Cand am atins limita de 5.000 de prieteni am fost nevoita sa mai elimin si am anuntat ca ma despart de cei care n-au alte activitati decat Farmville si Mafia Wars, aplicatii pe care eu nu le folosesc. Cineva "m-a tras de urechi" explicand ca simplul fapt ca nu comenteaza ce spun eu nu inseamna ca nu-i intereseaza ce am eu de spus si atunci mi-am dat seama ca oamenii au obiceiuri diverse de consum si pe Facebook. Daca un om se destinde pe Facebook jucandu-se in Farmville si nu intra in dezbaterile mele asta nu insemna ca n-a dat fuga sa doneze sange cand am postat eu un apel disperat. Asa ca am renuntat la criteriul acesta si am eliminat doar cateva persoane care, de regula, afiseaza mai multa nuditate decat am eu nevoie sa vad.
DB: Spune-mi te rog ce fel de personalitate consideri ca esti si cum se reflecta aceasta pe Facebook.
SN: Sunt un om foarte deschis si foarte curios. Nu am pretentia ca parerile mele sunt mai bune decat ale altora si cred ca numai din confruntarea de idei se naste progresul, atat individual cat si colectiv. Nu scriu articole pe blog ca sa primesc comentarii de genul "bravo, esti cea mai tare, tine-o tot asa!". Eu aduc in discutie prespectiva mea asupra unor lucruri si ofer tuturor prilejul sa ma combata sau sa ma completeze. Pretind doar decenta, nimic mai mult.
Facebook este in mare masura oglinda mintii si a sufletului meu dar as minti sa spun ca intru totul. Daca ma uit acum pe postarile mele din ultimul an si as incerca sa-mi fac o parere exclusiv in baza informatiilor de acolo, ar reiesi ca Sanda Nicola o duce tare bine, calatoreste mult, asculta muzica intr-o veselie, face poze si nu se enerveaza prea tare din nimic. Ceea ce, sincer vorbind, nu-i chiar asa. Deschid larg usa catre bucuriile si ideile mele dar niciodata catre necazurile mele cele mari. Simt ca n-am niciun drept sa-i incarc pe ceilalti cu problemele mele.
DB: Ofera-mi te rog cateva informatii despre Play Media, firma ta - angajati, venituri, profit. De asemenea, da-mi te rog cateva exemple deproductii realizate de tine.
SN: Play Media este firma prin care imi derulez toate activitatile profesionale si al carei unic asociat sunt. Ca si pentru multi dintre micii intreprinzatori romani, si pentru mine a fost un an foarte dificil, in care am fost nevoita sa-mi reorganizez planurile si sa renunt la colaboratori. Sunt multumita ca am reusit sa supravietuiesc si, desi m-a tentat de cateva ori, n-a fost nevoie sa suspend activitatea. Deocamdata, Play Media nu este un brand, ci doar cadrul legal in care Sanda Nicola desfasoara activitati de productie media, training tv, comunicare si PR. Sunt ceea ce se numeste freelancer sau self-employed, nu ma consider "patron".